Cine nu cunoaste istoria o va repeta cu siguranta !

ISTORII ŞI REALITĂŢI NEŞTIUTE SAU PUŢIN CUNOSCUTE...

 
Cine nu cunoaste realitatea in care traieste...

Subiecte:

 

»Geneza popoarelor şi a limbilor lumii

»TRACII SI ADEVARATA ORIGINE TRACICA A TUTUROR POPOARELOR BALCANICE DE AZI

» Karl Marx despre români

»Şahul mondial şi evreii geniali. Şahul, joc al inteligenţei?

»Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice

- O istorie sumară a Aviaţiei Române .pdf »

»Cu inima spre lumină… de Iacob Cazacu-Istrati

»Cristea Sandu Timoc – “Sârbii şi bulgarii au furat românilor sud-dunăreni autonomia şi dreptul valah cel vechi, limba română, numele şi bisericile”"

»Mesaj de solidaritate din partea "The Romanian - American Committee for Bessarabia"

»Romania – Marele Ciolan al Sionismului Khazar

» Armata Neagra: Haiducii mortii din Basarabia (I)

» Profesorul de Drept public, Gheorghe Alexianu-Guvernatorul Transnistriei

» EVENIMENTELE DE LA 7 APRILIE 2009 DE LA CHISINAU - OPERA SERVICIILOR SPECIALE RUSESTI ????????

» Piramida puterii

» Razboiul nevazut - Misterul Sfincsilor din Carpati

» Scrisoarea Comitetului Româno-American adresată Excelenţei Sale Preşedintele R. Moldova - Nicolae Timofti

»1 aprilie 1941-1 aprilie 2012: 71 de ani de neuitare a masacrarii a peste 3000 de romani de catre comunistii sovietici la Fantana Alba!!!

» Bucurestiul antiunionist !

» Roman Mihaes: Kremlinul muta pe frontul moldoroman cu Rogozin, Republica Balti si Gusa-GeoPol

» Combinatiile lui Virgil Magureanu si Cozmin Gusa si coada lui György Schwartz alias George Soros: “GeoPol”-ul care indica doar Estul

» SE PREGATESTE REUNIFICAREA ŢĂRII !!!

» RELATIILE DIPLOMATICE ROMÂNO-UCRAINIENE ÎN PERIOADA 1917-1923

» Regele Voronin a murit! Trăiască Domnitorul!

» Să nu ne dăm căzuţi!… Dacă omul cade, îi pică şi umbra (proverb popular)

» Civilizatia de sub Marea Neagra

» "Dura lex, sed lex!" şi o întrebare shakespereană: dacă legea-i strâmbă, "Ce-i de făcut?"

» SCRIU... SCRIU DIN DRAGOSTE ŞI DOR... Chiar ne aude cel de Sus?!...

» Ridica-te, Gheorghe! Ridică-te Ioane! Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat evreilor pe goimi (neevrei) cu tot ceea ce ei posedă!!!

» ROMÂNIA NU ESTE FÂŞIA GAZA ! ! !

» ION ANTONESCU : "AVEM DOVEZI!!!"

» De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic

» Scrisoare din Celula Ion Antonescu 23 august 1944

 

Desfăşurarea subiectelor pe larg:

Geneza popoarelor şi a limbilor lumii

Traducere : Dr.Përparim Demi

Redactare: Carmen M. Demi

Articolul de mai jos este o scurta prezentare a cartii “Genes, Peoples and Languages” (autor – Dl. Prof. Luigi Luca Cavalli-Sforza, North Point Press, New York, 2000).

Cine este Prof. Luigi Luca Cavalli-Sforza?

Născut la Genova 1922, fost profesor la Universitatea Cambridge, la Universitatile din Parma si Pavia, in prezent Profesor Merituos la catedra de Genetica în cadrul celebrei Universitati Stanford, California, USA. Profesorul Luigi a fost printre primii oameni de stiinta care si-au pus întrebarea – dacă genele popoarelor contemporane conţin registrul (genetic) istoric al fiinţei umane. Impreuna cu alţii a dat răspuns acestei întrebări raspuns anticipat de Darvin, pe care echipa cu care a lucrat Prof. Luigi Luca Cavalli-Sforza l-a intarit cu un ”Da” ferm. Cartea lui reprezinta finalazarea studiului personal, dar si a altor cercetători celebrii din lume, studiu care a durat zeci de ani şi care a urmărit istoria dezvoltării umane in ultimii 100.000 ani. El ridică întrebări importante din punct de vedere ştiinţific, social şi politic, cum ar fi : Când şi de unde s-au născut şi dezvoltat oamenii? Cum s-au răspăndid societăţiile umane pe cele 5 continente? Cum au influenţat descoperirile culturale creşterea şi răspăndirea popoarelor? Care este legătura dintre gene şi limbile vorbite de poparele lumii ? In cartea sa explică deasemena un aspecte important pentru societatea noastra – De ce separarea rasială nu are o bază si justificare genetică.

Genomul

Moştenirea umană poate fi privita ca avand doua componente: moştenirea biologică (genele) şi moştenirea culturală (comportamentele). Majoritatea tiparelor precum: înalţimea, ochii, părul şi pielea, sunt determinate genetic, dar modul moştenirii lor este puţin înţeles, fiindcă aici sunt întrepătrunsi şi alţi factori negenetici, ca alimentaţia, expunerea la soare, etc. Prin definitie, o genă sau unitatea moştenitoare este un segment al ADN-ului, care are o funcţie biologică specifică cunoscută ( produce o proteină specifică). Deasemena prin definiţie, o rasă umană este un grup de oameni care pot fi recunoscuţi ca diferiţi biologic de alţii. Studiile genetice sunt foarte complicate şi de amploare, dar ceea ce a atras atenţia în mod deosebit a fost grupul genetic – mtDNA (mitochondrial DNA), deoarece acesta este cel care se află în fiecare celulă biologică. Este tocmai aceasta gena care, consumând componentele chimice ale alimentelor, produce energia necesară pentru creşterea şi buna întreţinere a celulelor. Acest fapt a fost utilizat pentru analizarea unui schelet ce apartinea unui barbat din perioada bronzului, descoperit datorită topirii şi retragerii geţarilor din Alpi, între Italia şi Austria.

Oameni de ştiinţă au numit acest schelet vechi de 5000 de ani Eţii ( Oetzi) şi studiile au arătat că genul lui mtDNA în mod ciudat era identic cu cel al populaţiei care traieste in prezent in regiunea respectiva. Aceasta presupune că pupulaţia de referinta a fost stabilă pe teritoriul respectiv cel puţin pentru ultimii 5000 de ani.

Deasemena poate fi calculata uşor totalitatea genelor moştenite (genomii) ale unei populaţie care acceptă o absorbţie genetică neschimbată de vecinii, în proporţie de 5 % şi în aşa fel, după trei secole, generaţiile vor păstra numai 70 % din genele originale. Un exemplu pentru aceasta sunt Afro-Americani care au acum în medie 70 % din genele lor originale şi 30 % din genele albilor. In acest ritm, Afro-Americanii, după 1000 ani de trai în America, vor avea gene originale în proporţie de numai 10 %. În legătură cu aacest aspect, cel mai mic număr de oameni ce apartin unei comunităţi, care înlătura consecinţele negative ale încrucişării prin căsătorii este de 500 persoane. Din vechile registre ale agricultorilor europeni din secolul XIX, s-a descoperit că distanţa medie între locul naşterii barbatului şi femeii era de 5 – 10 km , distanta care a început să crească după apariţia caii ferate.

Natura prin selecţia ei are influenţa asupra unui gene specifice, favorizând anumite forme (alleles), care sunt favorizate de anumite medii. De exemplu, oameni cu grupa sanguina zero sunt mai predispusi către ulcer gastroduodenal, ceea ce s-a descoperit ulterior că este cauzat de bacteria Helicobacter Pylori. Pe de altă parte, aspectul aleator al distributiei genetice acţionează asupra tuturor genelor în acelaşi măsură si cu aceeaşi lege de probalitate a întămplării evenimentului.

Printre genele care reacţionază cel mai mult faţa de schimbările geografice sunt genele de autoapărare (immunoglobulin genes), care produc anticorpii necesari în corpul uman pentru a bloca bolile infecţioase.

Oameni de azi (Homo sapiens), se crede că au apărut cu 500.000 de ani in urma. Cranii similare cu cele a omului de azi, cu o vechime de cca. 100.000 de ani, s-au găsit în Africa de Sud şi de Est. Iar in ceea ce priveste limbiile vorbite de oamenii de azi, probabil ca s-au format acum 50.000 – 150.000 de ani.

Determinarea vechimii si a procesului dezvoltării rasei umane este ingreunat de faptul că metoda datarii cu 14C care are o precizie pînă la o vechime de 40.000 de ani. Prin această metodă se calculează gradul de transformare a carbonului 14C, considerându-se concentraţia acestuia în atmosferă ca rămasă neschimbată în timp.

O mare importanţă pentru dezvoltarea umană o are aşa numita perioada a Neolitic-ului, care începe cu 10.000 de ani AH, deoarece este acceptat faptul că in acea perioada a început să se dezvolte agricultura, ceea ce a avut impact asupra numarului de oameni, deci asupra creşterii populaţiei. Extinderea agriculturii presupune şi extinderea zonelor in care actionau agricultorii, extinderea cunoştinţelor şi dezvoltarea instrumentelor agricole.

Ultima perioadă a glaciatiunii în Europa a început acum 25.000 ani şi a durat pînă cu 13.000 de ani înainte, iar retragerea gheţarilor a avut o viteză de 0,5 – 2 km/an.

Din informatiile furnizate de autor, populatia care si-a pastrat cel mai bine structura genetica veche pana in prezent, structura care este apropiata mult de cea a europenilor de azi, si a carui origine aparţine perioadei Paleolotice şi Mezolitice (predecesoare perioadei Neolitice), este poporul Basc. Studiile genetice afirmă origina lor străveche. Bascii vorbesc o limbă care este cu totul diferită de limbile altor popoare europene ( acum 200 de ani s-a descoperit asemănarea cu limba albaneză – notă tr.). Studiile genetice au pus in evidenta aseamănarea Basciilor cu Hunzii, care trăiesc întrun podiş numit Hundez ( între Afganistan, Pakistan şi China) si care vorbesc limba Burrushaski. În paralel cu acest fapt, avem descoperirea unor mumii vechi de 3800 de ani . in partea vestică a Chinei, în aşanumitul “drum al mătasii”, care – genetic dar şi după îmbrăcăminte si alte aspecte culturale, s-au dovedit de origine europeană. Se crede că ele aparţin poporului Tokarjan (tokë – arë –janë = pămănt arabil, dacă traducem din albaneză – nota tr.), limba euro-indiană despre care se crede că a dispărut deja, dar pentru care exista inscrisuri si texte antice indiene.

Unii lingvişti cred că trebuie reconstruită limba originala din care s-au născut toate familiile limbilor vorbite in prezent, limba care ar exprima şi legăturile genetice între familii. Metodele lingvistice de pînă acum nu au putut să ne dea o relaţie arborescenta pentru toate limbile lumii. Limba este o creaţie umană corelata atat cu cultura cat şi cu biologia umană, fiindcă ea este rezultat al unei preselecţii naturale, care a determinat structura (anatomia) şi activitatea sistemelor interne (fiziologice) ale corpului uman. Cu toate că limba este o creaţie culturală, ea cere in afara de timp, şi un corp format şi un sistem nervos dezvoltat. Cultura, sau spus altfel, capacitatea pentru a învăţa din experienţa altora, este o calitate a naturi umane care se poate determina după gradul de cunoaştere. Transferul cultural necesită două condiţii: in primul rand esre nevoie ca fondul cultural să devină cunoscut, şi secundar el trebuie să fie acceptat.

Primii care au construit o cultură unificată au fost Romanii, indiferent ca mai tărziu ea s-a prăbuşit in faţa invaziilor barbare din estul îndepărtat.

Analiza comparativă a familiilor lingvistice ale lumii, raportata la arborele genetic al lumii, arată că cele două se suprapun foarte bine si pot fi intelese corelat. Familile de limbi se îndreaptă deseori către o bază comună genetică a popoarelor. Aceasta se poate vedea in fig.1 (aici pastrată în original netradusă), care conţine 38 de populaţii şi 16 mari familii linguistice. Se observă clar că popoarele vecine în cadrul arborelui genetic vorbesc limbi din aceeaşi familie lingvistică. Acest fapt ne ajută să stabilim vechimea aproximativă a familiilor legvistice, folosind arborele genetic,. Aşa reiese că, majoritatea familiilor lingvistice s-au dezvoltat în perioada 6000 – 25.000 de ani înainte erei noastre. Populaţii genetice amestecate au tendinţa să păstreze numai una dintre limbile originale, indiferent de imprumutarea unor cuvinte dintro alta limbă; ceea ce se păstrează sunt formele, funcţiile şi rănduirea cuvintelor în expresii şi fraze (gramatica).

Similitudinea între dezvoltarea biologică şi cea lingvistică stă în faptul că ambele reflectă aceeaşi istorie a popoarelor, care se separă sau se dezvoltă în mod independent. Genele influenţează întrun mod capacitatea de a vorbi o altă limbă, pe de altă parte, distanţa lingvistică micşorează posibilitatea schimburilor genetice între populaţii. Dezvoltarea lingvistică este o parte specifică a dezvoltării culturilor, unde viteza posibilă pentru evoluţia unei limbi este cu mult mai mare faţa de cea a genei. Un exemplu graitor este influenţa care pe au aduso marile invazii ale popoareleor migratoare. Limba maghiară de exemplu, este înconjurată de limbile indo-europene, în timp ce ea este o limbă uralică. Aceasta se datorează mişcărilor maghiarilor uralici la sfărşitul secolui IX , si stapanirea lor ulterioară în teritoriul Ungariei de azi. In trecut (sec. IX) ponderea genelor din Urali era 30 %, acum este de numai cca. 10 %.

Exemple de înlocuire a limbilor nu sunt limitate numai în Europa. De exemplu, ocupatia Persiei, a Indiei si Pakistanului de catre arieni, cu 4000 de ani AH, au transmis limbile Indo-Europene în spaţiul unde se vorbeau limbile din familia Dravidiană (vezi fig.1). Succesul şi ferocitatea luptelor arienilor înpotriva locanicilor din India este povestită şi menţinută vie în marea cultura epică si istoria Indiei (Mahabharata). Originalul ei este scris în limba Sanscrită. Înlocuirea integrală a unei limbi cu o alta se realizează mai uşor sub presiunea politică a celor proaspat veniţi, cum este cazul Americii. Totuşi există cazuri când anumite limbi specifice, vorbite în ţări invecinate isi pot pastra aproape neinfluenţat specificul, pentru mii de ani, chiar dacă genele vecinilor lor suportă diferite modificări parţiale sau majore.

Familia Indo-Europeana a limbilor este cea mai studiată, cu toate că încercările pentru determinarea locului de origine au dus la concluzii destul de diferite. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că extinderea limbilor Indo-europene se suprapune cu începutul extinderii agriculturii 9.500 – 10.000 de ani AH. Plecând de la aceeasi metoda, aplicata la perioade diferite, oamenii de ştinţă au ajuns să construiasca acelaşi arbore pentru 63 de limbi Indo-Europene, ( fig.2) . Se vede clar că limba albaneză este dintre cele mai vechi, şi aparţine perioadei începutului extinderii agriculturii ( explicaţii : ar-bërës = ar-banas= arbereş, este şi numele real al agricultorilor. Este uşor de observat originea acestor cuvinte şi asemănarea perfectă cu limba albaneză de azi – nota tr.)

Fig.2 releva încă o dată legăturile care există intre biologia umană şi lingvistică. Charles Darwin în cartea sa Originea Speciilor, a exprimat clar că prin cunoasterea arborelului biologic al originii grupurilor de oameni, putem să construim si arborele dezvoltarii limbilor. O asemena încercare nu s-a făcut pînă in anul 1988, când Prof. Luigi şi alţi oameni de ştiinţa au dovedit legăturile care există între genele popoarelor şi limbilor acestora, şi numai după ce s-au adunat datele genetice, arheologice şi lingvistice din întrega lume, a fost posibil acest lucru. Mozaicul genetico-lingvistic descoperit exprimă clar schimbarile şi mutatiile bilogice si geografice care au avut loc în istoria umană.

Studii au arătat că o limbă evoluază în mod independent de modificările care apar în celealte limbi. Diversitatea unei limbi poate fi observata prin diversitatea sunetelor (fonetică), iar afirmaţia cea mai bună pentru asta este faptul că în fiecare ţară europeană, dar şi în celelalte continente, există deosebiri în pronunţare, în accente (dialecte) între Nord şi Sud, între Est şi Vest. Diversitatea se observă deasemena şi în bogăţia sau lipsa unor sunete, în existenţa acelorasi cuvinte dar cu sensuri diferite. Studiile privind dialectele au arătat că nu există dialectale care să aibă aceleasi graniţe de extindere teritoriala. Oamenii de ştinţă văd dezvoltarea lingvistică ca pe un exemplu al dezvoltării culturale, cu toate că studierea dezvoltării limbilor a început în a doua parte a secului XIX, este încă mult de studiat in ceasta direcţie.

Bucureşti, 10,01.2011

SURSA:http://epiriotul.wordpress.com/about/geneza/

| Înapoi la Subiecte|


 

TRACII SI ADEVARATA ORIGINE TRACICA A TUTUROR POPOARELOR BALCANICE DE AZI

TRACII ŞI ISTORIA GRECIEI

Demi PERPARIM

Din când in cand apar în mass-media europeană discuţii privind istoria Balcanilor. Cea mai fierbinte temă este disputa veche dintre greci şi albanezi, Există o confuzie mare asupra origini şi apartenenţei popoarelor din aceasta zonă sudică a Balcanilor. Interpretările sunt care mai de care. Mulţi pseudo-istorici au creat - prin falsuri - imaginea helenistă a populaţiei locale din sudul Greciei pentru a veni in sprijinul ideologiei adoptate de fanarioţi şi Patriarhia Fanarului. Marilor puteri, Franţa, Anglia şi Rusia, le-a convenit aceasta teorie atunci când se pregăteau să împartă teritorile Imperiului Otoman din Balcani.

Acum confuzia este aşa de mare, şi este greu să accepţi că toată istoria servită în secolul XX nu este altceva decât un produs a politicii, a intereselor geopolitice. Prin comparaţie putem spune acelaşi lucru despre teoria falsă a originii latine a limbi române şi a poporului roman, teorie la care academicienilor de azi le este greu să renunţe şi să accepte că tot ce au scris până acum este un fals. Documentele care dovedesc clar originea tracă (cu o vechime de mii de ani ca popor şi cultură) sunt neglijate, puse deoparte, interzise. Teoria latinităţii inventata de intelectuali in sec. XIX a fost o idee naivă şi proastă, pentru a dovedi natura lor occidentală, pentru a obţine sprijinul politic al marilor puteri în perioada unirii şi creării statului român. Întrebarea putea fi pusă: „Oare tracii erau mai puţin occidentali decât latinii? Au contribuit mai puţin în formarea culturii europene?”.

Cred ca istoria Europei de Sud-Est trebuie rescrisă plecând de la fapte si nu de la interese politice. Va recomand să citiţi un material tradus despre acest subiect:

Substanţa ne-greacă a grecilor din Grecia
Substratul Greciei moderne este albanez
Autor: Salih Mehmeti
preluat de la www.pashtriku.org

Obsesia bolnavă a Greciei pentru a-şi însuşi nu numai prezentul dar şi trecutul antic este descrisă şi de ziarul New York Times (1994) care se referă la poziţia Greciei ca la o „isterie pentru istorie”. Iar un diplomat necunoscut occidental, citat tpt în New York Times (1995) a descris poziţia Greciei ca fiind „complet iraţională”. Strigătele isterice ale trupelor speciale ale marinei Greciei, care în timpul paradei din 2010 spuneau „grec te naşti, grec nu poţi deveni!” este caraghioasă şi în acelaşi timp este un indicator ce ne arată că ideologia greacă de azi habar nu are de semnificaţia din antichitate a termenului „grec”, care sub niciun mod nu trebuie confundat cu cel de azi.

Mantra exprimării etnonaţionale din Grecia are la bază crearea mitului modern a aşa numitei „continuităţi neintrerupte” istorică şi culturală, unde grecii de azi nu sunt altceva decât drept urmaşii lui Pericle, Platon şi Solon. Se ajunge azi pâna acolo, încât în Grecia „Bizantină” se canibalizează şi eretizează verbal apartenenţa albaneză! Cu un secol înainte nu era aşa. Pe harta Balcanilor nu se vedea Grecia nicăieri.

Albanezii în teritoriul care azi se numeşte Grecia.

„The Atlantic Monthly” scria: „nu exista nume mai nobile şi mai de onoare în Atena, nu există familii cu influenţă mai mare în cercurile politice, ca cele ale conducătorilor albanezi în razboiul din 1821, cum ar fi Tombazisi, Miauli si Kundurioti” (1882:31). Într-adevăr, începutul Greciei moderne este complet albanez. Oricare scriitor, cronicar sau istoric din secolul nouăsprezece, sublinează în mod regulat faţada albaneză a celei care azi se numeşte Grecia.

C.M. Woodhouse scrie: „…. mă miră faptul că acei conducători ai apărării libertăţii Greciei din acel timp, în majoritatea lor nu erau greci”. Dupa antropologul Roger Just, majoritatea „grecilor” din secolul nouasprezece, nu numai că nu se cheamau eleni - această etichetă au învaţat-o mai târziu de la intelectualii naţionalişti -, dar nici nu vorbeau greceşte… În general se vorbea în diferite dialecte ale limbilor albaneze, vlahă (armani) sau slavă.

Misha Glenny, un cercetător american al Balcanilor, pune în evidenţa ca filoelenii din America, Britania şi Europa occidentală clamau un stat liber grec; aceasta a fost o încercare romantică pentru a readuce la viaţă cultura elenă a trecutului. Puţini dintre ei cunoşteau schimbările majore petrecute pe pământul „oraşelor – state antice”. Mulţi dintre ei au fost foarte dezamăgiţi de lipsa similarităţii fizice cu elenii – aşa cum era imaginată întruchiparea lor clasică.

Naţiunea greacă a fost creată de către Franţa, Anglia şi Rusia!

Nu a existat niciodată o naţiune greacă, aceasta a fost creată de marile puteri, Franţa, Anglia şi Rusia în colaborare cu fanarioţii şi biserica ortodoxă, în secolul al XIX-lea. În acest cadru, chiar statul grec este un produs al celor numiţi mai sus.

Cine erau fanarioţii?!

Fanarioţii erau o pătură intelectuală compusă din diferite etnii ale Balcanilor care foloseau limba bisericii ortodoxe (inventată tot de biserica Bizanţului în sec. IX) pentru învăţatul lor. Era tocmai aceea pătură multietnică, care a format nucleul ideologic al elenismului. Teritoriile care astăzi se numesc Grecia, în sec. XVIII – XIX, erau locuite în cea mai mare parte a lor de albanezi. În perioada 1821 – 1829, albanezii din Peleponez şi cei din Atika (etc.), au luptat pentru eliberarea pământurilor de sub ocupaţia Imperiului Otoman. Această luptă de eliberare a fost exploatată de către clerul ortodox şi de Marile Puteri pentru a crea un stat independent, pe care l-au numit Grecia.

Când a fost creată Grecia, nimeni nu a întrebat populaţia de etnia pe care o avea, şi astfel au fost numiţi cu toţii automat „populaţia greacă”. Această denumire i-a fost dată poporului albanez şi altor minorităţi care locuiau în regiune, în aşa fel încât puteau fi identificaţi mai uşor cu grecii antici.

Misha Glenny, în „The Balkans, Nationalism, War and the great powers”, pagina 26 scria: „… cu ani în urmă, conceptul statului grec - (produs al marilor puteri) nu a existat niciodată. Grecii nu ştiau ce erau”. Mai mult, după antropologul Roger Just, majoritatea „grecilor” din secolul XIX, proaspăt eliberaţi de sub ocupaţia turcă, nu numai că nu se numeau eleni (titulatură inventată de fanarioti – Sh. B. ), dar nici nu vorbeau greceşte… Vorbeau în limba albaneză, vlahă (aromână) şi slavă. Iliricum se intindea şi în Grecia de azi, creată de marile puteri.

Cine a creat ideologia helenă, identitatea mitică greacă?!

Cercetatorul Vamik Volkan, la „Blood Lines form Ethnic Pride to Ethnic Terorism” pagina 121-122 spune: „britanicii, francezii şi ruşii doreau ca identitatea grecilor moderni să fie elenă, ca să răspundă nostalgiei europene pentru restaurarea civilizaţiei precreştine elene”. Între timp, în studiul „The Greece Might Still Be Free” scrie că „grecii moderni aveau posibilitate să descopere singuri ce erau şi să hotărască după aceea cum să fie numiţi ei şi ţara lor. Lumea de afară (marile puteri) a decis în locul lor, pentru ca ei să fie numiţi greci şi ţara lor Grecia”.

Adica, elenismul nu este o entitate etnică si nicio identitate naţională, ci o ideologie al cărei scop este să convertească toate etniile de acolo în greci. Aceştia au fost numiţi eleni, iar filozofia : elenista. Nu exista nicio harta antică, şi nici medievală, în care să fie stipulată denumirea Grecia - chiar şi în sec. XVII – XIX se foloseau denumirile din Grecia antica. De aceea, sub haina ideologiei elene - ca să facă legatura dintre antichitate şi epoca modernă - au fost create o naţiune şi un stat artificial - alcătuit din naţionali albanezi şi alţii asimilati -, denumit Grecia.

David Holden, autorul cartii „Greece without Columns: the making of the modern Greeks” afirma: „pentru mine, filoelenismul este o problemă de dragoste cu un vis care imaginează «Grecia», iar «grecii» nu au un loc actual al lor ca un popor adevărat, dar au nişte simboluri de o perfecţiune imaginară” (1972:12). Mai departe continua: „…statul – natiunea greacă era o fabricaţie a intervenţiei politice occidentale – ideea fatală - cum a numito Arnold Toynbee, exclusiv un naţionalism occidental care lovea tradiţiile multinaţionale ale lumii din est. Ridicat la o scară teoretică, era un copil al Renaşterii şi Raţionalismului occidental”.

Cine au fost aceşti majoritari non-greci, care în mod continuu sunt observaţi de aceiaşi occidentali şi care au alcătuit „naţiunea” greacă? George Finlay, unul dintre istorici filoelenisti înflăcăraţi, care a participat cu arma în mână la răscoala din 1821-1831, dă o imagine albaneză aceleia care mai târziu s-a numit Grecia: „Maratona, Platsea, Leuktra, Salamisi, Mantinea, Ira şi Olimpia, acum sunt populate de albanezi şi nu de greci. Chiar şi pe strazile Atenei, capitala regatului grec de un sfert de secol, înca se aud copiii vorbind albaneză în timp ce se joacă în apropierea templului lui Tezeu” (Istia revoluţii din Grecia 1861).

Alţi autori pun în evidenţă majoritatea albaneză în populaţia oraşelor principale ale Greciei acelor timpuri. Edmond About scrie în 1855: „Atena, acum 25 de ani, nu era altceva decât un sat albanez. Albanezii erau şi încă sunt cei care constituie aproape toată populaţia Aticii; printre cele trei categorii ale capitalei, sunt sate unde limba «greaca» a lor abea se înţelege.”

Consulul Franţei – Puqueville vorbeşte despre majoritatea albaneză a Aticii.

Henry A. Dearborn scrie in 1819: „Elfis, aflându-se în drumul între Megara şi Atena – un sat sarac locuit de albanezii”. Cu alte cuvinte, bazandu-ne pe descrierile lu G. Finlay si F. Martin, albanezii populau toată Atica şi Mesenia, partea cea mai mare a Beotiei, tot Salamisul, Korintul, Argolisul, şi alte regiuni interiore ale Moreei (Peleponezul).

Albanezii au luptat, iar marile puteri au câştigat Grecia!

John Hobhouse (1809), contemporan cu Byron, vorbind despre intinderea paşalâcului lui Ali Paşa din Janina, spune că în sud, referindu-se la o parte a Tebei, toată Negroponta (Eubeea), Livadia, Atica, zonele din jurul golfului Lepantos (Korintului) şi a Moreei (Peleponezul), aparţineau unuia dintre fii lui.

Sami Frasheri în enciclopedia lui formată din mai multe volume „Kamus Al-alam”, la capitolul „elemente biografice ale albanezilor renumiţi” scrie că fii lui Ali Paşa, respectiv Veli Paşa si Muhtar Paşa erau numiţi ca Mytesarifi ai Atenei (Muhtar) şi Moreei (Veli). Acest fapt dovedeşte că zece ani înaintea formării Regatul Grec, ea se numea Albania nu numai din aspectul politic dar în mod special cel etno-lingvistic. Există nenumărate documente etnografice ce aparţin timpului, care evidenţiază caracterul albanez al locutorilor zonei unde a fost creat acest regat numit Grecia. Jakob Philipp Fallmerayer, călătorind prin Grecia, a întâlnit în Atika Beoti şi intr-o mare parte a Peleponezului – albanezi, care nu înţelegeau nicio boabă greacă. „Dacă cineva numeşte această ţară Albania Noua, scrie autorul, va da numele ei adevărat”. Pentru el, aceste provincii ale Regatului Greciei sunt aşa de legate cu elenismul, precum sunt scoţieni legaţide munţii Kandaharului şi Kabulului din Afganistan.

A. Vasilev autor al unor volume întregi despre Imperiul Bizantin scrie: „cu toate că teoria lui Fallmerayer în general este exclusă, şi în zilele noastre este adevărat că o mare parte a insulelor din Arhipelag şi aproape toată Atica, inclusiv şi la Atena – trăiesc albanezi”. Tocmai, acest popor luptător - despre care vorbesc cu admiraţie europenii timpului - va fi avangarda răscoalei care a încoronat o Grecie independentă. „Kundurioti – scrie Misha Glenny – cea mai puternică familie de navigatori din insula Hidrei, de origine albaneză, a condus un grup important al luptei pentru eliberarea ţării”. Woodhous precizează că cel care conducea rezistenţa din nordul golfului Korintului era „suliotul Marko Bocari urmat de o majoritate de albanezi”. Lord Byron, în timp ce căuta fapte contemporane pentru a arăta că spiritul elenic n-a dispărut, s-a adresat tocmai albanezilor sulioţi. În percepţia europeană de atunci, elenii antici care au iluminat civilizaţia Europei, erau văzuti ca albanezii acelei perioade. David Roessel zice: „…când D’israeli (primul ministru britanic) a făcut grec eroul albanez Skanderbeg în nuvela sa – Ridicarea lui Iskander (1831), el nu a încercat să revizuiască istoria sau să elimine identitatea albaneză. El pur şi simplu nu vedea grecii şi albanezii ca termeni care se excludeau unul pe celălalt”. (cartea – In Byron’s Shadow: Modern Greece in the English and American Imagination).

Aici este de remarcat afirmaţia sinceră şi legitimă a profesorului grec Niko Dimous la un intreviu acordat pentru New York Times: „Noi vorbeam albaneza şi ne numeam pe noi inşine – romǎ - ro-më (alb.) = să mai traieşti, dar mai târziu Winkelman, Gate, Victor Hugo, Delacrois ne-au spus – nu, voi sunteti heleni, urmaşii direcţi ai lu’ Platon şi Socrate -, şi aşa ne-am făcut” (23 iunie 2009).

Regele Otto I cu fustă albaneză.

În afara celor spuse mai sus, în cronicile războiului pentru eliberarea Greciei, eroii, căpitania şi soldaţii erau albanezi. Despre aceasta vorbeşte şi faptul că imediat după război, în timpul regelui bavarez Otto I, îmbrăcămintea emblematică albaneză – cu fustă, a fost adoptată ca îmbracaminte oficială a Greciei, care este folosită chiar de către garda militară de azi. De aceea, steagurile lăudaroşeniei grecilor sunt un indicator al falsitaţii pretenţiilor pe care le au.

Sensul ne-grec al numelui „Grec”.

Însuşi originea termenilor „greci”’ şi „grec” este iliră. Majoritatea istoricilor contemporani afirmă că termenul „grec” este fără dubii legat de numele „Graikhos” (Γραικός) pe care l-a pomenit prima dată Aristotel (Meteorologica I. XIV), studiile au arătat că acest nume se folosea de către iliri pentru ai deosebi pe dorieni din Epir (pentru care se acceptă în mediul istoriografic mondial că aveau parţial caracter iliric) de graii, nume autohton pentru o populaţie din Epir.

Irad Malkin (1998), istoric de la Universitatea din Tel-Aviv , spune că termenul „Graikoi” a fost răspândit în sudul Italiei de către iliri şi mesapi (Irad Malkin: The returns of Odysseus – colonization and ethnicity). Henry Welsford (1845) spune că „pelasgii’ au fost cei care au adus numele „Graikoi” (Γραικόi) în Italia. În acest timp, Wilhem Ihne (1871) credea că acest lucru a fost făcut de epirioţi. În acest caz, unicitatea pelasgo-iliro-epiriotă este de netăgăduit, tocmai datorită confuziei continue a cercetătorilor faţă de istoria pelasgilor, ilirilor şi epirioţilor. George Grote în Istoria Greciei, zice că „Graikoi” erau un popor Ilir, al căror nume presupunea „munteni” (George Grote: History of Greece). Osborn William Tancock (1874) spune că Graecii era un trib mic aşezat pe litoralul Ilir. Mai târziu romanii vor denumi toţi elenii antici cu denumirea generală de greci sau mai concret „graeci”. Leonard Robert Palmer (1988) spune răspicat – numele „graeci” este Ilir, iar Eric Patridge (1977) îl considera de „origine pelasgă”.

Malte Brun (1829) în timpul cercetărilor lui pentru a demostra „structura helenică” a limbii albaneze spune că „Graia” (Γραία) se explică prin cuvântul albanez „Grua”, iar profesorul Xhyzepe Krispi (1831) de la Catedra de literatură greacă de la Universitatea din Palermo, susţine descifrarea propusă de Malte Brun: „Γραία” se numea femeia bătrână, dar poate să semnifice foarte bine şi pe doamna casei (gospodara), în sensul femeii cu experienţă. În orice caz cuvântul „grua” este un cuvânt foarte vechi.

Nicholas C. Eliopoulos (2002) afirmă că, în percepţia românească, prin „graeci’ se identificau cu identitatea lor matriarhală. Aceasta se întăreşte şi prin mărturiile bogate ale autorilor greco-romani care povesteau că în lumea iliro-epiriotă exista un respect deosebit pentru genul feminin, în mod deosebit pentru soţie. William Ridgeway, istoric britanic spune că Aristotel avea în vedere ilirii când spunea că popoarele de luptători şi militari, în afară de celţi, au fost sub dominaţia femeilor. Iliri erau sub gineokratie (dominaţia femeilor) în secolul al treila înainte de Hristos, aşa că nu trebuie să ne suprindă că cel mai important monarh ilir a fost femeie. Aceasta era Teuta, regina iliră care în 228 înainte de Hristos i-a ucis pe solii trimişi de Roma.

În „Encyclopaedia Britannica” (1911) se afirmă la fel: „se pare că femeile din Iliria au avut o poziţie înaltă în societate şi aveau chiar putere politică”. Mărturia lui Pseudo-kylaksi la „Periplus” (21) despre faptul că liburni se supuneau puterii femeilor este interpretată de un şir de cercetători contemporani ca un fel de matriarhat. Iar Stipceviq (1974) crede că avem de a face cu „rămaşiţele unei instituţii antice, rădăcinile căreia trebuie căutate în perioda preindoeuropeană”. Strabon, în scrisorile lui (7.7.12) vorbeşte de o castă de preoţi ai Dodonei pelasgice (perioada preelena), unde preotese erau trei femei (ὕστερον δ’ἀπεδείχθησαν τρεῖς γραῖαι, ἐπειδὴ καὶ σύνναος τῷ Διὶ προσαπεδείχθη καὶἡ Διώνη).

În cadrul legendelor pelasge, mai ales în legenda lui Perseu, se pomeneşte de trei zeiţe, numite GRAIAI, care în imaginaţia mitologică se prezentau ca femei bătrâne, născute bătrâne. Pentru a-i da legitimitate ştiinţifică etimologiei mai sus-mentionate, unde „graia” se suprapune cu „grua” în albaneză, ne serveşte destul textul lui Strabon (VII,2) care spune că în limba molosilor şi thesprotilor, bătrânele se numeau „γραίας πελίας” (graias pelias). Cu alte cuvinte, descifrarea definitivă a numelui „Grek – Graikoi” este legată de cuvântul iliro-albanez „gra plaka” ca o referinţă directă pentru cultul mamei şi al soţiei în lumea antică pelasgo-iliră.

În multitudinea dialectală a limbii albaneze, găsim corespondente pentru „γραίας” cum ar fi de exemplu „gra” (la plural), „graria, granimi”, etc. Şi mai târziu cu etnonimul „grec” sau „greci” erau subînţeleşi în mod substanţial albanezii. Un exemplu clar a fost atunci cand o localitate „Piana del Greci”’ din Palermo în Sicilia, era locuită permanent de albanezi din ritul ortodox. Mai târziu în jurul anilor ’30 din secolul trecut, denumirea localităţii s-a schimbat în Piana degli Albanesi (Hora e Arberesheve).
——————————–
Material tradus de Demi PERPARIM

Nota traducătorului:

Cât de puţin ştim despre adevărata istorie, ne-am obişnuit cu politica, cu interesele lor şi cu minciuna, şi am uitat să punem întrabarea: „ce este real din tot ce ni se spune?”. Steagul Greciei nu reprezintă nici un simbol al culturii stăvechi a Balcanilor, este pur şi simplu crucea bisericii ortoxe bizantine, iar culoarea bleu se trage tot din Bizanţ. Îmbrăcămintea populară a grecilor (dacă scoatem din socoteală pe cea a albanezilor şi a vlahilor) nu poartă nici un semn al popoarelor stravechi din regiune. Muzica grecească îţi aduce aminte de curtea împăraţilor bizantini, când se ştie că muzica autohtonă este celebra polifonie, pe care o găsim în toate variantele la folclorul albanez. În muzeul Londrei şi la Louvre, toate picturile realizate de celebrii pictori occidentali, care au călătorit în regiunea Greciei în sec. XVII – XIX, reprezintă numai personaje istorice albaneze sau dansatori şi războinici din Epir. O imagine clară care a fixat cine lupta pentru eliberarea Greciei.

Ce au făcut ei, nu are decât un nume: furt de istorie, furt de folclor, furt de identitate naţională! Şi ca să facă aceasta elenizare au apelat la cele mai crude metode – crime, epurări, deportări, genocid, care au durat un secol. Totul a plecat de la o idee romantică, a unor intelectuali occidentali pasionaţi de literatura antică - filoelenii.

Info – wikipedia:

Regatul Greciei (limba greacă: Βασίλειον τῆς sseλλάδος, Vasíleion tīs Elládos) a fost un stat înfiinţat în urma prevederilor Convenţiei de la Londra din 1832 a Marilor Puteri – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Monarhia din iulie Franceză şi Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internaţional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independenţă totală. Regatul Greciei a fost urmaşul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independensă al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia si a fost proclamată a doua Republică Elenă. Monarhia a fost restaurată în 1935, si a durat până în 1974, când, la sfârşitul perioadei de şapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară si a fost proclamată a treia Republică Elenă.

Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 si au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când contele a fost asasinat. Din 1831, Grecia s-a scufundat în luptele unui război civil. În acest moment, Marile Puteri au hotărât să transforme Grecia în regat. În timpul Conferintei de la Londra din 1832, Regatulu Unit, Franţa şi Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, şi de aceea a fost instituit un consiliu de regenţă, care a condus ţara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaţionali bavarezi. În acele vremuri, chiar şi monarhul se autointitula „consilier sef”.

Demi PERPARIM
http://epiriotul.wordpress.com/about/traduceri-din-albaneza/
11 august 2010

SURSA: http://basarabialiterara.com.md/?p=5055

| Înapoi la Subiecte|


 

Karl Marx – însemnări despre români

Karl Marx – însemnări despre români

“Istoria se repeta prin ea insasi – intii ca tragedie, a doua oara ca farsa” Karl Marx (1818 – 1883)

K. MARX: INSEMNARI DESPRE ROMANI

De Ion Coja

In 1964, cind insemnarile inedite ale lui Karl Marx despre romani apareau intr-un volum editat de Academia Republicii Populare Romane, eram medic in Maramures. In fiecare inceput de luna mergeam la Sectia Sanatatii Raionale din Viseul de Sus, pentru sedinta de analiza muncii si trasarea sarcinilor pentru urmatoarea luna. Dupa sedinta trecem prin magazine si prin unica librarie, raionala, care era ticsita de opere marxist – leniniste, literatura sovietica si cite-o noutate romaneasca sau de peste cortina de fier. Nimeni din citi intrau in librarie in acele luni ale lui 1964, nu a dat vreo atentie volumului maroniu cu o banda aurie lucioasa pe care scria: K. MARX – INSEMNARI DESPRE ROMANI. Atit eram de indopati de marxism incit nu mai vroiam sa auzim nimic de Marx! Nici macar nu ne-am pus intrebarea; oare ce insemnari putea sa faca Marx despre romani, stiind ca a trait asa de departe de ei si a murit in 1883!?! Volumele au stat mult si bine pe raftul librarii raionale pina intr-o zi, cind un strain, ce parea ca venit anume pentru Marx, i-a spus librarului ca vrea toate volumele. Surprins de cerinta si graba strainului cumparator, librarul prins de o anumita curiozitate a zis “afara de doua care deja sunt retinute” Strainul nu a comentat, a platit, le-a luat si a disparut cu o masina. Pentru prima data, librarul a deschis volumul si-a inceput sa citeasca Repede a realizat ca era un Marx de care romanii nu mai auzisera sau citisera pina atunci.

Aparitia volumului K. MARX – INSEMNARI DESPRE ROMANI in librarile din Romania a fost inca un semn ca incepuse, de sus, desprinderea “de fratii nostri de la rasarit” de “eliberatorii poporului roman”. Prin tiparirea insemnarilor inedite ale lui Karl Marx despre romani care se afla in Arhiva Marx – Engels a Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam, romanilor li se oferea, prin dascalul marxismului, o lectie de istorie romaneasca ce le-a fost interzisa din 1944, aceia a cotropirilor si exploatarilor Principatelor Romane de catre rusi, cuprinsa in perioada
dintre Ocuparea Crimeii (1787) si pina la Razboiul din Crimeia (1856).
Pentru inceput as fi dorit sa scriu citeva rinduri despe Karl Marx. Despre fiul unor evrei, care s-au convertit la luteranism (ceva mai ciudat nu poate fi) despre studiile sale universitare de drept, istorie, filosofie (teza cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci, nu rusi!) despre ostilitatea si critica sa la adresa religiilor care i-au inchis toate portile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el si parasirea Germaniei. Si despre expulzarea din Franta (in 1845, din cauza ideilor sale) urmata de expulzarea din Belgia (in 1848, dupa publicarea Manifestului Comunist) si chiar despre viata lui din Anglia, dar m-am razgindit, las cititorul sa se convinga singur ca; una a fost marxismul cu care au fost indoctrinati romanii de catre dictatura stalinista si altul a fost Karl Marx pe care l-a interesat sincer soarta si viitorul romanilor.

Cititi si apoi, daca vreti, daca aveti motive, sariti-mi in cap!

S-a intimplat ca un profesor universitar din Polonia, Stanislas Schwann sa studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam si sa dea peste patru manuscrise inedite, autografe ale lui Karl Marx despre romani si plin de bunavointa sa semnaleze existenta lor Academiei Republicii Populare Romane (a se observa ca republica era romana, nu Romania) Pe linga intimplare si bunavointa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca cei ce au citit scrisoarea sa fie roamani si sa se apuce de treaba. O treaba foarte grea. Toti, dar absolut toti, care au avut in mina manuscrisele lui Karl Marx s-au simtit total dezarmati de iligibilitatea lor. Se spune ca printre putinii care au putut sa le citeasca au fost si cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny care le retranscriau pentru a le trimite editurilor. Pe scurt, Karl Marx in goana neintrerupta a lecturilor si-a ideilor ce le avea nu acorda nicio atentie notitelor si conspectelor sale. In aceiasi fraza puteau fi intilnite, de-a valma, cuvinte germane, frantuzesti si englezesti, care-i trecea primul prin minte!! Mai mult, intr-un cuvint erau si litere latine si gotice. Apoi prescurtarile. Dar trecind, cu multa truda, peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect si folosite ca dovezi impotriva “fratilor nostri de la rasarit” in momentul cind conducerea superioara de partid si de stat a considerat ca rusii doar si-au schimbat blana tarista cu cea marxista, dar relele naravuri de cotropitori si jefuitori nu.
Inaninte de-a intra in lectura propriu zisa a volumului, este de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault care a aparut la Paris in 1855. Autorul istoriei politice si sociale ale Principatelor Dunarene, un valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o istorie despre Napoleon, despre Franta, Anglia si Irlanda. Din 1848 a inceput sa stringa material istoric despre Principatele Romane scrise de diferiti publicisti francezi dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Ion Eliade Radulescu, Ion Ghica si Aurel Papiu Ilarian, scotind un volum istoric de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia francezilor dar si a romanilor francofili. Elias Regnault a fost un sustinator ardent al formarii unui stat unitar roman in paginile publicatiei sale pariziene “L’Avenir national” A fost un prieten sincer al poporului roman, tot asa si Karl Marx dupa cum reese din insemnarile sale despre romani.
Iata acum ce a extras si cum a comentat Marx istoria romanilor. Precizare: Toate citatele cu litera groasa, care urmeaza de acum in text, sunt din K.Marx “Insemnari despre romani” (Manuscrise inedite – publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S. Schwanin) aparut in Editura Academiei Republicii Populare Romane in anul 1964.
Manuscrisul inregistrat cu B 85 este cel mai amplu si incepe cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci “si-i trimite capul imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in favoarea Austriei“ Daca pina la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a Rusilor, in 1787 vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru principate. Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx noteaza: “Abia au plecat austriecii din Tara Romaneasca si rusii sub Suvorov au intrat. Tara este data prada focului si jafului de catre acesta”

Dupa zece ani Rusia obtine un hatiserif de la sultan prin care se poate amesteca

in treburile principatelor iar amestecul lor vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare. Cind pe firmamentul istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara anexarea principatelor. “Napoleon isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate” consemneaza Karl Marx. Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult (“Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti”) si a inceput razboiul intre ei. Daca incepea cu citeva luni mai devreme Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci. Karl
Marx noteaza: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra tarilor romane” Ca sa nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodata si nu va exista vreodata!! Tineti minte cititori!!
Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvintul hotaritor in Congresul de la Viena la care Karl Marx adauga: ”…rusii s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” si “Taranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decit cuvinte de ura”
Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cit de sensibil a fost Karl Marx la suferintele taranilor romani atit de napastuiti de boierii lor, dar si cit de jefuiti au fost de rusi. Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda: “Vladimirescu era patriot roman”, “Pentru el, Rusul si fanariotii sunt dusmanii”, “Tudor respinge alianta rusa …” Apoi in detaliu scrie despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica “Asasinat mirsav” Totusi ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane, turcii accepta din nou numirea de domni paminteni, care “au pus la locul de
cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului”. Si turcii se saturasera de fanariotii lor!!
Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828 – 1829, cind 150.000 de rusi au gasit de cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia “Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri, etc. Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bita, nici virful lancii lor. Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca cimpului pentru a servi ca animale de munca”
Ocupatia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase ani dupa terminarea razboiului si-a Pacii de la Adrianopol in care rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane. S-a mers atit de departe incit: “Orloff, in numele tarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr.” Din care reiese ca sub dominatia “curtii otomane” si-a “curtii protectoare” principatele ajunsesera marfa de tirg.
Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Romane care isi pierdusera orice urma de libertate si independenta, pentru ca guvernatorul rus prin forta si dictat a inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte pe toti romanii care protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus in 1831.
Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mina judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti si faptul ca alti patru boieri romani care au protestat toti murira “din intimplare” in aceiasi saptamina (vezi pag.119) Kiselev a adus niste modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere totala Principatele “curtii protectoare” de la Petersburg.

In octombrie 1834, Rusia evacua in sfirsit Principatele.

Inainte de plecarea sa Kiselev incredinta toate posturile parte fanariotilor, parte altor levantini … si ca ofiteri subalterni, rusi sau creaturi rusesti! Aici ar trebui sa ne oprim un moment si sa comparam ocupatia rusa si schimbarile impuse de ea din perioada 1829 – 1834 cu una recenta, cea din 1944 – 1958 pentru ca seamana intre ele ca doua picaturi de apa “Vremea trece,vremea vine. / Toate-s vechi si noua toate” sau in 1829 “curtea protectoare” cica vroia sa ne scape de “semiluna” care ne ameninta crestinismul nostru iar ei, “fratii nostri pravoslavnici s-au jerfit pentru
noi” Ce farsa inaltatoare la cerul tuturor religiilor!! In 1944“ glorioasa armata rosie ne-a eliberat” de exploatatorii nostri si de crestinismul noastru” Alta farsa!! Dar vorba lui Marx, intii trebuie sa traim tragedia istorica ca abea apoi sa ne dam seama de farsele ei!! De invatat, oricum nu invatam aproape nimic, pentru ca noi suntem un neam prea destept sa avem nevoie de istorie. In schimb invata ceva “conducatorii nostri”, ei care au fost “liberi cugetatori” inainte, acum practica pravoslavismul supramistic!! Sa ne intoarcem la Marx care isi noteaza in manuscrisul sau pas cu pas momentele importante ale istoriei principatelor, si iata-l ajuns la alegera de domn conform Regulamentului Organic, dar vointei rusesti: Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales. … Ca un veritabil parvenit, el incepe prin jaf si agiotaj. …
Bibescu devenea din ce in ce mai slugarnic fata de Rusia. Un rus Trandafirov venise in Tara Romaneasca sub pretextul de a infiinta o mare exploatare minera. Obtinu concesii enorme … opinia publica si Adunarea protesteaza si toata istoria devine asemnatoare cu cea din zilele lui Adrian Nastase … pentru ca Bibescu printr-un fel de “ordonanta de urgenta” a timpului sau, ordona prorogarea Adunarii … Rusia ii veni in ajutor. Daca mai adugam si: Bibescu – un tigan infumurat – era acum stapin absolut (vezi pag.128) avem un exemplu concret cum se repeta istoria noastra
in anul 2002.
Sa nu ne indepartam prea mult de Marx, tocmai cind enunta un adevar istoric pe care istoricii romani din 1944 si pina astazi, in 2002 il ascund, iata-l: Ideea politica fundamentala a revolutiei din 1848 de la Bucuresti a fost o miscare impotriva protectoratului rus. (vezi pag.130) Mai cititi odata si pe urma faceti rost de volum sa aflati si argumentele lui Marx. Pentru ca Marx studia mult, nu era gurist ca Dinescu, licheluta ca Liiceianu, pseudomoralist ca Paler si filosofel ca Plesu. Iata un argument: Orice ofiter sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier. Si sub sovietici a fost la fel si sub paleocomunistii ce conduc Romania astazi e tot asa, numai ca nu le mai zicem boieri. Urmeaza citeva pagini magistrale de analiza sociala si economica a Principatelor din preajma revolutiei de la 1848, pe care “iubitii nostri” istorici de azi si “crema” mass-mediei bucurestene ar trebui sa le ia de exemplu de profesionalitate si sa-l reflecte pe Marx in scrierile lor asa cum merita, sa afle si tinara generatie romana adevarul despre El.
Hai baieti, desteptarea, inviorarea, cititi-l pe Marx despre romani si fiti macar un pic ca el. Desteptarea suna si pentru romanii ardeleni, care intre timp s-au bucurestenizat, mai precis s-au fanarizat, pentru ca Marx scrie si despre romanii din Transilvania: Romanii sunt opriti sa poarte haine si pantaloni de postav, cisme, palarie mai scumpa de un florin si camasa de pinza fina. Ei erau numiti “plebea vagabonda” desi formau 2/3 din populatie, in timp ce ungurii, sasii, secuii, grecii, armenii formeaza numai cealalta treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungarica est … In Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispret fata de slavi si de romani: a topi toate nationalitatile in nationalitatea maghiara …

Iar despre Kossuth, si Marx stia ca nu era ungur ci slovac, fiul unui plugar sarac … casatorit cu fica unui magnat … datorita acestei protectii a ajuns in Dieta. Ma mir cum de pina acum Adrian Nastase, printr-o ordonanta de urgenta, nu i-a ridicat mai multe statui lui Kossuth prin Transilvania Romaneasca ca doar in Martie 1848 a trimis o delegatie de treisute de magnati, imbracati in tunica nationala la Viena, la imparat cu o constitutie prin care cerea incorporarea Transilvaniei la Ungaria. Si imparatul le-a dat semnatura … si asa au inceput adunarile de la Blaj a romanilor iar Marx scrie admirativ despre Iancu, Barnutiu, Laurian, Baritu pe care azi romanii ardeleni ii pomenesc din nou in soapta pentru ca daca-i aude Mako-Bella ii va piri la Adrian Nastase, care printr-o ordonanta de urgenta va prevedea: “patru ani de inchisoare pentru toti aceia care ar indrazni sa vorbeasca impotriva perfectei unitati a natiunii maghiare” asa suna si articolul 18-lea al constitutii dietei unguresti din 1848!
Marx isi noteaza toate amanuntele evenimentelor din Transilvania anilor 1848 -1849 chiar si evenimentul necinstei unguresti prin care intilnirea de pace este folosita: …ca o cursa, Iancu, Buteanu, Dobra sint surprinsi de catre maiorul Hatvany; primul reusi sa scape; Dobra fu masacrat pe loc. Buteanu in ziua urmatoare fu spinzurat. Tradare lasa, noteaza Marx (paginile 158 – 159) In concluzia manuscrisului sau despre revolutia din Transilvania, afirma: … ca fara romanii din Transilvania, comandati de Iancu, rusii nu ar fi fost in stare sa se masoare cu Bem. Kossuth respinse cu dispret propunerile romanilor. Iancu batu zdravan pe unguri. Asa fura paralizate victoriile lui Bem. Austria n-a rasplatit cu nimic pe romani. Ba da, cu o decoratie, pe care Avram Iancu, cu demnitate a refuzat-o: “Io m-am luptat pentru libertate nu pentru o cruce, de-astea avem destule” Imparatu s-a simtit profund jignit si l-a obligat sa paraseasca Viena. Dar era sa uit ca, rusii vreo zece mii, intrasera in Transilvania in februarie 1849. Nu puteau sa piarda o ocazie de-a invada, de-a lupta lenes si-a jefui virtos! La fel au intrat si in Moldova si Tara Romaneasca in 1848. Nu mai puteau sa stee in stepele lor de grija romanilor… La 29 sept. 48, rusii intrara in Tara Romaneasca, ca “liberatori”. Ghilimelele apartin lui Marx, care nu-i fitecine ca Ion Marcel Ilici Iliescu; cind mare comunist educat la Moscova, cind mare democrat cum n-a mai vazut Apusu’!!
Manuscrisul autograf a lui Marx despre romani inregistrat ca B 85 are in volumul Academiei Romane saizeci de pagini despre care istoricul A. Otetea crede ca, Marx ar fi adunat acest material documentar pentru tezele sale despre politica de expansiune si cotropire a marilor puteri, in special politica externa a tarismului … Atit a scris istoricul roman despre tarism, si mai putin altii desi stiau totul, comparau in mintea lor expansiunea tarismului si al comunismului rus din 1917, dar nu au avut curajul sa scrie sa informeze corect istoric poporul roman, generatia tinara. Pe vremea aceia ei aratau numai fata marxista a lui Marx Ei o scoteau in relief iar tovarasii cu propaganda ne indoctrinau prin toate mijloacele, tot timpul cu marxismleninismul si cu “eliberatorii” care ne-au eliberat de tot ce am avut mai bun in Tara si specific ca Natiune. Cele douasprezece “eliberari rusesti” – din 1711 pina in 1944 – sunt mai dezastroase decit toate invaziile care s-au abatut asupra noastra in doua mii de ani!!

Exagerari? Nicidecum!! Puneti in balanta, tot, tot: tara si averea romaneasca, munca si cultura noastra, plus anihilarea libertatii, credintei, aspiratiilor neamului. Calculati!! Iar acum, la inceputul noului mileniu suntem, inca, o natiune ocupata, traim sub zodia si sfera dominatiei “eliberatorilor rusi” pentru ca ne lasam condusi de niste ordinare slugi rusesti sau de fiii lor!! Prin forta bruta, prin constringere si silire inchizitionala “eliberarilor de la rasarit” ne-au indoctrinat, depersonalizat si transformat intr-o natiune supusa, ingenunchiata cu fata spre Moscova, din care, inca, nu ne revenim …
Karl Marx a citit si studiat cu asiduitate mii de volume pentru cele citeva sute de articole si carti pe care le-a scris. A citit si Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes a lui Elias Regnault, a fost contrariat de invaziile si oprimarea ruseasca in Principatele Romane. A realizat marea tragedie a Poporului Roman,a scris despre ea!! Si acesta este motivul, de azi, pentru care romanilor nu li se mai vorbeste si scrie despre El.

WIINIPEG – CANADA; FEBRUARIE 2002; CORNELIU FLOREA

P.S. Multumesc Domnului Dr. Stefan Constantin din Viseul de Sus, pentru
bunavointa de a-mi darui valorosul volum: K. Marx Insemnari despre Romani.

 

Sursa: www.ionacoja.ro

| Înapoi la Subiecte|


 

Șahul mondial și evreii geniali

Șahul, joc al inteligenței?

Anexa 13

Șahul mondial și evreii geniali

Șahul, joc al inteligenței?

Tînărul din Israel care m-a somat cu luni în urmă să comentez lista evreilor nobeleați
mi-a mai trimis o listă! Îmi pare rău că nu o pot adăuga la Lista Națională... Nu este o listă
cu premiile Oscar, cum mă așteptam, ci lista cu cei mai inteligenți oameni de pe planetă, iar
printre ei, din nou, niciun român!... Ci, din nou, puzderie de evrei, populație net majoritară
pe lista campionilor mondiali la șah! Căci despre ei este vorba! Șahul fiind, așa cum știe
toată lumea și așa cum apăsat îmi amintește și junele meu corespondent, jocul inteligenței, al
oamenilor bine mobilați sub freză! Propriu zis, niște super-(oa)meni!
Evident, campionatul mondial de șah este un criteriu de maximă obiectivitate, nu se poate
câștiga din întâmplare sau pe nedrept mult râvnitul titlu! Nu poți să ajungi campion mondial
la șah așa cum a ajuns Canetti sau Wiesel la premiul Nobel! În șah nu există impostură!
Exclus!... Titlul de campion mondial la șah e lucru serios, nu se compară cu premiul Nobel...
Recunosc, m-a cam pus în încurcătură junele haluțim cu lista sa!... Ce să-i răspund?!...
Căci, după regula jocului în care am intrat, trebuie cu orice chip să-l contrazic! Chiar cu
riscul de a forța raționamentele! Dar nu și faptele! Iar primul fapt este evident: majoritatea
campionilor mondiali la șah sunt evrei! Sau măcar au fost!, dacă mă gândesc la cel mai mare
dintre ei, Bobby Fischer, care, e drept, și-a negat și repudiat evreitatea, iar evreii înșiși l-au
renegat și ei, l-au alungat din ...chibuț! Scor 1-1... Oricum, evreii tot mulți rămân, majoritari
pe lista campionilor mondiali la șah! Chiar și fără Bobby răzvrătitul!
Păcat că nu mai trăiește Adrian Păunescu. Dar mai trăiește Nicolae Arsene, mâna dreaptă
a lui Păunescu înainte de 1990! La „Flacăra” de odinioară. Mi-a publicat pe atunci Păunescu
multe articole pe care alte reviste nici nu visau să le pună în pagină. Era un fel de pariu, între
mine și Păunescu, dacă-mi va publica sau nu toate textele, înfrângând exigențele inepte ale
cenzurii!
Eh, unul din puținele texte pe care totuși nu mi le-a publicat, deși a vrut, dar nu l-a putut
publica, a fost un text despre elevii șahiști din Constanța, care câștigaseră campionatul școlar
județean... A vrut să mi-l publice, era încântat de text, l-a băgat în sumar, dar textul a fost scos
din revistă la Secția de propagandă a CC al PCR. La cenzură, adică. De ce oare?... Vă mai
amintiți, domnule Nicolae Arsene?
Articolul meu pleca de la povestea care făcea furori în Constanța și mai ales în mahalaua
noastră despre echipa câștigătoare. Elevii din acea echipă fuseseră antrenați de neuitatul
nostru vecin, coleg și prieten Gigel Tesici și de Vasile Gârbă, în(că în) viață, doi minunați
profesori de educație fizică! Șahul fiind un sport, s-au gândit cei doi profesori de sport să
facă o echipă nu numai de tumbe, ci și una de șah. Cu droaia de copii de pe capul lor, orice
idee merita încercată, doar-doar i-o mai potoli pe împielițații de elevi! Ideea a fost a lui Gigel
Tesici... Idee genială, cum s-a dovedit. El însuși, Gigel Tesici, domnul Chioru, a fost una
dintre marile figuri ale LMB-ului, deci și ale Constanței.
Pasiunea pentru șah s-a răspândit printre copiii din școala respectivă mai ceva ca rubeola.
Era bătaie printre elevi să prindă rând la tabla cu pătrățele alb-negre. A trebuit direcțiunea
școlii să mai cumpere câteva zeci de table de șah... La un moment dat, toată școala, cu cămin
cu tot, s-a cumințit ca prin farmec. Toți copiii erau concentrați în jurul câmpului cu 64 de
pătrățele! Au uitat de miuța din curtea școlii, au uitat de gardul școlii să-l mai sară...
Roadele nu au întârziat să se vadă: dintre copii, câțiva s-au impus cu autoritate. A urmat
confruntarea dintre aceștia și profesorii de matematică din cancelarie, vestiți și prin tradiție
mari șahiști!... I-au spulberat corigenții clasei pe domnii profesori!...
Evidența rezultatelor i-a obligat pe Gigel și Vasile, Tesici and Gârbă, să înscrie școala,
echipa de șah, în campionatul orășenesc Constanța, apoi în cel județean, câștigate detașat. Ar
fi câștigat, probabil, și titlul național, dacă nu interveneam eu, neinspirat, ca de obicei. Am
intervenit la Păunescu, cu textul amintit! Și am făcut greșeala să pomenesc în finalul textului
că e vorba de o școală mai specială... Specială rău!... O școală de copii cu retard psiho-
mental!... Copii cu probleme de adaptare psiho-socială... După 1990 aveam să aflăm numele
savant al bolii de care sufereau cei mai mulți: autism...
Gigel Tesici le spunea „glumeți”! La școala de glumeți din Constanța câțiva elevi s-au
dovedit așadar excelenți șahiști. Mai buni decât toți ceilalți elevi din Constanța, mai buni chiar
și decât elevii de la cel mai bun liceu din Țară, Liceul Mircea cel Bătrân, cu toți olimpicii săi!
Concluzia se impunea de la sine: șahul nu era inaccesibil, nici chiar la nivelul
performanței, unor persoane cu grave dizabilități psihice, mentale, comportamentale etc. Nu
mă încumet să intru în discuții pentru care nu am ...abilități deosebite. Dar mi-aduc aminte de
un argument folosit în textul de odinioară: fusesem în facultate coleg cu campionul României
la șah! Ani de-a rândul, tînărul ploieștean a stat în fruntea clasamentului național, a avut și o
frumoasă prestație internațională, obținând niște calificative dintre cele mai selecte. Campion
în toată legea!... Am fost toți foarte mândri că marele campion – ajunsese campion național
absolut încă din anii liceului, când a terminat liceul și a dat la facultate a ales filologia noastră
amărîtă!...
Mult m-am mai mirat însă când mai târziu am aflat de la colegii săi de an și de grupă
că marele campion pe cât de strălucitor era în fața tablei de șah, pe atât de modest era
în fața unor texte. Nu le scria și nici nu le analiza, literar sau gramatical, la același nivel
de excelență!... Nu a ajuns nici mare scriitor, nici grămătic de forță, a fost, ca student
filolog, departe de fruntea clasamentului final, alcătuit la sfârșitul celor cinci ani de studii
universitare... Mare campion la șah, dar nu și la litere, la împerecheat și desperecheat de
cuvinte...
Nu mai țin minte ce concluzie am pus textului meu de altădată!... Dacă aș face azi acest
lucru, aș apela la ideea de creativitate. Se pare că există și o inteligență lipsită de creativitate,
e posibilă, și se manifestă în largul ei, adică în compensație, pe tabla de șah!... Este probabil
motivul pentru care, elev fiind și încercând să mă adâncesc în tainele șahului, apelând la cele
mai bune manuale, la un moment dat am renunțat. Am făcut-o instinctiv! Simțeam că-mi
forțez creierașii să macine în gol...
Oricum, accentul textului depus odinioară la „Flacăra” cădea pe paradoxul pus în evidență
de Gigel Tesici: elevii cu diagnosticul atât de sever – arierați mintal, cu mari dificultăți în
înțelegerea lumii și a propriei persoane, dovediseră aptitudini aparte pentru șah!... Așa zisul
sport al minții, al inteligenței!... Și lăsam pe alții, pe cititori, să tragă vreo concluzie!...
Concluzia celor de la cenzură a fost să nu cumva să se publice buclucașul text că
iese ...bucluc mare! De ce? Pentru că la Comitetul Central, deci și la cenzură, se știa bine că
Nicolae Ceaușescu este un pasionat jucător de șah!... Articolul meu devenea o aluzie la marele
șef!... Logică de ...glumeți!
Evident, îmi vine cheful să raportez această întâmplare la lista cu campionii mondiali la
șah! Și mă mir din capul locului cum de niciunul dintre campionii mondiali la șah nu au luat
și premiul Nobel în profesia lor?! Nici măcar evreii campioni mondiali la șah...
Deci, iubite domn haluțim, prezența masivă a evreilor pe lista marilor șahiști nu dovedește
că evreii, de felul lor, ar fi poporul cel mai inteligent din lume, așa cum, bănuiesc, te-ai
considerat îndreptățit să crezi! Povestea de mai sus bănuiesc că te va pune pe gânduri!... Ca și
pe mine!
Gândul pe care ți-l recomand este că ar exista totuși o formă specifică de inteligență
pe care o pune în valoare șahul și că în acel gen de inteligență, deviant de la starea de
normalitate!, trebuie văzut dacă nu cumva excelează evreii!... Mulți evrei! Firește, nu toți! Ci
cei mai reprezentativi, probabil!
Repet: „trebuie văzut dacă nu cumva evreii excelează în acel gen de inteligență deviant de
la starea de normalitate...”
Așadar, dacă cei mai buni jucători de șah sunt evreii, cum susții dumneata, asta trebuie să
însemne ceva! Nu neapărat că ar fi evreii cei mai inteligenți, ci altceva! Ce?

La ce fel de șah sunt evreii campioni planetari?

...A fi bun la șah înseamnă să anticipezi jocul adversarului cu 2-3 mutări sau chiar și mai
multe!... Iar tu să-ți faci un plan cu zece-douăsprezece mutări mai înainte!... La așa ceva, în
viața reală, evreii se pare că sunt într-adevăr mari meșteri!... Multora, numai la așa ceva le
stă mintea! Nu de alta, dar nu le-a fost greu să observe că majoritatea oamenilor, chiar dacă
le place șahul, nu transformă viața în șah și trăiesc la întâmplare, de azi pe mâine! Trăiesc
la noroc, la nimereală, la plezneală... Le vii ușor de hac dacă ești în stare să gândești la rece
cu câteva mișcări mai înainte! Iar în final îți iese și planul de a deveni stăpâni ai lumii! Plan
gândit cu atâtea mii de mutări și de ani mai înainte ca acest plan să se realizeze! Căci s-a
realizat, zic unii. Evreii stăpânesc lumea! Sau sunt foarte aproape! Pare indiscutabil! Numai
că lumea asta, pe care evreii s-au înstăpânit, pe care evreii o conduc, te întrebi: arată bine?
Avem motive să fim mulțumiți de stăpânii noștri? Și, mai ales, când ne întrebăm cum au ajuns
stăpânii să ne fie stăpâni, care este răspunsul? Este un răspuns care le face onoare evreilor?
Subiectul este prea vast ca să fie abordat în două-trei pagini! Ci doar încercăm să-l
deschidem, sine ira et studio, așa cum stă bine unor oameni normali! Luăm de bun că secolul
al XX-lea este „secolul evreiesc”, cum nu se sfiește s-o spună un evreu chiar din titlul unei
interesante cărți, excelent documentată. (Vezi Yurii Slezkine, Le Siècle Juif) Pe scurt și în
clar spus, în secolul al 20-lea evreii au dobândit o supremație mondială evidentă. Au făcut
revoluții și războaie, inclusiv de-alea mondiale, când au vrut ei! Și au dictat și pacea...
Și chiar dacă n-o fi chiar așa, este mult adevăr în această teză/ipoteză... S-o comentăm
puțin, dintr-o perspectivă inedită, sugerată mie de junele haluțim:
Cândva, în tradiția tuturor popoarelor, ajungeau în fruntea comunităților cei care
se ilustrau prin fapte de arme, prin vitejie, prin acte de eroism care au salvat neamul,
comunitatea! Regele David așa ajunge, din cioban rege!... Îl înfruntă și îl învinge pe Goliath,
prigonitorul neamului evreiesc!...
Tradiția eroică a lui David și a macabeilor nu s-a putut păstra printre evrei după ce aceștia
s-au risipit prin lume, trăind pretutindeni ca minoritari. Fără stat, fără armată, fără eroi! Vreme
de 2000 de ani aproape, din secolul I până în 1948, n-a existat o confruntare militară, un
război în care evreii să se prezinte ca beligeranți propriu zis. Astfel că evreii, vrând-nevrând,
au ajuns să genereze alt tip de eroi, de conducători...
Printre conducătorii lumii de azi este mereu pomenit numele Rothschild, evreu. Care la
prima și la a șaptea vedere nu are nimic comun cu faptele de arme, de vitejie!... La o privire
mai atentă constatăm însă că acest nume are mare legătură cu faptele de vitejie, cu actele
de bravură militară, numai că e vorba de faptele altora, nu ale numitului Rothschild, nu ale
evreilor... Ce a făcut acest Rothschild? Acest veritabil Gengis Han al evreilor?
Atunci când în 18 iunie 1815 s-a ținut marea finală de la Waterloo între Anglia și Franța,
între Europa veche și Europa nouă, iar toată suflarea lumii tremura, unii de dragul lui
Napoleon, alții strângând pumnii pentru Wellington, s-a găsit un ins anormal, fără reacții
antropoide, veritabil autist, care a simțit că-i este indiferent rezultatul meciului. Probabil că
s-a și mirat: ce atâtea emoții? La ce bun atâta înfrigurare cu care toți așteaptă finalul teribilei
încleștări de forțe?! Individul era incapabil să se conecteze emoțional la contextul social
în care trăia! Probabil că emoții nu avea de niciun fel! Va fi fost un handicapat!... Un soi
de „glumeț” de-al lui Gigel Tesici. Lui Rothschild nu i-a stat gândul la luptă, la beligeranți,
să-i ajute pe unii în dauna celorlalți, ci mintea i-a mers la beneficiile pe care această luptă, la
care nu participa, putea să i le aducă totuși, indiferent de rezultat.
...Cu câțiva ani în urmă, când Italia a jucat ultima ei finală de campionat mondial la
fotbal, un polițist debutant și-a dat seama că acele două ore cât va dura meciul vor fi ocazia,
oportunitatea cea mai potrivită pentru spărgătorii de case, pentru hoți, să-și facă meseria și
plinul. A încercat acel polițist să-și alerteze superiorii, a insistat și a ieșit la raport. Răspunsul
polițistului șef, învechit și hârșit în lupta cu mafioții: hoții sunt și ei oameni! N-or să plece la
furat în loc să stea în fața televizoarelor!... Ar fi niște anormali!
Au fost, cele două ore cât a durat finala, singurul interval de două ore în care hoții din
Italia nu au dat nicio spargere. (Printre hoți îi număr și pe țiganii veniți din România și alte
țări din Estul Europei înfometat. S-au dovedit și ei, la o adică, oameni. Oameni normali!...)
Totul în viață, ca handicapat, este să știi să tragi toate avantajele de pe urma handicapului
cu care te-a însemnat Dumnezeu! Căci există un revers pentru fiecare handicap posibil,
conform principiului universal „în tot răul este și un bine!”
Rothschild al nostru pare să fi fost un handicapat. Nu-l durea nicăieri la ideea că pierde
Napoleon sau Wellington, Franța sau Anglia, măcar că Anglia era patria sa, chipurile. Cu o
judecată rece, de ...șahist și apatrid, fără nicio implicare emoțională, a gândit că întâmplarea
aceasta, care angajează sufletește atâta lume, atâta „prostime”, poate fi „interpretată și
analizată”, speculată, într-un mod care nu trece prin cap nimănui, numai lui, insului cu capul
roș! Anume că există, că poate exista ceva mai important decât rezultatul marii confruntări, și
că acel ceva sunt consecințele rezultatului și mai ales posibilitatea de a avea controlul asupra
consecințelor! Iar aceste consecințe, din punctul de vedere al bancherului Rothschild, era
falimentul unor firme pe care le dezavantaja o înfrângere a Corsicanului și prosperitatea altor
firme care erau avantajate de o victorie a Albionului! Și invers!
Urma, după aflarea rezultatului de la Waterloo, să se producă un cutremur de toată
frumusețea la Bursa londoneză, ceea ce toată lumea știa, iar asta mărea la maxim tensiunea
așteptării.
Povestea e cunoscută, dar nu este corect comentată: acel Rothschild, demn urmaș al lui
Shylock, a organizat un serviciu de curierat rapid, pe ruta Waterloo-Londra, prin care a aflat
înaintea tuturor rezultatul meciului! Dar nu a ieșit în balconul casei sale, cum ar fi făcut orice
om normal, ca să-și anunțe vecinii și toată Londra de magnifica victorie a Albionului, ci a
dat drumul prin oraș unei haite de răspândaci, unor indivizi pregătiți din timp, care, ca niște
șobolani ai dezastrului, au răspândit în tot orașul vestea mincinoasă a înfrângerii! Vestea că
Franța, pe mâna Corsicanului, câștigase încă o dată. Îl bătuse măr pe lordul Wellington...
Ce jale, ce disperare trebuie să fi cuprins Londra!... O parte dintre londonezi, colegi de
breaslă ai Omului Roș, s-au repezit să scape de afacerile care, în urma înfrângerii, își pierdeau
aproape total valoarea! Acțiunile acestor firme trebuiau vândute repede-repede, la orice preț,
oricât de mic!... Exact asta așteptase marele șahist! Aștepta la cotitură! Calculase bine!... Cu
interpușii săi a cumpărat ieftin acțiunile acestor firme, iar acțiunile afacerilor sale pe care
victoria Franței le favoriza le-a vândut la un preț brusc înzecit sau însutit!...
Spre seară, când s-a aflat adevărul, fuseseră băgați în faliment atât londonezii care
vânduseră pe nimic afaceri care acum deveneau extrem de profitabile, cât și cei care
cumpăraseră scump, de la Rothschild, acțiuni care nu mai făceau nici o para chioară în urma
victoriei lui Wellington!... Practic, mii de familii londoneze, în loc să se poată bucura de
victoria Angliei, au consemnat în saga familiei lor ziua de 18 iunie 1815 ca ziua cea mai
nenorocită din viața lor!... S-a priceput sir Rothschildt să le strice bucuria de a-și vedea Patria
biruitoare!
Individul, într-o lume de oameni normali, ar fi meritat să fie linșat de populație, inclusiv
de cei păgubiți! Linșat și batjocorit în primul rând de omul de pe stradă, fără acțiuni la bursă,
care preț de câteva ceasuri a trecut prin pojarul și deznădejdea umilitoarei înfrângeri, prin
suferințele sufletești consecutive înfrângerii... Trebuia acel bancher diabolic să fie călcat în
picioare de cei cărora cinica sa stragermă le-a stricat bucuria victoriei!
Dar nu a primit sancțiunea cuvenită. Nu știu cum de a scăpat de eșafod! Se zice că a știut
cu cine să împartă câștigul ca să nu aibă necazuri cu lumea... Cu lumea celor normali la cap
și la suflet!... Ce cunosc, fără să fi cercetat cât de cât subiectul, sunt comentariile pline de
admirație, extaziate, ale multor pământeni, dinaintea inteligenței, inventivității & genialității
marelui bancher... Marelui potlogar!
Se poate numi asta inteligență?... Fie! Fie și inteligență! Dar mai înainte de orice trebuie
calificată și certificată starea de anormalitate a individului la nivelul umanității sale, la nivelul
apartenenței sale la aceeași specie de ființe cu noi și cu cei pe care i-a înșelat!! Mizeria din
hăul pustiu care-i ținea loc de suflet! Un handicapat! Un circumcis la inimă, îmi vine să zic!
Un nevolnic, incapabil să simtă ceva pentru Ceilalți!
Se poate numi asta inteligență?... Inventivitate?!... Accept. Accept că ideea acestei
manevre nu putea să vină decât unei persoane căreia îi merge mintea! Dar mai departe, de la
idee la faptă, la orice om om intervine cenzura morală, intervine fărîma de Dumnezeu pe care
o purtăm cu noi fiecare, în fiecare gest, în fiecare faptă! Intervine harul lăsat Omului de a se
dedubla prin conștiința de sine, devenind cel mai aspru cenzor, cel mai neîndurat judecător al
propriilor fapte. Intervine respectul pentru tine însuți... Respectul de sine, din care Pitagora
făcea semnul îndumnezeirii noastre ca oameni. E lucru sigur că acel sărman bancher nu avea
cu ce să perceapă, nu avea simț pentru această dimensiune sine qua non a condiției umane...
Cum spuneam, un handicapat... Un infirm sufletește!... Un ne-tot la suflet! Un purtător de
vid!...
Lovit de neputința de a sim-patiza cu semenii tăi! De a com-pătimi cu ei! Totala
indiferență față de suferința altuia, chiar și când tu însuți i-o provoci, nu poate fi numită
inteligență, ci de-cădere din condiția de om!...
...N-a simțit niciun imbold voinicesc, să coboare în arenă și să facă ceva în sprijinul team-
ului național. Dimpotrivă: s-a comportat ca un ins fără naționalitate, anormal, lipsit de emoții,
lipsit de sentimentul solidarității umane, comunitare.
Seamănă povestea acestui jaf la bursa londoneză cu o problemă de șah. Ce mutări se pot
face pentru a falimenta un număr cât mai mare de firme concurente? În ce fel te poate servi
clipa de emoție generală, planetară?... Ce ai avea de câștigat de la viață dacă reușești s-o
trăiești fără emoții, fără angajamente, fără sim-patii și fără com-pătimire pentru Celălalt?
„L’Autre c’est l’Enfer!”, avea să spună un urmaș demn al acestui Rothschild... Halal
filosofie, să vezi în Celălalt, în Aproapele tău, tot ce poate fi mai rău... (De la Jean Paul Sartre
cetire...)
Tot ca o problemă sau partidă de șah poate fi privită și înființarea statului Israel. Un fel
de pariu cu imposibilul! Cel care l-a scornit era atât de normal la cap că a sfârșit sinucigându-
se, turtindu-și singur fesul de mare erou, de mare vizionar... Cine a mai văzut profet
sinucigaș?!
Toată istoria secolului al 20-lea, și ceva din precedentul, devine coerentă în bezmeticeala
ei dacă introduci în ecuație strădania „unora” de a înființa și de a pregăti înființarea statului
Israel! Pricepi de îndată ambele războaie mondiale, revoluția bolsevică, Holocaustul,
instaurarea comunismului în țările cu mari efective de evrei, căderea comunismului... Toate
au legătură cu Israelul, cu visul evreilor de a avea o patrie... Al unor evrei! Căci, după 65 de
ani de la proclamarea Israelului – act care a născut un alt șir nesfârșit de suferințe, care este
situația? Cât de reușit este proiectul care s-a plătit cu prețul a zeci de milioane de victime?
Îl citez pe un prieten evreu din Israel, fost colonel combatant în războaiele de apărare
a Eretz Israelului: „Domnule Coja, am doi nepoți, și nu văd pentru ei niciun viitor în
Israel!”
Nu mai este pentru nimeni un secret că evreii (i)responsabili de soarta evreilor din Israel
iau în calcul abandonarea Israelului, în două variante: (a) Israelul să revină la granițele din
1948, iar evreii veniți din Europa să se întoarcă de unde au plecat, sau (b) Israelul să înceteze
a mai exista, iar evreii să se împrăștie prin lume, în primul rând prin țările de unde au plecat
părinții lor...
Întrebare capitală: pentru acest eșec cine poartă răspunderea? Consecințele catastrofice
ale acestui eșec de ce trebuie să se întoarcă asupra celor deja afectați de modul în care s-a
defășurat proiectul sionist, dovedit azi falimentar?!
Nota bene: Ca român, dacă nu ca om, în general, m-aș bucura să se înșele evreii care
comentează cu îngrijorare pe marginea iminentei disoluții statale a Israelului. (Vezi și Philip
Roth, mare scriitor evreu, în cărțile sale, bunăoară...) Îi doresc Israelului viață lungă, să fie
cămin al cât mai multor evrei... Al tuturor evreilor! Adică ce-i doresc României, ca țară a
românilor, doresc și Israelului, ca țară a evreilor!
Personal, ca român, ca mădular al unui popor a cărui viață a fost și este în continuare
afectată, urîțită și amenințată, pusă în primejdie, de calculele și mutările marilor „șahiști”,
evrei și ne-evrei, ca ins a cărui familie și persoană proprie au avut de suferit de pe urma
acestui șah planetar, nu pot contempla pasiv eșecul acestor handicapați, care se dovedesc a fi
mari meșteri în a provoca dezordini și dezastre, dar care sunt complet incapabili să edifice,
să conceapă starea de normalitate, de tihnă a vieții, de rânduială și armonie socială sau
internațională...
Mi-e milă de ei. Niște...

Ion Coja

Post scriptum: haluții sau haluțimii au fost tineri evrei, organizați și instruiți paramilitar
în perioada interbelică, pentru auto-apărarea comunităților de evrei care se simțeau tot mai
amenințate de ceilalți, de goi(mi). Au existat și în România. Existența acestor detașamente
de haluțimi face contrast puternic cu lipsa de reacție a evreilor față de ...holocaust! Tinerii
evrei de azi le pun bătrânilor supraviețuitori ai holocaustului această întrebare: de ce cronica
acelor ani cumpliți nu înregistrează niciun gest de revoltă, în legitimă apărare, a evreilor duși
la gazare ca vițeii la abator?! Din șase milioane de victime ale lagărelor de exterminare, cum
de nu s-a găsit nimeni, niciun evreu, să se opună acestui masacru?! Aceasta este unicitatea
holocaustului? Cum se explică această pasivitate fără precedent în istorie, de vreme ce au
existat aceste detașamente de haluțimi, constituite și pregătite din timp tocmai pentru a
interveni, pentru a reacționa?!
Din surse sigure, israeliene, știu că la aceste întrebări nu s-a putut da un răspuns care să nu
intre în contradicție cu teza holocaustului!...

| Înapoi la Subiecte|


 Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice

Francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru

fragment din cartea "Arhitecţii decepţiei" de Juri Lina

Francmasonii sunt totdeauna pregătiţi să se joace de-a şoarecele şi pisica pentru a-şi submina duşmanii. Victimei i se permite să joace jocul în termenii fixaţi de pisică, până când este fascinată şi cade în transa de acceptare iar mintea sa devine complet paralizată.

Istoria francmasoneriei în Rusia

La sfârşitul anilor 1890, francmasonul Philip Vashod a fondat loja masonică Crucea şi Steaua – Krest i Zvezda – în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Rusia, iar mai târziu în Palatul Catherina din acelaşi oraş, cu scopul de a urmări mişcările ţarului Nicolae al II-lea şi de a-l distruge. Ţarul a şi devenit membru al lojii, însă nu a fost informat asupra unor secrete importante. Philip Vashod a devenit consilier pentru chestiuni de stat (Viktor Ostretov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 387). Francmasonul Leonti Kandaurov (emisarul ţarului la Paris) a confirmat aceasta (Arhiva centrală de istorie, secţiunea 730, I).
Masoneria franceză a obţinut cale liberă în Rusia ţaristă, în pofida faptului că ea reprezenta ateismul şi republicanismul. Nicolae al II-lea era conştient de toate acestea. Prin asocierea cu francmasonii, el a distrus şansele de dezvoltare ale Rusiei.

Între anii 1900 şi 1902, 10.000 de persoane au fost instruite în Statele Unite. Misiunea lor era să se întoarcă în Rusia după instruirea lor ca revoluţionari, pentru a răspândi teroarea şi a înlătura regimul ţarist. Majoritatea resurselor financiare pentru aceste activităţi veneau din partea miliardarului francmason Jacob Schiff şi a altor bancheri masoni din Statele Unite.
Aceşti bancheri au finanţat de asemenea şi războiul ruso-japonez din 1904, precum şi Revoluţia din 1905 din Rusia (Nikolov Dichev, Conspiraţia diabolică, Urgench, 1992, p. 99).

În 1904, Marele Orient şi-a desfăşurat propaganda împotriva guvernului rus, numindu-l o ruşine a lumii civilizate. Ordinul Marelui Orient al Franţei s-a implicat în mod constant în afacerile interne ale Rusiei, sprijinind „revoluţionarii din ţară la fel ca în 1905-1906, când mulţi agitatori erau activi.” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 172).
Ţarul a fost influenţat de câţiva francmasoni care acţionau ca prieteni apropiaţi. Prinţul Alexandru Mihailovici a fost unul dintre ei. Altul a fost ducele Nicolae Nicolaevici, care l-a convins pe ţar să semneze Manifestul din 17 Octombrie 1905, act care a netezit drumul pentru francmasoni. Acest document a dat parlamentului, care era complet sub controlul francmasonilor, o putere şi mai mare. Înţelegerea ţarului în legătură cu francmasoneria rusă a fost iniţial cucerită de acei gentilomi masoni de înaltă clasă, care erau incapabili să spună adevărul şi care, în realitate doreau să îl detroneze şi să îl ucidă.

Tentative de a-l ucide pe ţar

În anul 1905, în Sankt Petersburg, secretarul Consiliului Suprem Masonic, David Debutov, a livrat 12.000 de ruble liderului revoluţionarilor sociali, în schimbul uciderii ţarului Nicolae al II-lea. Totuşi, planurile lor nu au putut fi puse în practică.
În 1906 francmasonii au efectuat un alt atentat pentru a-l ucide pe ţar cu ajutorul revoluţionarilor sociali. Ei au folosit chiar şi un submarin în acest atentat. Existau de asemenea planuri pentru folosirea unui avion în acest scop. (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 179).


Acţiunea a fost organizată de faimosul terorist şi francmason Nikolai Ceaikovski (revoluţionar socialist), care a proiectat avionul cu care ţarul trebuia atacat pe calea aerului. Atunci când omul lor de încredere Jevno Azef a fost arestat, planurile au fost amânate.

Când generalul V. Teplov a devenit membru al lojii, un „frate” l-a întrebat pe acesta ce părere are în legătură cu planul de a suprima viaţa ţarului. Teplov a răspuns cu francheţea unui militar: „Dacă mi se ordonă să fac asta, o să îl ucid.” (Serghei Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931, p. 185). În toamna anului 1905 francmasonii au coordonat toate atentatele pentru a prelua puterea în Rusia. Printre conspiratori erau şi doi membri ai Consiliului Naţional, Alexandru Guchkov şi Mikhail Stakhovici (care activa de asemenea şi ca diplomat), ca şi alţi binecunoscuţi francmasoni ca Serghei Urusov, un moşier care l-a trădat pe ţar. El a încheiat contractele cu Marele Orient al Franţei.
Urusov era în acelaşi timp şi preşedintele Consiliului Suprem Masonic din Rusia. Aceştia au dorit imediat să facă parte din guvernul rus. La acest plan au mai luat parte şi francmasonii Vladimir Rozenberg şi Georgi Lvov. Ei au căutat să impună Rusiei modelul Republicii Franceze.

Sângeroşii directori masoni, inclusiv Alexandru Parvus şi Leon Trotski au pornit un val devastator de teroare în anul 1905. Crimele „revoluţionare” comise între anii 1905-1906 au fost încurajate de către francmasoni. Masonii au continuat să îi ucidă pe duşmanii lor din Rusia. Între anii 1906 şi 1908, mişcarea revoluţionară controlată de către francmasoni a comis un număr de 26.268 de tentative de asasinate, au fost omorâţi 6.091 de ruşi, şi peste 6.000 au fost răniţi (Vladimir Krasny, Copiii diavolului, Moscova, 1999, p. 181).

Activităţile antiguvernamentale din Rusia

În decembrie 1905, Boris Nikolsky, profesor de drept şi membru al Consiliului Naţional, a ţinut o cuvântare în faţa consiliului rus şi a ţarului. Ţarului i-a displăcut atât de mult acest discurs încât a interzis publicarea lui.
Francmasoneria a fost numită organizaţie criminală în rapoartele poliţiei secrete. Şi acest lucru era chiar adevărat, de vreme ce lojile masonice încălcau în mod constant legea rusă. Ţarul a avut acces la aceste rapoarte.


Ţarul a dizolvat de două ori parlamentul, în iulie 1906 şi în iunie 1907. În această perioadă, Duma a încălcat regulamentul legal din nou. Yevgeni Kedrin, avocat, membru al parlamentului şi membru al francmasoneriei, a primit pe data de 7 septembrie 1906 o notă din partea Lojii Marelui Orient al Franţei, care susţinea faptul că ruşii suferă din cauza tiraniei ţarului, şi menţiona că Marele Orient al Franţei asigura şi întreţinea oponenţii regimului, ca mijloc pentru a înfrânge acest despotism, conform documentelor din Arhiva Specială a Uniunii Sovietice, înscrisuri care au devenit publice odată cu slăbirea regimului comunist din 1989.

După câteva atentate în 1905 şi 1906, Marele Orient a înfiinţat loji noi în Rusia: Inelul de fier în Nizhny Novgorod (mare maestru era Kilvein), în Kiev (mare maestru era Steingel), precum şi în alte oraşe. Contele Alexei Orlov-Davydov a fost cel care a finanţat aceste loji noi (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 172).
În 1906, Marele Orient i-a incitat pe membrii săi pentru a servi intereselor internaţionalei socialiste. Marele Orient a promis întreg suportul imaginabil pentru activităţile antiguvernamentale din Rusia. Decizia în legătură cu acest sprijin acordat a fost oricum, păstrată secretă (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 178).

Laferre, unul dintre liderii francmasoneriei mondiale, a precizat la o conferinţă masonică în anul 1908 faptul că francmasonii erau pregătiţi pentru a finanţa o conspiraţie împotriva Rusiei. El a spus: „Consiliul Ordinului va face toate sacrificiile care sunt necesare pentru a realiza progresul acestei naţiuni care încă nu a fost salvată din întuneric, şi în care triumful francmasoneriei este pe cale să se realizeze.” (Kolokol, 9 noiembrie 1908)
Atunci când Nicolae al II-lea a efectuat o vizită de stat în Suedia, în anul 1909, el a fost victima unui atentat de asasinare. Anarhistul care a fost angajat pentru aceasta a atacat o altă persoană, sfârşind prin a ucide un colonel suedez îmbrăcat în uniformă militară.

Asasinarea primului ministru, Piotr Stolypin

La mijlocul anului 1911, adjunctul ministrului de interne, general locotenentul Pavel Kurlov, a emis un raport special către primul ministru, care era şi ministrul de interne, Piotr Stolypin, raport care i-a deranjat profund pe francmasonii ruşi. Raportul trata despre legătura francmasonilor cu activităţile teroriste îndreptate împotriva statului rus şi a reprezentanţilor săi. Se pare că Stolypin a luat în serios ameninţarea francmasonilor împotriva statului şi a decis luarea de măsuri împotriva lor.

La începutul anului 1910, un agent de poliţie pe nume Boris Alexeyev a fost trimis la Paris pentru a obţine informaţii despre Marele Orient al Franţei, de unde au fost iniţiate acţiunile împotriva Rusiei. Însă Stolypin a fost omorât la opera din Kiev la data de 1 septembrie 1911, în prezenţa ţarului. Ucigaşul, agentul mason Dmitri (Mordekai) Bogrov a fost arestat. Conducătorul Marelui Orient al Rusiei, Alexander Kerensky (astăzi Aaron Kurbis) a reuşit să scape în această conjunctură. Curând după aceea a sosit de la Paris un raport din partea lui Alexeyev.

Raportul menţiona faptul că „liderii masoni au ajuns la concluzia că preşedintele Consiliului de Miniştri este un individ care aduce daune intereselor francmasoneriei şi trebuie eliminat. Se cunoştea de câteva luni că exista o astfel de decizie, luată de către Consiliul Suprem. A devenit cunoscut faptul că liderii secreţi ai francmasoneriei erau nemulţumiţi de politica lui Stolypin şi că s-au folosit de relaţia strânsă dintre Marele Orient al Franţei şi comitetele de revoluţionari din Rusia pentru a desăvârşi planul pe care îl aveau sub formă de proiect. În raport se mai menţiona faptul că aspectele pur tehnice ale crimei precum şi unele detalii de circumstanţă care au făcut posibilă realizarea asasinatului, au fost pregătite de către francmasoni” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 198-200).
Leon Trotsky s-a întâlnit cu Bogrov în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1911 la o cafenea în Kiev. După asasinarea lui Stolypin locuitorii Kievului s-au răsculat, însă guvernul a trimis un batalion de cazaci pentru a preveni vărsarea de sânge. Asasinul Bogrov a fost spânzurat. El era membru al Marelui Orient. Teroristul şi francmasonul Manuil Margulies (slugă devotată a lui Alexander Guchkov) a fost şeful complotului.
Planurile lui Stolypin împotriva francmasoneriei nu au fost niciodată realizate.

„Vom forţa Rusia să îngenuncheze”

După asasinarea lui, contele Vladimir Kokovtsev (1853-1943) a devenit prim ministru. El deţinuse înainte postul de ministru de finanţe. El a fost singurul ministru ţarist care a primit pensie din partea guvernului provizoriu în primăvara anului 1917, în timp ce alţii au fost întemniţaţi. Nici măcar bolşevicii nu s-au atins de el. Trebuie să fi adus mari servicii francmasoneriei internaţionale (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 399).
Francamsonul extremist Nikolai Maklakov a devenit ministru de interne în 1912. Fratele său, avocatul Vasili Maklakov era un francmason de notorietate. Imediat francmasonii au început să se infiltreze în guvernul rus, care era de acum sortit pieirii. După asasinarea lui Stolypin, poliţia nu a mai primit informaţiile necesare în legătură cu daunele aduse de către francmasoni. Cei care erau responsabili de acele informaţii au fost înlocuiţi cu agenţi masoni, care în mod deliberat au neglijat transmiterea către superiori a informaţiilor pe care ei le primeau.

Prin intermediul adjunctului ministrului de interne, francmasonul Vladimir Dzhunkovsky, organizaţia internaţională a francmasonilor controla poliţia rusă. Încă de la început, francmasonii au susţinut activităţile de discreditare ale lui Lenin. În 1912 francmasonii controlau întregul corp diplomatic rus.
În data de 18 februarie 1912, bancherul mason Salomon Loeb a ţinut o cuvântare în Philadelphia, menţionând că este necesară constituirea unui fond pentru a permite trimiterea de arme şi lideri în Rusia. Aceşti lideri ar urma să-i instruiască pe masonii tineri despre modul cum ar trebui exterminaţi asupritorii, exact aşa cum sunt exterminaţi câinii. El a afirmat: „vom forţa Rusia să îngenuncheze”. Cu ajutorul fondului, toate acestea ar putea fi realizate (Philadelphia Press, 19 februarie 1912). După cum se vede, francmasonii îi socoteau drept câini pe toţi cei care nu erau francmasoni.

Din data de 28 august până în 1 septembrie 1911, francmasoneria internaţională a desfăşurat Al II-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, la palatul Odd Fellows din Bredgade, Copenhaga. Organizatorii principali au fost francmasonul Walter Rathenau şi loja masonică B'nai B'rith. Printre participanţi erau şi binecunoscuţii francmasoni Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Lenin, Trotsky, Hjalmar Branting (Suedia), George Clemenceau şi alţi lideri reprezentativi ai forţelor destructive (Aage H. Andersen, Francmasoneria Mondială, Copenhaga, 1940, p. 29). Rathenau era de asemeni şi membru al lojii B'nai B'rith.
Potrivit Ninei Berberova, cercetător al francmasoneriei ruse, Lev Trotsky a fost pentru 5 luni membru al lojii masonice ruse, la vârsta fragedă de 18 ani. El a părăsit loja atunci când a devenit membru al lojilor străine, printre care Artă şi Muncă în Franţa (L. Hass, Francmasoneria în Europa Centrală şi de Est, Wroclaw, 1982).

Un personaj cheie – Lev Trotsky

În primăvara anului 1914, Trotsky a efectuat o călătorie la Veneţia ca membru al Marii Loji a Franţei, pentru a se întâlni cu fratele său masonic, V. Gacinovic, pentru a discuta planurile pentru asasinarea lui Franz Ferdinand. Fraţii masoni Trotsky, Radek şi Zinoviev au fost informaţi în legătură cu planurile de asasinare a pretendentului la tronul Austro-Ungariei (Yuri Begunov, Puterile secrete în istoria Rusiei, Moscova, 2000, p. 220).

În 1916, Trotsky a studiat tacticile revoluţionare în loja franceză Drepturile Omului. El a fost făcut de asemeni şi membru al puternicului ordin evreiesc B'nai B'rith, care în Statele Unite i-a asigurat mijloacele financiare pentru a se întoarce în Rusia, în primăvara anului 1917 (Charles W. Ferguson, 50 de milioane de fraţi: O panoramă asupra lojilor şi cluburilor americane, New York, 1937, p. 253). Toate acestea au fost confirmate de către analistul politic austriac Karl Steinhauser. Trotsky a fost de asemenea şi membru al lojii Shriner, din care făceau parte doar francmasonii care aveau gradul 32 (Johan van Leers, Puterea din spatele preşedintelui, Stockholm, 1941).

În 1917, în timpul şederii sale în America, Trotsky a devenit de asemenea şi membru al lojii Memphis Israel (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 154). El a atins gradul 33 în anul 1919 la Moscova, în perioada în care a primit o delegaţie a unor fraţi din străinătate (Grigori Bostunich, Francmasoneria şi revoluţia rusă, Moscova, 1995, pp. 55-56).
Lev Trotsky a jucat rolul unui revoluţionar în filmul de spionaj american „My Official Wife” (Nevasta mea oficială). Fidel Castro a jucat şi el în filmele hollywoodiene („Bathing Beauty” în 1944 şi „Holidays in Mexico” în 1946).
În iulie 1914, Marele Orient a început să îndemne Rusia să se alieze în războiul împotriva Germaniei. Consilierii masoni au mărit intensitatea cu care regizau deciziile luate de către ţar. Acesta a fost manipulat pentru a face greşeli dezastruoase.

Asasinarea lui Grigori Rasputin

Asasinarea lui Grigori Rasputin, un călugăr apropiat de familia ţarului, posesor al unor puteri paranormale, a fost planificată de către Convenţia Generală a Masonilor din Bruxeles, în timpul Primului Război Mondial. Rasputin a dorit să prevină intrarea Rusiei în război. Francmasonul Alexander Guchkov (Marele Orient) a organizat o campanie de defăimare a lui Rasputin. Cel care dirija din spatele acestui plan era francmasonul extremist Vasili Maklakov (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 1, p. 456). Contele Felix Yusupov, un alt francmason, a fost cel care l-a omorât pe Rasputin în data de 29 decembrie 1916. Yusupov suferea de probleme mentale serioase, pe care Rasputin încercase să le vindece. Aliatul lui Yusupov a fost marele duce Dimitri Pavlovich.

Ţarul nu i-a acuzat pe ucigaşi. Aceştia au fost pur şi simplu deportaţi. Groparii naţiunii ruse au interpretat aceasta ca pe o evidenţă a faptului că de acum crima este permisă, de vreme ce ucigaşii nu au fost acuzaţi.
În 1915, ambasadorul britanic George Buchanan (francmason) primea aproape zilnic vizite din partea ministrului de externe rus Serghei Sazonov, a liderului Alexander Guchkov, a purtătorului de cuvânt al Dumei, Mikhail Rodzianko, şi a liderului aripei de dreapta şi membru al Parlamentului Pavel Milyukov. Toţi erau criminali masoni şi conspiratori, care căutau să pună capăt domniei ţarului. Buchanan a jucat un rol deosebit de josnic în tragedia petrecută în Rusia, fiind implicat atât moral cât şi material (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 2, p. 35).

Abdicarea ţarului

În ianuarie 1917, un număr de masoni şi conspiratori influenţi, printre care generalul Nikolai Ruzsky, s-au întâlnit cu ambasadorul Buchanan la Petrograd. Ei au discutat despre lovitura de stat, şi au decis ca aceasta să aibă loc în data de 22 februarie 1917 (Fazarov, Misiunea emigraţiei ruse, Stavropol, 1972, Volumul 1). Data a fost schimbată ulterior în data de 23 februarie.
Francmasonii Alexander Guchkov şi Alexander Kerensky pregăteau înlăturarea ţarului. Generalul Alexander Krymov (francmason) a fost numit guvernator general în Petrograd, o mişcare menită să prevină tentativele de salvare ale ţarului. Kerensky a cooperat îndeaproape cu Genrikh Sliozberg, liderul B'nai B'rith în Rusia (Lady Queenborough, Teocraţia ocultă, 1933, p. 466).

La sfârşitul anului 1917, o delegaţie a masonilor locali l-au vizitat pe ambasadorul Buchanan pentru a-i mulţumi pentru contribuţia sa adusă la răsturnarea monarhiei din Rusia (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 35).

Ţarul Nicolae al II-lea a fost prevenit în legătură cu conspiraţia masoneriei, a cunoscut numele membrilor, însă nu a întreprins nimic pentru a-i opri. Dimpotrivă, la începutul anului 1917 a emis un ordin prin care se stabilea ca poliţia să nu îi aresteze pe Guchkov şi Kerensky (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 406). El a continuat să finanţeze comitetul pentru industria războiului, un cuib de vipere care intenţiona să distrugă Rusia ţaristă. Suportul financiar a fost acordat diferitelor organizaţii de aripă stângă, prin care francmasoneria opera. Ţarul Nicolae al II-lea este cel mai bun exemplu prin care se poate vedea cum masoneria a indus paralizia gândirii şi ruperea de realitate a persoanelor mai slabe.

Francmasonii l-au forţat pe ţar să abdice la data de 2 martie (15 februarie pe stil vechi) 1917, sub ameninţarea că dacă nu o va face, familia sa va fi ucisă. Aceste lucruri au fost revelate de Anna Vyborova, o prietenă apropiată de familia ţarului, în memoriile sale. Ţarul, care la vremea aceea era în Pskov, a renunţat la coroană în favoarea fratelui său mai mic Mikhail, care urma să devină monarh. In ziua următoare francmasonii l-au forţat şi pe Mikhail al II-lea să abdice de la tron. El a fost ultimul ţar al Rusiei. Un film documentar rus realizat în limba engleză şi numit „Revoluţia rusă” (Moscova, 1993) a menţionat că: „Politicienii, puternicii magnaţi industriali şi membrii forţelor militare care nu puteau realiza o înţelegere cu ţarul au început să considere toate acestea drept o conspiraţie. Mulţi dintre ei, aparent duşmani politici, erau de fapt aliaţi în spatele scenei, deoarece erau membri ai aceleiaşi frăţii masonice Veliky Vostok (Marele Orient), care a fost fondată la Sankt Petersburg în anul 1912. Această organizaţie era condusă de un Consiliu Suprem care avea 300 de membri. În 1916, popularul avocat Alexander Kerensky a fost numit preşedinte al Consiliului Suprem. El, împreună cu alţi membri ai Marelui Orient plănuiau o lovitură de stat împotriva ţarului.”

Atrocităţi comise de către francmasoni

Acest film a fost finanţat de masonii americani Alexander Aisenberg, John Doukas şi Matthew King Kaufman. Ei considerau că a sosit timpul să se spună adevărul. Serggei Melgunov, un istoric rus aflat în exil, a arătat că în februarie 1917, atunci când a avut loc lovitura de stat din Rusia, organizaţia militară a francmasonilor era condusă de către Alexander Guchkov, în timp ce organizaţia civilă a lor era condusă de către Alexander Kerensky (Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931).
După înlăturarea ţarului, comisia masonică nu a putut prezenta nici măcar un singur document care să probeze vinovăţia şi presupusele infracţiuni săvârşite de către acesta (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 271).

Cu toate acestea, comisia a solicitat executarea ţarului. Oricum, planul nu a fost niciodată dus la îndeplinire. Atunci când familia regală britanică a invitat familia ţarului în Anglia, forţele masonice conduse de către Jacob Schiff s-au asigurat ca ameninţarea cu greva generală să determine ca familia ţarului să-şi anuleze vizita în Marea Britanie.

Un număr mare de documente privind atrocităţile comise de către francmasoni a fost scos din arhive şi distrus. Alexander Kerensky, care era membru al guvernului provizoriu masonic, a ordonat distrugerea tuturor documentelor nedorite, inclusiv a unei ediţii a „Protocoalelor maeştrilor francmasoni”.
Kerensky a primit de asemenea bani din Germania, un alt motiv pentru care guvernul provizoriu nu i-a putut acuza pe bolşevici. Kerensky l-a ţinut temporar în închisoare pe Trotsky, pentru a preveni în felul acesta ca el să vorbească prea mult despre adevărata sursă şi suportul financiar folosit în lovitura de stat. Intenţia lui Kerensky era de a păstra secretă această informaţie (Igor Froyanov, Octombrie 1917, St. Petersburg, 1997, p. 81).

Sume uriaşe de bani pentru revoluţionarii bolşevici

Pe 24 martie 1917, ziarul New York Times a dezvăluit faptul că bancherul Jacob Schiff i-a plătit tribut lui Lev Trotsky: „El era persoana pe care o doream şi pe care am aşteptat-o în toţi aceşti ani.” Schiff, care făcea parte din loja B'nai B'rith, a aranjat ca Trotsky să sosească în Statele Unite în ianuarie 1917, şi pentru a-i asigura confortul i-a pus la dispoziţie o limuzină.
Ulterior, Gărzilor Roşii li s-a impus să poarte la gât un medalion pe care era gravată imaginea lui Trotsky (Grigori Bostunich, Francmasoneria şi revoluţia franceză, Moscova 1995, p. 89).

Bancheri din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania şi Franţa s-au întâlnit în Suedia în vara anului 1917. Ei au convenit ca Kuhn, Loeb & Co. să depună suma de 50 milioane de dolari într-o bancă suedeză, în contul lui Lenin şi Trotsky, potrivit lui Oleg Platonov. Pe lângă această sumă, avocatul lui John P. Morgan, Elihu Root, a plătit revoluţionarilor în plus, încă 20 de milioane de dolari prin intermediul unui fond pentru ajutor de război. Aceşti bani au fost primiţi prin intermediul lui Jacob Schiff, aşa cum confirmă documentele Congresului American din data de 2 septembrie 1919.

O „delegaţie a Crucii Roşii” a călătorit în Rusia în august 1917, cu intenţia de a discuta cu liderii bolşevici detaliile finale ale loviturii de stat. Dintre membrii acestei delegaţii, şapte erau medici iar ceilalţi, bancheri din New York, printre care John P. Morgan şi Jacob Schiff.
Delegaţia a fost condusă de către William B. Thomson, preşedintele Băncii de Rezervă Federală din New York, care a plătit bolşevicilor cel puţin un milion de dolari (The Washington Post, 2 februarie 1918). Bancherii ascundeau în spatele acestei delegaţii adevăratele lor intenţii, inclusiv plata unei mari sume de bani către bolşevici (Antony Sutton, Wall Street şi revoluţia bolşevică, Morley, 1981, p. 83).

Lenin – francmason de gradul 31

Congresul Internaţional Masonic care a avut loc la Paris în Franţa, la Hotel du Grand Orient de France, în perioada 28-30 iunie 1917, a subliniat ideea că Rusia constituie un obstacol în calea guvernării mondiale masonice. Marele Orient a primit autorizaţia de a distruge Rusia cu ajutorul comunismului. După preluarea puterii de către bolşevici, a devenit de o importanţă vitală lupta pentru oprirea oricărei critici îndreptată împotriva comunismului.


Colonelul Edward Mandel House, un influent consilier prezidenţial şi francmason de grad înalt, a telegrafiat preşedintelui Wilson pe data de 28 noiembrie 1917, îndemnându-l să oprească prin orice mijloace orice critică adusă bolşevicilor: „Este de o importanţă vitală ca acest tip de criticism să fie oprit”. Această telegramă a fost clasificată ca secretă, şi a avut acest statut timp de 6 ani.

Vânzătorul de arme Basil Zaharoff a oprit livrările de arme către duşmanii bolşevicilor (Gărzile Albe). În aprilie 1919, Ministerul de Externe britanic a publicat în Rusia sovietică o carte albă, în care se menţiona faptul că preluarea puterii de către bolşevici a fost organizată şi finanţată de către bancheri internaţionali. S-a mai precizat de asemenea şi faptul că au fost importaţi criminali din China care au cooperat cu poliţia secretă pentru a teroriza populaţia rusă. Cartea albă a fost brusc retrasă de pe piaţă şi înlocuită cu o ediţie prescurtată care nu mai menţiona aceste informaţii. (Dr. Kitty Little, Infiltrările subversive în Westminster şi Whitehall: Promovarea unei Europe federale, Jamai, 1995, p. 4).

Lenin a fost francmason de gradul 31 (Mare Inspector Inchizitor Comandor) precum şi membru al lojii masonice franceze Artă şi Muncă (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 417). După vizita făcută la sediul lojii Marelui Orient din strada Cadet din Paris, Lenin şi-a scris numele în cartea de oaspeţi. (Viktor Kuznetsov, Secretul loviturii de stat din octombrie, St. Petersburg, 2001, p. 42). Lenin a fost membru al celei mai răzbunătoare loji a Marelui Orient, Nouă Surori, începând din anul 1914 (Soviet Analyst, iunie 2002, p. 12). Lenin a mai fost şi membru al lojii Union de Belville.

Lenin era membru al B'nai B'rith

Masonul francez Rozie, aparţinând lojii Jean Georges din Paris i-a salutat pe fraţii masoni Lenin şi Trotsky (ziarul La Libre Parole, 6 februarie 1918). Pe lângă Lenin şi Trotsky, mulţi dintre bolşevici erau francmasoni: Boris Solovyov, Vikenti Veresayev, Grigori Zinoviev (Marele Orient), Maxim Litvinov, Nikolai Bukharin (pe numele real Moshe Pinkhus-Dolgolevsky), Christian Rakovsky, Yakov Sverdlov, Anatoli Lunacharsky (pe numele real Balich-Mandelstam), Mechislav Kozlovsky (francmason polonez), Karl Radek (Marele Orient), Mikhail Borodin, Leonid Krasin, Vladimir Dzhunkovsky, şi mulţi alţii. Istoricul Viktor Bratyev a descoperit în arhivele KGB un document potrivit căruia Lunacharsky a aparţinut lojii Marelui Orient al Franţei (Anton Pervushin, Secretul ocult al KGB şi SS, St. Petersburg, Moscova 1999, p. 133).

La al patrulea Congres al Comitetului, Lev Trotsky a anunţat apartenenţa la masonerie a tovarăşilor săi Zinoviev, Radek şi Bukharin (Viktor Brachev Francmasonii în Rusia, St. Petersburg, 2002, p. 439).
Chiar înainte de preluarea puterii de către comunişti, în octombrie 1917 Zinoviev, Trotsky şi Kamenev au făcut o vizită lojii Studenţii din St. Petersburg (Yuri Begunov, Puteri secrete în istoria rusă, Moscova, 2000, p. 308). „Avem nevoie de dezbinare!” spunea frecvent Anatoli Lunacharsky, comisarul poporului pentru învăţământ.
Lenin, Zinoviev, Radek şi Sverdlov erau de asemenea şi membri ai B'nai B'rith. Acest lucru a fost confirmat de către persoane specializate în activităţile B'nai B'rith, printre care şi Schwartz-Bostunich (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, pp. 582).

Tatăl lui Lenin, născut dintr-un incest; Lenin – homosexual

Asupra vieţii lui Lenin a fost păstrat până spre sfârşitul anilor 1990 un secret desăvârşit. Abia apoi a ieşit la iveală corespondenţa pe care acesta o purta cu fratele său, francmasonul Grigori Zinoviev. Lenin îi scria acestuia pe data de 1 iulie 1917: „Grigori! Împrejurările mă determină să plec imediat din Petrograd... Tovarăşii au sugerat un loc... Este atât de urât să fii singur... Vino cu mine să petrecem câteva zile minunate împreună, departe de tot...”

Zinoviev îi scria lui Lenin: „Dragă Vova! Nu mi-ai răspuns. Probabil l-ai uitat pe Gershel [Grigori] al tău. Am pregătit un cuibuşor minunat pentru noi... Este un loc deosebit, unde ne va fi bine şi nimic nu va tulbura iubirea noastră. Vino aici cât de repede poţi, te aştept micuţa mea floare. Al tău Gershel”.

Într-o altă scrisoare Zinoviev dorea să se asigure că Lenin nu se va culca cu un alt bărbat în apartamentul lor. El a încheiat acea scrisoare trimiţându-i lui Vova un sărut marxist. El a sugerat faptul că nu ascund relaţia lor în faţa soţiei lui Lenin Nadejda Krupskaya, amintindu-i totodată lui Lenin despre momentul când aceasta i-a descoperit prima dată împreună (Vladislav Shumsky, Hitlerismul este oribil, însă sionismul este şi mai rău, Moscova, 1999, p. 479).
Cei doi fraţi masoni au practicat homosexualitatea. Prin acest exemplu ne va fi mai uşor de înţeles de ce francmasonii sunt avocaţi atât de binevoitori ai promovării homosexualităţii.

Bunicul lui Lenin din Rusia, Nikolai Ulyanov a avut patru copii cu propria sa fiică Alexandra Ulyanova (cunoscută oficial ca Anna Smirnova). Ilya, tatăl lui Lenin, a fost cel de al patrulea dintre aceşti copii, născut atunci când Nikolay Ulyanov avea 67 de ani (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 37). Ilya Ulyanov s-a căsătorit cu Maria Blank, a cărui tată Moisha Blank a fost acuzat de un număr de infracţiuni, printre care fraudă şi şantaj. Probabil incestul bunicului a determinat ca Vladimir Ulyanov Lenin să devină o persoană atât de perversă. El avea o agresivitate congenitală uriaşă precum şi o degradare mare a creierului, suferind un număr de căderi nervoase; a fost bisexual.

Internaţionala Comunistă – o organizaţie masonică

Ofiţeri ai Administraţiei Politice Unite de Stat de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului al URSS, Gleb Boky şi Alexander Barchenko, printre alţii, aparţineau francmasoneriei. Mulţi dintre ei erau membri ai lojii Frăţia Muncitorilor. Francmasonul Leonid Krasin a acţionat ca intermediar în procurarea banilor pentru Marele Orient din Paris. El a coordonat activitatea de racolare de destinatari care să primească aurul şi antichităţile ţarului, valori care au fost expropriate de către bolşevici. El a fost în legătură cu francmasonul Dimitri Rubinstein, care a îndeplinit funcţia de destinatar important.

Krasin a fost ajutat de asemenea şi de generalul Yuri Lomonosov în exportarea aurului ţarului din Rusia prin Tallinn, capitata Estoniei, către bancherii străini care au finanţat răscoala bolşevicilor. Francmasonul Yuri Lomonosov a fost delegat al ministrului transporturilor în timpul guvernării ţariste. El se bucura de încredere deplină în cercurile masonice.
Francmasonii sovietici au dorit să transforme Cominternul (Internaţionala Comunistă) într-o organizaţie masonică, pentru a putea ameninţa mult mai eficient restul lumii. Fratele Zabreshnev (Marele Orient) a lucrat pentru ramura internaţională a Cominternului.
Potrivit istoricului rus Vasili Ivanov, încă de la începutul anilor 1930 Rusia a fost transformată într-o naţiune tipic masonică, care a arătat cu claritate că francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru.
Vasili Ivanov a descris situaţia astfel: „Pentru ca idealurile francmasonilor să triumfe, a fost necesară distrugerea sufletului poporului rus şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, anularea caracterului său naţional, dispreţuirea şi călcarea în picioare a istoriei sale măreţe, reducerea gradului de inteligenţă a tinerei generaţii, apariţia unei noi clase de oameni, formată din atei şi persoane care să nu aibă o ţară de origine, două tipuri de creaturi care, după ce urmau să fie instruiţi, ar fi trebuit să ocupe obedienţi locul lor în cuşca masoneriei.”

SURSA: "Arhitecţii decepţiei" de Juri Lina / preluat de pe yogaesoteric.net

| Înapoi la Subiecte|


 Cu inima spre lumină… de Iacob Cazacu-Istrati

                                           Cu inima spre lumină…
Scriu… Scriu din Dragoste şi    Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea... Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal.  Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa,  cum î-mi iubesc mama, Limba, şi Vatra srămoşească...         
         Lung e drumul şi cotit…, dar mergi pe el Drept, ca să nu te clatine îndoielile şi vei ajunge la împlinire…            Speranţă! Credinţă! Victorie!                                 
                                                                                 Iacob Cazacu-Istrati
     Mi se umple inima de o nespusă şi nedescrisă  bucurie citind informaţia din ziarele de pe internet. Şi cum să nu te bucure aceste ştiri, dacă simţi, ştii că undeva mai sunt alde tine, oameni căror nu le este indiferentă soarta RM (României Mici) şi nu îi sperie frica de a recunoaşte şi spune adevărul despre ea. Iată, citiţi şi bucuraţi-vă cu toţii de acţiunile adevăraţilor fii, patrioţi ai neamului nostru:         Participanţii la mitingul de doliu ce s-a desfăşurat în preajma monumentului marelui poet român Mihai Eminescu de la Paris au subliniat faptul că tragicul eveniment de la 1812 a fost rezultatul unor reglări de conturi între două imperii odioase – cel otoman şi cel rus. Consecinţele acelui rapt mai sunt simţite şi astăzi, când pe teritoriul Republicii Moldova sunt staţionate ilegal forţe militare ale Federaţiei Ruse. În aceste condiţii, nu poate fi vorba despre libertatea şi independenţa Republicii Moldova – aceste circumstanţe fiind contrare normelor de drept internaţional. Persoanele care au participat la miting, reprezentând comunităţile de români originari de pe ambele maluri ale Prutului, au ţinut să menţioneze faptul că la 1812 nici imperiul otoman nu avea dreptul „să cedeze” un teritoriu care nu-i aparţinea, nici imperiul rus „să accepte” şi să integreze cu forţa în „spaţiul său cultural şi religios” un teritoriu rupt din fiinţa naţională a principatelor româneşti.”  s-au
    “Asociația "Baștina" din orașul italian Padova, a organizat ieri în centrul localității o acțiune dedicată celor 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus și 20 de ani de la izbucnirea conflictului de pe Nistru.
Participanții la acțiune au coborât Tricolorul în bernă și au afișat un panou cu textul "Afară Armata Rusă din Republica Moldova" și "Nu mai vrem pacificatori ruși", scrise în limbile română, italiană și engleză”.

    Şi în Canada la fel ca şi în SUA şi celelalte state ale lumii au avut loc manifestări de doliu referitor la comemorarea a 200 de ani de la desprinderea Basarabiei de la Ţara-Mamă şi anexarea forţată la Imperiul Ţarist. Cu acest prilej Forumul Românilor de Pretutindeni la baza Asociaţiei Românilor “Câmpul Românesc “ a organizat două manifestări:

Sambata, 12 Mai 2012, la Campul Romanesc a fost organizată o  seară de întâlnire între generaţii,  in scopul promovarii culturii romanesti . A fost invitat  Dl MP Corneliu Chisu, român, deputat în Parlamentul din Ottawa

Duminică, 13 mai 2012 la ora 10.30 la Biserica “Toţi Sfinţii”, preot Ioan Pop a avut loc o manifestare închinată celor 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus şi a 72 de ani de la raptul Basarabiei, o manifestare de condamnare a Imperiului Rus şi Imperiul Sovietic. În cadrul slujbei duminicale s-a săvârşit un parastas de pomenire a celor care şi-au pierdut viaţa prin siberiile ruse şi pentru jertfele foametei organizate din Basarabia anilor 1946-47…

     După aceasta a vorbit în faţa celor prezenţi Iacob Cazacu-Istrati, care a condamnat cu vehemenţă politica dusă de Imperiul Ţarist şi cel Sovietic, cât şi a actualei guvernări a Rusiei faţă de Basarabia de azi, menţionând, că nu numai Moscova, dar şi unii guvernanţi din Chişinău nu doresc să recunoască anexarea la Imperiul rus din 1812 şi 1940, motivândo ca eliberare, ceea ce este o mare ruşine pentru ei şi pentru noi,  toţi românii…

     La ceremonia de la biserică a fost present şi bunelul tuturor românilor  scriitorul basarabean Ovidiu Creangă, care ne-a invitat după aceasta la “bojdeuca”  cu trei nivele a Domniei sale, situată chiar pe malul lacului Ontario din Toronto, unde împreună cu Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor din Hamilton, Ionel Gherhgina şi Alexandru Mursa, Romulus Ioniţă şi Iana Bertea, membrii Consiliului de Administraţie al FRP, Florin Cârlan şi subsemnatul au ţinut o mică consfătuire , hotărând ca bunelul Ovidiu Creangă să fie desemnat pentrru totdeauna ca Membru de Onoare a Consiliului de Administraţie a FRP.

    Florin Cârlan a accentuat necesitatea  şi importanţa reîntregirii neamului românesc, păstrarea şi promovarea valorilor noastre naţionale…

     Despre seara de întâlnire între generaţii de la Câmpul Românesc ne povesteşte Preşedintele executiv al FRP, SUA: 
  “In vederea comemorarii celor doua sute de ani de la Raptul Basarabiei ne-am deplasat din New York in Canada intr-un trio reprezentativ:  Florin Carlan, Romulus Ionita si Iana Bertea.  Pe data de 12 mai La Campul Romanesc din Hamilton, Canada, a avut loc un spectacol festiv dedicat trecerii stafetei de la cei ce au infiintat Campul Romanesc la generatia mai tanara, gata sa duca mai departe ce s-a inceput cu decenii in urma.  Am intalnit cu acest prilej o doamna in varsta care-mi fusese vecina in satul Movila Galdau, sat al deportatilor si al celor cu domiciliul obligatoriu din Baragan, acum o jumatate de secol, nu departe de satul Latesti in care si-a petrecut o parte din viata renumitul roman-basarabean, scriitorul Paul Goma.  Ce intamplare sa avem in mijlocul serbarii pe unul din semnatarii "Cartei 77", initiata de Paul Goma, si anume profesorul Ionita Romulus.  Batranica ce a tresarit cand a auzit de satele si anii domiciliilor obligatorii din Baragan, avea in geanta o carte cu un titlu cat se poate de semnificativ, "Deportatii".  Am rasfoit-o impreuna cu ochii jilaviti, urmand ca profesorul Romulus Ionita sa comande alte exemplare la tipografia din Drobeta Turnu-Severin si pentru noi, ceilalti, care am gustat din amaraciunea acelor vremuri apuse.

    Se pare ca orice s-ar intampla, atunci cand in prim plan se afla Romania Profunda, Basarabia nu poate fi ocolita sub nici o forma.  De ce?  Tocmai pentru ca aici a fost si este varful suferintei, incercarea de baza pentru tot acest Neam.  Parc-ar fi un experiment al rezistentei in fata intemperiilor, vicisitudinii si operatiunii monstruoase de a distruge ce Dumnezeu a pus laolalta cu atata migala.  Din pacate, oficialii romani ce confirmasera participarea la acest eveniment, n-au venit nici macar catre sfarsit sa exprime ceva din partea statului nostru.  Ne-am bucurat de o prezenta numeroasa din partea comunitatii romanesti din Canada si a artistilor amatori ce ne-au incantat cu dansuri traditionale, datorita carora existam ca entitate si n-avem de gand sa ne oprim din mars, pentru nimic in lume.”

   Ne bucurăm foarte mult, că la toate evenimentele importante legate de Basarabia, petrecute în Canada, îi avem ca oaspeţi de onoare pe prietenii noştri din New York Florin Cârlan, Romulus Ioniţă, Iana Bertea şi Alexandru Goţea.
… Şi după cum a menţionat Preşedintele de Onoare a FRP acad.Nicolae Dabija: “împreună, unindu-ne, vom ajunge la izbândă!…”
    Aşa să ne ajute Dumnezeu!  
    Să ne închinăm astăzi şi acelui poet necunoscut, care în anii de răstrişte a scris aceste frumoase versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură.


"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie !
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

Iacob Cazacu-Istrati
Primvicepreşedinte al FRP

 

| Înapoi la Subiecte|


Cristea Sandu Timoc – “Sârbii şi bulgarii au furat românilor sud-dunăreni autonomia şi dreptul valah cel vechi, limba română, numele şi bisericile”

Interviu cu CRISTEA SANDU TIMOC Secretar general al Asocației „Astra Română” pentru Banat-Porțile de Fier și Românii de Pretutindeni

Timocul sau Valea Timocului este o regiune situată în nordul Peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc și în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din județele sârbești Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaječar, precum și din regiunea bulgară Vidin. În antichitate, regiunea era numită Tribalia (după tribali, o ramură a dacilor, care a trăit în nord-vestul Bulgariei de azi).

În această regiune trăiește o importantă populație românească, numită vlasi, valahi, vlahi de către slavi. Potrivit ziarului comunist „Borba”, din anii’80,ca și unui periodic belgrădean de acum un deceniu, „Nașa Reci”, al lui Vuk Drașkovic, într-un articol semnat de istoricul sârb Dapcevic, românii din Timoc numărau circa un milion de persoane. Este vorba de 200 de comune pur românești și 200 de comune mixte, plus câteva orașe în care trăiesc mulți români.Întrucât, în secolul al IV-lea d.Hr.,

Cristea Sandu Timoc
Secretar general al Asocației „Astra Română”

Valea Timocului făcea parte din Dioceza Dacia, respectiv din provincia Dacia Ripensis,estul de astăzi al Serbiei este practic o parte a vetrei străromâne, ocupate prin forță de-a lungul istoriei.

Mai multe informații despre Timocul Sârbesc, fost, în vremea imperiului Otoman, Regiunea Autonomă Marginea, ne oferă venerabilul scriitor, jurnalist și diplomat,Cristea Sandu Timoc, în vârstă de 96 de ani, un refugiat timocean la Timișoara, născut în satul Zlocutea, de pe malul drept al râului Timoc. Mare patriot român, domnul Cristea Sandu Timoc a lucrat, în timpul războiului mondial, la ambasada României din Belgrad, trimis de Mareșalul Antonescu la recomandarea lui Iuliu Maniu.
„Timocul a fost parte a Daciei Aureliene, numit Valahia Mică, unde s-a vorbit și se vorbește aceeași limbă ca la Calafat sau ca la Timișoara”
- Istoria oficială, elaborată la București, vorbește puțin sau deloc despre românii din Peninsula Balcanică. Care este, pe scurt, istoria românilor timoceni?
- Așa cum am mai spus, timp de cel puțin șapte secole după Hristos, nu există nici o urmă de îndoială că o „mare românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat, se întindea de la Marea Egee, la Marea Adriatică, din Munții Pindului în Dalmația, de la Marea Neagră, la Nistru și dincolo de Tisa. Invazia slavă din secolele al VII-lea și al VIII-lea a găsit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori și agricultori, de comercianți, meșteșugari, prelucrători de metale și constructori bogați. Încă de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi populația băștinașă. Așezându-se între Muntenegru și Albania, sârbii și-au dat seama că au ales un loc sărac, fără resurse, și de aceea au pornit expansiunea pe pământurile băștinașilor de neam latin. La rândul lui, neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a împiedicat și el de „ciotul” latin din Pind și Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze.Vorbind despre Timoc, amintimcă a fost parte a Daciei Aureliene, unde s-a vorbit și se vorbește aceeași limbă ca la Calafat sau ca la Timișoara, adică daco-româna. Împărțit între sârbi și bulgari, acest teritoriu, numit și „Valahia Mică”, are în spate o istorie bimilenară.
- Se știe că tot Balcanul a fost românesc. Cum s-a ajuns la dispersarea de astăzi?
- Timpurile se schimbă… După încă șapte sute de ani de la năvălirea slavilor, vin turcii (1453), apoi, în părțile de apus, coboară austriecii, iar poporul român se împrăștie, se împuținează, în unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru și Bosnia-Herțegovina. Pe lângă aromânii din Macedonia și Pind, din Albania și Bulgaria, rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc. Ei au avut parte de domnia a cel puțin cinci voievozi români, începând cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, pană la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânăstiri și biserici românești în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau acel ținut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până la 1918, graniță între frați. Dacă ne gândim la marele Basarab I, el a ridicat o mânăstire la Cladova, pe râul Șaina (azi în ruine), una la Mânăstirița (tot în ruine) și una la Vradna (care există și acum, fiind ocupată de călugărițe sârboaice).
- Ați evocat cândva bisericuța din Coroglași, cea cu guri de ulcioare în ferestre. Mai există această minune românească?
- Există, a fost renovată de belgieni, dar sârbii au pus stăpânire pe ea, spunând că strămoșii lor au ridicat-o. Anii trecuți i-au alungat cu poliția pe românii care veniseră acolo să țină un parastas pentru toți eroii căzuți în lupta de la „Rovine II”, cum i se spune bătăliei în cares-a luptat Mircea cel Bătrân cu Baiazid, în 1395. De data asta, turciii s-au aliat cu sârbii. Acolo a pierit, sub sabia lui Mircea, eroul sârb Kralevic Marko, macedonean din mamă româncă,dar au pierit în luptă și mulți turci și români. În memoria tuturor, fără deosebire de credință și nație, milostivul Mircea cel Bătrân a ridicat o bisericuță din piatră, în ale cărei ferestre au fost montate capete de ulcior, într-o anumită geometrie, care, de câte ori bătea vântul dinspre Țara Românească, scoteau o melodie de dor și jale, ca un oftat prelung al unui cor de eroi… Nu știu dacă astăzi se mai aude acel sunet ceresc, dar românii, generație după generație, au făcut acolo parastas în fiecare lună mai. Până acum vreo patru ani, când un grup de timoceni, în frunte cu liderul lor, Dușan Pârvulovici, au fost arestați de poliția sârbă, sub pretextul că n-au aprobare să întindă mesele pe iarbă. De fapt, după cum le este obiceiul, sârbii au dorit să le fure românilor și acest simbol al identității și trecutului lor istoric, declarând bisericuța ca fiind închinată eroului lor, Kralevic Marko. După cum nu se prea știe pe la noi, sârbii, din clipa năvălirii lor pe pământurile românilor, la sfârșitul secolului al VI-lea d.Hr., au tot furatde la gazdele lor, la început bunuri, apoi nume, credință, identitate. Un istoric al lor recunoștea: „Încă din vechime, în perioada migrațiunii lor, strămoșii noștri slavi au început cu hoția, furând altora vitele și stupii… Iar când, în cele din urmă, au sosit în aceste părți pe unde trăim astăzi, strămoșii aceștia ai noștri au furat pământurile săracilor iliri, celți și traci”. Adică a unei populații deja romanizate.
„Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm…”
- Se pare că această hoție s-a manifestat sute de ani de-a rândul… Ce altceva le-au furat slavii geto-dacilor romanizați din Dacia Aureliană?
- Autonomia și dreptul valah cel vechi, limba română, numele și bisericile. După năvălirile din stepele răsăritene, slavii s-au făcut stăpâni cu silnicie pe plaiuri și peste băștinași. Un profesor de istorie sârb, arătând elevilor săi pe un român localnic trecând pe stradă, zice: „În vedeți pe bătrânul acela, ce original e îmbrăcat și cum merge drept pe mijlocul străzii? Are cioareci de lână albă, zăbun negru lung, căciulă mare de oaie, încălțat cu obiele și opinci, cu straița îmbăierată pe umăr. Acesta e unul ce-i reprezintă pe locuitorii cei vechi, băștinași ai acestui pământ, pe care strămoșii noștri, veniți aici din ținuturile lor din răsărit, i-au găsit aici, pe loc. Numai că el nu știe aceasta, și e bine așa”. Bătrânul își ținea bastonul de muntean în poziție orizontală, ca să fie la nevoie… Mergea în treaba lui, pesemne să procure din oraș grunzi de sare pentru mioarele lui de la târlă. Era, zicea profesorul mai departe, „o apariție exotică, deși frecventă”. El, băștinaș ante-slav al pământului, care, iată, nu știa aceasta. Mândria o avea însă păstrată.
- De ce credeți că manifestă bulgarii, grecii și sârbii atâta ură împotriva românilor sud-dunăreni?
- Asta mă întreb și eu… Cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o nație moale. Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O nație adormită. Apoi, ar mai fi și alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiți-vă că, pâna la Cuza, o șesime din averile mânăstirești era în mâna grecilor. Prin secularizarea averilor mânăstirești, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăția și vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceștia din partea turcilor, în timp ce pe dânșii i-au oropsit din greu; urăsc inteligența, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali și magnați aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat Banatul în 1918. Socotesc că au fost stăpâni acolo și au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuși generalul Berthelot le-a alungat armata din Timișoara). Ne mai urăsc și pentru bogăția păstorilor așa-ziși vlahi, pentru că noi am deținut cele mai bune pământuri, pentru că suntem diferiți, suntem latini, aparținem unei mari familii de popoare vest europene. De curând, au declanșat o campanie condusă de așa-ziși istorici, pentru a demonstra că Vlad Țepeș a fost sârb. Pe vremea când nu aveau stat, nu aveau nimic, l-ar fi avut, chipurile, pe Țepeș, un domnitor viteaz, vizionar, european. Mi se pare de tot râsul o asemenea pretenție. Pe de altă parte, deoarece Constantin cel Mare s-a născut în localitatea Niș de astăzi, ei sunt în stare să lase impresia că și marele împărat bizantin a fost tot sârb. În fine, bulgarii ne urăsc pentru același lucru, dar și pentru că le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanța, nu doar cele două județe. S-au bătut mult pentru asta.

„Cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării”
- Deși sunt o „pană despărțitoare” între două neamuri slave, românii din sudul Dunării sunt încă o necunoscută la nordul fluviului.Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii de după 1989, pentru a-i ajuta să supraviețuiască, să-și facă glasul cunoscut în Europa?
- Doar vag și doar din întâmplare. Cred că singurii guvernanți care ar înțelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în București, și ne-ar fi mult mai bine! Am impresia că, în instinctul majorității românilor, sentimentul național a adormit de tot. Mai dăinuie puțin în Transilvania și în Banat, dar în rest îi mort. Cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal și Traian. Ei nu-i cunosc pe timoceni. Timocenii încă n-au fost sârbizați sau bulgarizați. Au conștiință etnică, dar poate n-o au pe cea politică necesară, cu unele excepții care au scos capul în ultima vreme. Românii timoceni au un tată adoptiv aspru și sunt „streini de mamă”, orfani. Sunt ca niște puișori în cuibar, cu ochii încă negri, nedeschiși, și ridică și ei căpșorul, căscând ciocul la hrană și la aer. Ama, nu să dă! Adică nu li se dă, pentru că frații din Țara Mamă, România, mai cu seamă cei din politică, nu-i cunosc și nu-i ajută.

Ion Longin Popescu , Revista Formula AS nr.1003

Sursa: http://melidoniumm.wordpress.com/2012/03/29/cristea-sandu-timoc-sarbii-si-bulgarii-au-furat-romanilor-sud-dunareni-autonomia-si-dreptul-valah-cel-vechi-limba-romana-numele-si-bisericile/

 

| Înapoi la Subiecte|


 

Mesaj de solidaritate din partea "The Romanian - American Committee for Bessarabia"

The Romanian - American Committee
for Bessarabia
5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030.
E-mail : Bessarabia44@gmail.com

 

10 Mai 2012

Frati Romani Basarabeni!

Anul 2012 marcheaza o perioada de doliu in istoria Romaniei si in special in istoria Basarabiei:
-200 de ani de la instrainarea Basarabiei de Patria Mama;
-200 de ani de la sfartecarea tarii si a meleagurilor lui Stefan cel Mare;
-200 de ani de prigoane si persecutii ale fratilor nostrii Basarabeni! 
Dezmembrarea Romaniei trebue sa inceteze!
Comitetul Romano-American pentru Basarabia si sute de mii de confrati aflati pe toate meridianele
globului suntem alaturi de voi in aceste clipe de trista amintire.

Vom continua sa mentinem vie si aprinsa faclia Unirii!
Nu vom renunta niciodata la idealul Unirii Nationale!
Vom preda stafeta Unirii generatiilor viitoare, daca va fi nevoie!
Traim insa cu convingerea ca ceasul Sfintei Uniri a neamului Romanesc se apropie.
Fruntea sus si impreuna vom invinge!

In numele comitetului Romano-American pentru Basarabia,

                   Dr. Nicholas Dima
                   Prim Vice-Presedinte

                   Ing. Valentin V. Ţepordei
                   Vice-Presedinte Comunicatii

 

Rev. Fr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, (┼), Prof. Dr. Claude G. Matasa, (┼)
Prof. Dr. Nicholas Dima, Executive President
Lia Roberts, Executive Vice President
Valentin V. Tepordei, Communications Vice President
Alexandru Tomescu, Vice President for Canada
Dr. Silviu Ziscovici, Public Relations Vice President

 

| Înapoi la Subiecte|


 

Romania – Marele Ciolan al Sionismului Khazar

Romania – Marele Ciolan al Sionismului Khazar
03/05/2012 deveghepatriei.wordpress.com
bnai

După cum v-aţi putut da seama Francmasoneria este condusă din umbră de mişcarea Sionistă prin B’nai B’rith.La ora actuală ea este formată din magnaţi evrei,cei care controlează într-un mod diabolic finanţele şi aurul lumii. Mişcarea sionistă stabileşte ierarhii ale răului între state şi puteri militare,organizează blocade economice şi de orice alt tip asupra ţărilor care îşi apără independenţa. Prin supuşii lor,în special SUA,ocupă teritorii,destramă popoare,creează conflicte interetnice. În atingerea scopurilor folosesc metode perverse:şantaj economic,politic şi militar. Puţine persoane sunt conştiente că în spatele oricărui guvern oficial acţionează din umbră grupări francmasonice secrete care le dublează şi manipulează în scopurile lor planetare. Pe faţă declară că ajută umanitatea,că acţionează în interesul naţiunii din care fac parte…
GHEŞEFT-UL LUI MOSES ROSEN ÎN AGRICULTURA ROMÂNESCĂ
Politicile anti-economice şi antinaţionale ale guvernelor post-decembriste au condus la deprecierea bunului fundamental al naţiunii române – Pământul-până la valori execrabile.”În Bărăgan pământul se vinde pe nimic. Cu 2-3 milioane de lei pogonul,uneori nici atât,200-300,maximum 400 de dolari. În vreme ce,în ţările civilizate,preţul pământului,nici pe departe atât de roditor,este de zece până la o sută de ori mai mare. Preţ pe care l-ar merita şi pământul românesc,dacă tot am ajuns să-l vindem…un pogon de pământ în Bărăgan a ajuns să coste cât un porc de o sută de kile,vândut în târg la Slobozia. Este o bătaie de joc la care nu credeam că se va ajunge”(1). După decembrie 1989 pământul românesc a reprezentat o atracţie pentru rechinii internaţionali,afacerişti veroşi,care au acţionat chiar împotriva concetăţenilor lor ce doreau efectiv să ajute agricultura românească. „Un proiect american ce urma să pună agricultura României pe roate s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru rechinii internaţionali”,subtitra ziarul Ziua afacerea pusă la cale de ambasadorul SUA la Bucureşti,Alfred Moses. În anul 1990 companiile americane J.I.Case şi Valmont Industries, două dintre cele mai importante concerne din SUA şi din lume,în domeniul produselor agricole,concep un proiect foarte ambiţios care să ducă la modernizarea şi ridicarea agriculturii româneşti la standardele occidentale. La proiect s-au mai asociat gigantul Cargill(cu o cifră anuală de afaceri de 65 miliarde de dolari) şi Pioneer International,important furnizor de cereale şi seminţe cerealiere. Pentru a sprijini guvernul României să plătească concernele americane, Citibank (bancă americană evreiască) s-a oferit să acorde un credit în valoare de 157,3 milioane dolari,credit garantat de statul român. Condiţiile erau deosebit de avantajoase:134 de milioane dolari urmau să fie rambursabili în 7 ani,restul în 3 ani. Dar,această sumă putea fi plătită şi în produse cerealiere. Afacerea era deosebit de profitabilă pentru agricultura românească:echipamentul furnizat de companiile americane urma să acopere necesarul mecanizat pentru circa 350.000 de ha,inclusiv irigarea a 22% din această suprafaţă. Se estima posibilitatea ca un milion de tone de cereale pe an să fie destinaţi exportului. Profitul estimativ al întreprinzătorilor particulari români ce urmau să participe la program:300 de milioane de dolari.”Dar mirosul profitului se pare că a atras şi muştele la oala cu lapte”,anticipa ziarul Ziua. Până în 1996,reprezentanţii firmelor americane s-au izbit de refuzul permanent al autorităţilor române. Aşteptat cu sufletul la gură,Guvernul Ciorbea a fost imediat abordat de cei în cauză. Au avut loc mai multe întâlniri cu Remus Opriş, conducerea Uzinei Tractorul-Braşov,Preşedintele Emil Constantinescu şi alţi oficiali români,cărora li s-au prezentat toate avantajele derulării proiectului. Pe 7 aprilie 1997 are loc la sediul guvernului semnarea contractului,foarte apreciat de partea română. Însă,surpriză!Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor,Mircea Ionuţ Costea(este bine ca cititorii să-i reţină numele. Este persoana care a „sprijinit” mulţi afacerişti evrei,cumnatul „mondialistului” Mircea Geoană),invocă o procedură legislativă care nu permitea momentan derularea contractului de către onor Ministerul Finanţelor.”Şi cu asta gata”,avea să scrie Mircea Toma în săptămânalul Caţavencu.Adică nu s-a mai întâmplat nimic. Frâna a fost pusă. Nimănui nu-i venea să creadă. Până la urmă s-a aflat crudul adevăr.”Acela că deşi afacerea se derula de către o bancă evreiască,Citibank,interesat de profitul asigurat de dobânzi şi de garanţiile statului român ,artizanul afacerii şi reprezentantul SUA în România,ambasadorul evreu Alfred Moses trebuia să îşi mai introducă la câştig şi câţiva apropiaţi coreligionari,care să îi asigure comisionul personal,firma evreului Ian Kaplan,Transchemical Corporation.Formal,perfectarea contractului s-a mânat până după următoarea întâlnire a Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,pe 15 mai 1997,ceea ce,de fapt,a reprezentat un aranjament al cumnatului lui Mircea Geoană,al infatuatului preşedinte Emil Constantinescu şi al evreului sionist Alfred Moses”(2). „Alfred Moses îşi bagă coada”,scria Ziua. Este acelaşi personaj care a făcut campanie electorală P.D.S.R.-ului şi lui Ion Iliescu,acelaşi personal care a spus că dacă nu concesionăm Hotelul Bucureşti nu vom intra în NATO. Acest personaj pune pe tapetul din cabinetul premierului Ciorbea o altă companie americană,dar care nu se ocupa în mod special de producerea de utilaje agricole,ci mai mult de intermedieri(brokering):Transchemical Corporation condusă de Ian Kaplan şi fiii,care vrea bani,şi numai bani. Cu orice preţ. Corporaţia care în 1992,prin „Afacerea Ucraina”- identică cu cea din România-a prejudiciat chiar guvernul federal american,care a fost obligat să ramburseze împrumutul garantat cu 70 milioane de dolari. În folosul bănesc al evreimii mondiale,acest personaj a practicat traficul de influenţă politică în România,a încălcat grosolan protocolul în cadrul relaţiilor economice dintre România şi SUA şi l-a pus pe prim-ministrul României într-o postură jenantă. Spaţiul tipografic nu-mi permite să prezint în detaliul acest gheşeft. Precizez doar că,într-o zi din vara anului 1997 la impozantul sediu în Miami al corporaţiei condusă de Ian Kaplan şi-au făcut apariţia Mircea Geoană şi Mircea Ionuţ Costea. În Florida,cei doi au fost impresionaţi de petrecerile fastuoase pe iahturile companiei. Dacă Moses Rosen şi Mircea Ionuţ Costea nu-şi „vărau coada” sunt sigur că soarta agriculturii româneşti ar fi fost cu totul alta. Am scăpat de ei şi am dat peste Uniunea Europeană.”Din lac în puţ”,cum zice românul.
ILIESCU „MERITA” UN NOU MANDAT
În anul electoral 1996,Ion Iliescu a dorit să câştige un nou mandat prezidenţial. Pentru aceasta şi-a luat unele măsuri din timp. Piesa de rezistenţă a fost ambasadorul-afacerist al SUA la Bucureşti,Alfred Moses. Prietenia lor s-a cimentat în vara lui 1996 la sediul central al B’nai B’riht din Washington,când Iliescu a făcut o declaraţie publică pe placul sioniştilor. Şi anume că rupe coaliţia de guvernare cu „partidele extremiste”-PRM şi Partidul Unităţii Naţionale a Românilor. Moses şi conaţionalii săi considerau că Iliescu „merita” un alt mandat. (Aşa şi era programat, doar că, în ultima clipă, a venit ordin să fie „ales” Emil Constantinescu! A avut grijă de asta Virgil Măgureanu, directorul SRI, cel care a supravegheat „corectitudinea” numărării voturilor). În 1995 a fost foarte receptiv la cererile privind retrocedarea proprietăţilor comunităţii evreieşti din România. Totul ar fi trebuit să se desfăşoare în cel mai deplin secret,dar jurnaliştii de investigaţie au fost pe fază. Pe data de 6.09.1995,Naftali Levi-ambasadorul Israelului la Bucureşti şi vicepreşedinte la World Jewesh Restitution Organization,împreună cu generalul israelian Moshe Sochnut au fost primiţi la Palatul Cotroceni de către Preşedintele Ion Ilieascu.Atunci s-a hotărât semnarea Acordului. Referindu-se la acest eveniment,cotidianul central Ziua nota:”Acordul privind restituirea proprietăţilor comunităţii evreieşti a fost semnat,în mare secret,joi seara(7 septembrie-nota TF),în biroul lui Viorel Hrebenciuc,secretarul general al Guvernului,afirmă surse confidenţiale. Acordul a fost semnat de Naftali Levy,vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale Evreieşti de Recuperarea Proprietăţilor,Moshe Nativ-directorul general al Agenţiei Sochnut,Nicolae Cajal-preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi Viorel Hrebenciuc. La o zi după semnarea acordului,vineri 8 septembrie,Guvernul României prin Ioan Roşca,purtătorul de cuvânt,minţea din nou opinia publică,afirmând că în prezent se lucrează la lista bunurilor care fac obiectul cererilor de restituire,urmând ca ulterior Executivul să se convingă asupra posibilităţilor de restituire.”(3). Un asemenea Acord este unic pentru ţările Europei de est,România trebuind să fie mereu „deschizătoare de drumuri”.Vă mai aduceţi aminte de celebra lozincă:”Nu ne vindem ţara”?A fost păstrată pentru iudeo-masonerie. În 1995 existau 1.500 de întreprinderi mixte româno-israeliene. Activitatea lor trebuia continuată în cele mai bune condiţii. Inclusiv punerea în practică a Acordului prezentat mai sus. Pentru a-l sprijini pe Iliescu în România s-au deplasat trei „mercenari electorali”:evreii americani George Gorton,Joe Schumate şi Richard Drosner,strategi şi experţi electorali.Începând cu luna martie 1996 cei trei au fost angajaţi de partidul de guvernământ-P.D.S.R.Contractul era programat până pe 17.11.1996,astfel încât să acopere şi turul doi de scrutin. Se ivise,însă,o problemă. Convenţia Democratică era percepută de opinia publică şi responsabilii politici din Occident drept o „opoziţie democratică”,anti-comunistă,în timp de Ion Iliescu şi al său P.D.S.R. ca neo-comunişti. Agenţiile neguvernamentale americane sprijineau forţele de „opoziţie democratică”,ceea ce periclita misiunea celor trei „mercenari electorali”. Intervine ambasadorul Alfred Moses care cere guvernului SUA să oprească sprijinul acordat opoziţiei din România. Mai mult,face declaraţii publice despre cum ar trebui să arate coaliţia guvernamentală! Situaţia a fost prezentată de ziaristul Anton Uncu de la România Liberă,în mai multe articole din septembrie-octombrie 1996:”(…)Grija noastră este că ambasadorul S.U.A. în România este,prin forţa lucrurilor,reprezentantul Guvernului american pe lângă Guvernul României.Dacă aşa stau lucrurile,cum să înţelegem declaraţiile publice ale domnului Alfred Moses,în sensul modificării structurii alianţei guvernamentale prin excluderea partidelor extremiste din structura acesteia?Că Guvernul american l-a acreditat pe domnul Moses,nu pe lângă guvernul real al României,ci pe lângă un guvern ideal,sau cel puţin aşa cum l-ar dori americanii să fie?.Dar restituirea proprietăţilor evreieşti comunitare preocupă guvernul S.U.A.?Fără îndoială. Cum s-ar putea explica altfel negocierile pe această temă ale ambasadorului S.U.A. cu Preşedinţia,Guvernul şi staful P.D.S.R.?Domnul Alfred Moses,şeful comunităţii evreieşti din New York,ori şi-a asumat,benevol,funcţia de ambasador al comunităţii evreieşti pe lângă Guvernul României,ori îşi încalcă mandatul încredinţat de Guvernul S.U.A.” S-au găsit şi jurnalişti care să nu fie de acord cu poziţia sănătoasă lui Anton Uncu. Întâmplător sau nu,la scurt timp a părăsit România Liberă şi a fondat ziarul Curentul.A decedat în urma unui atac de cord. „În cadrul aceleiaşi campanii electorale,Ion Iliescu avea să se mai folosească de serviciile unui evreu parizian pentru a se menţine la putere,el şi partidul său de sub semnul celor trei roze.Este vorba de „francezul” Adrian Costea,căruia i s-au vărsat sume imense de la bugetul statului român pentru realizarea albumului Eterna şi fascinanta Românie,sume folosite de fapt pentru afişele electorale ale partidului,tipărite în străinătate şi introduse fraudulos în România.Peste un milion de dolari(bani negri) au plecat acum un an şi jumătate la Paris într-o valiză diplomatică românească(spre mânjirea magistraţilor francezi),pentru ca de scandalul Adrian Costea să nu se mai audă nimic,după ce,în 1999,procurorii francezi se deplasaseră special la Bucureşti.”(2). Reamintesc cititorilor că evreul Adrian Costea a fost consilier al preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.El este strategul desprinderii unei dizidenţe din P.D.S.R.,în frunte cu Teodor Meleşcanu şi Iosif Bota,numită „Alianţa pentru România”-oare nu a fost după modelul Alianţei Israelite?El este cel care a finanţat acest nou partid „românesc”,al cărui ideolog a devenit analistul economic Vladimir Pasti,un alt evreu.Acest „partid” nu a avut viaţă lungă,liderii acestuia refugiindu-se în sânul Partidului Liberal.Acest traseism politic a devenit deja o banalitate pentru politicienii noştri,care,pentru a-şi atinge scopurile malefice,nu au nici mamă,nici tată,dar nici partid!…
RENAŞTEREA MIŞCĂRII SIONISTE DIN ROMÂNIA
Ofensiva sionistă împotriva României se desfăşoară prin două metode:la vedere şi ocult/ascuns. Conform publicaţiei Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,Realitatea Evreiască nr.161-163/2002,la 28.04.2002 a avut loc prima adunare generală a Asociaţiei Sioniste din România,”după 54 de ani de interzicere a acesteia”.”După o întrerupere îndelungată,o adunare sionistă de mare amploare!-se arată în periodicul citat.A renăscut mişcarea sionistă din România de veche tradiţie,dacă ne gândim la acţiunile celor din Moineşti,Galaţi,care au luat drumul spre „Ţara veche-nouă”,chiar înainte de Congresul de la Basel,când s-au pus bazele sionismului politic de către Theodor Herzl.Este de subliniat că primele aşezări[ale Israelului] au fost opera celor ce au făcut Aliya din România”. Deci,a avut loc reunificarea mişcării sioniste din România(din ianuarie 1990 şi până la 28.04.2002 cine a interzis Asociaţia Sionistă din România?),la eveniment participând Meir Rosen,fost ambasador al Israelului la Bucureşti şi Tova Friedel,de la Ministerul Absorbţiei(reprezentant al guvernului israelian)Au fost aleşi delegaţii pentru Congresul Mondial Evreiesc şi au fost numiţi responsabili cu mişcarea sionistă în fiecare oraş românesc!Programul adoptata:activitatea permanentă în filiale,declanşarea unei propagande pro-Israel şi întocmirea unei baze de date cu toate persoanele pe care se poate baza mişcarea sionistă din România.Bineînţeles,români get-beget!”Organizaţia evreiască de tineret Club Tnuat Aliya şi-a asumat obligaţia racolării de noi oameni,să adune şi să ofere informaţii,de a strânge legăturile cu Eret Israel şi de a întări sionismul în România.”(4). Secretarul general al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,Iulian Sorin(fost securist evreu),a precizat:”Este absolut necesar să găsim calea de a pătrunde în presa cotidiană şi în periodicele din România pentru a face cunoscute ideile sioniste…în zilele noastre,orientarea sionistă are un vector de la care nu ne putem abate.Este vorba de a susţine prin toate mijloacele şi în toate ocaziile cauza Statului Israel”.Iar Tiberiu Roth,alesul preşedinte al Asociaţiei Sioniste din România,a precizat:”Oricât de implicaţi am fi în societăţile în care trăim,oricât de loiali am fi ţărilor ai cărei cetăţeni suntem,nu putem depăşi emoţia care ne cuprinde ori de câte ori se întâmplă ceva în Israel”. V-aţi prins,stimaţi cititori?Mesajul liderilor sionişti către evreii din România:loialitatea faţă de ţara în care trăiesc(România) nu primează.Interesele Israelului trebuie susţinute permanent şi prin orice mijloace.Aceste mijloace fiind nelimitate,pot atinge şi aria criminalităţii.În sprijinul celor afirmate aduc una din rezoluţiile celui de-al 23-lea Congres al Asociaţiei Sioniste Mondiale(Congresul Mondial Evreiesc):”Obligaţia colectivă a tututor organizaţiilor sioniste din diversele ţări,de a ajuta statul evreu în orice circumstanţă,este imperativă,chiar dacă o atare atitudine intră în contradicţie cu autorităţile ţărilor respective”. Cu plecăciune îmi cer iertare.Dar nu pot fi de acord să cresc şerpi la sânul meu!!!
REINSTALAREA B’NAI B’RITH ÎN ROMÂNIA
Prima lojă a acesteia în România a fost creată de francmasonul evreu Benjamin Peixotto, consul al SUA la Bucureşti,în 1872.El a fost trimis cu misiunea de a „ameliora soarta evreilor persecutaţi”(cf.A.N.Hâciu,”Evreii în Ţările Româneşti”). În 1925 B’nai B’rith a împărţit Terra în 15 districte,cel de-al IX-lea fiind în România.În 1927 acest district avea 14 loji. Unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi ai acestei loji exclusiviste(evreieşti) a fost ambasadorul SUA la Bucureşti,Alfred Moses.Când Preşedintele Ion Iliescu a vizitat America,în1996,TVR 1 l-a prezentat însoţit de Alfred Moses,vizitând „organizaţia pentru drepturile omului B’nai B’rith”!!! şi Muzeul Holocaustului.Să afirmi tu,post naţional de televiziune asemenea absurditate mi s-a părut cam mult.De unde se vede că suntem trataţi drept proşti,buni numai pe post de plătitori de taxe şi introducerea buletinului de vot în urnă.Aşa sunt manipulaţi românii:prin dezinformare şi omisiune.Deoarece nu s-a specificat nimic despre caracterul secret al acestei organizaţii mondiale.Mai mult,pentru a fi pe placul susţinătorilor săi,Iliescu a încălcat cele mai elementare reguli ale diplomaţiei.Chiar din sediul „organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului” a adoptat o poziţie ostilă faţă de partidele naţionaliste din ţară.Drept urmare,spre bucuria „prietenilor”,cei trei secretari de stat ai PRM au plecat de la guvernare. Rabinul-şef al României,Moses Rosen,a asigurat funcţionarea în clandestinitate a B’nai B’rith.În 1998,la conducerea Forumului acestei organizaţii în România a venit evreul vienez Siegfried Schieber,şi a început ofensiva asupra autorităţilor române.Iată una din ştirile cotidiene ale vremii:”Premierul Radu Vasile a primit luni seara[19.03.1998],la Palatul Victoria,delegaţia organizaţiei B’nai B’rith,condusă de preşedintele internaţional al organizaţiei,Tommy Baer Percy.Pe parcursul întâlnirii au fost abordate relaţiile româno-americane şi s-au făcut referiri la apropiata vizită a preşedintelui Emil Constantinescu în S.U.A.,precum şi la posibilitatea elaborării unor programe culturale româno-americane cu participarea B’nai Brith şi colaborarea Muzeului Holocaustului din Washiungton în Arhivele Naţionale ale României.Tommy Baer Percy a evidenţiat bunele relaţii ale organizaţiei B’nai B’rith cu instituţiile româneşti,arătând în context că ar fi posibilă organizarea la Washington a unei expoziţii privind contribuţia evreilor la cultura română.Domnia sa a mai ridicat chestiunea restituirii proprietăţilor evreieşti,şi a făcut referire la unele manifestări rasiste,antisemite şi xenofobe din unele publicaţii…” Acesta a fost conţinutul ştirii pentru „mulţimea mută”.Nu s-a specificat nimic despre faptul că familia evreilor americani Baer este descendentă directă a familiei bancherilor evrei Rothschild.Iar la întâlnirile cu autorităţile române au fost impuse anumite condiţii şi afaceri părţii române-Bell Helicopters şi Hotelul Bucureşti,spre exemplu. „Recent numitul Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie,Sorin Moisescu,a stat trei săptămâni în S.U.A.,invitat de B’nai B’rith.Motivul?S-a

| Înapoi la Subiecte|


Armata Neagra: Haiducii mortii din Basarabia (I)

La sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, romanii basarabeni privesc infrigurati cum steagurile Uniunii Sovietice fluturau inca o data peste pamanturile lor. Pe deplin cunoscand metehnele sangeroase ale statului comunist multi se hotarasc sa lupte impotriva colosului rasaritean. Aceasta este povestea luptatorilor anticomunisti ai Armatei Negre.

Politicile si masurile criminale puse in practica de guvernul sovietic au lasat o rana adanca in constiinta romanilor basarabeni, de-a lungul perioadei de ocupatie, deportarile si executiile coordonate de politia secreta dand nastere unui izvor de adanci mahniri si resentimente.

Dupa un an de la anexarea vremelnica a Basarabiei, vine ordinul maresalului Ion Antonescu. Rafuiala dintre armatele romane si cele sovietice se incheie cu alungarea ultimelor ramasite a trupelor bolsevice dincolo de Nistru si reintregirea granitei estice a Romaniei.Euforia eliberarii este umbrita din ce in ce mai mult de vestile venite de pe front.

Dupa aproape un an de succese militare impotriva Uniunii Sovietice, armata romana este sfaramata la Stalingrad, din acel moment fiind impinsa tot mai mult catre propriile teritorii.

Pe masura ce trupele sovietice se apropiau, un numar mare de basarabeni incep sa-si paraseasca bastina pentru a nu intra inca o data sub obladuirea comunista. Dupa unele estimari cateva sute de mii de oameni s-au refugiat dincolo de Prut.

Inlantuirea unui popor

Insa, nu le-a ajutat la nimic. Intoarcerea armelor din 23 august 1944 marcheaza inceputul ocupatiei sovietice si in restul Romaniei, iar guvernul comunist al lui Petru Groza recunoaste trei ani mai tarziu frontiera stabilita prin ultimatumul din iunie 1940. Astfel, Basarabia, un teritoriu eminamente romanesc, intra oficial in componenta Uniunii Sovietice.

In anii care urmeaza se cladeste temelia comunizarii jumatatii estice a Moldovei anexate de sovietici si se incearca extirparea oricaror urme ale constiintei nationale romanesti, printr-o incizie bine pregatita asupra limbii, a credintei si a culturii. Intr-o incercare de a inabusi orice opozitie, violentele impotriva populatiei sunt escaladate.

In acest climat ostil sentimentele antisovietice abunda si nu dureaza mult pana cand se consimte crearea unor miscari de rezistenta.

Romanii de peste Prut se rascoala

Una dintre cele mai cunoscute este Armata Neagra, creata in judetul Balti, in jurul raioanelor Cornesti, Chiscareni si Bravicea. Majoritatea celor care au aderat se trageau din satele Napadeni, Flamanzeni, Condratesti si Sinesti.

Taranii, care indurasera Marea Foamete din anii 1946-1947, se vad nevoiti acum sa renunte la avutul lor de o viata si sa intre in cooperativele agricole ale statului sovietic.

Pe langa acest fapt, pentru a facilita instalararea oranduirii comuniste in Basarabia si pentru a se descotorosi de elementele care ar fi pus probleme sau care ar fi incetinit procesul, se planuise ca intre 5 si 6 iulie 1949 peste 40.000 de persoane sa fie deportate, insemnand undeva la 11.000 de familii, dintre care 7000 erau familii de tarani.

Din raioanele Chiscareni, Bravicea si Cornesti trebuiau ridicate undeva la aproape sase sute de familii. In vara lui 1949 au loc o serie de intalniri intre Ion Bors, Vladimir Cazacu, Gavril Andranovici si Vladimir Teodorovici, ingrijorati de vestea ca sovieticii au intocmit liste cu taranii ce trebuiau deportati din satele lor.

Cele mai mari motive de neliniste le avea Gavril Andranovici, care aflase de curand ca trebuia sa fie si el ridicat, dar nici ceilalti nu erau lipsiti de framantari. Stiau prea bine ca puteau sa ii impartaseasca soarta, sau daca nu ei, atunci rude, prieteni sau cunoscuti. Nu era scapare si ceva trebuia facut.

Dupa discutii aprinse, propunerea lui Vladimir Cazacu de a infiinta o miscare de lupta anticomunista are castig de cauza si in acest fel ia nastere Armata Neagra.

Sunt insuflati cu speranta ca statele occidentale nu vor lasa de izbeliste popoarele din spatele Cortinei de Fier si de zvonurile ca vor lupta pentru eliberarea acestora.

Simteau, mai presus ca orice, ca era timpul ca si ei sa se ridice cu armele impotriva sovieticilor, desi cunosteau foarte bine ca plateau cu viata pentru aceasta razvratire. Datorita acestui spirit de sacrificiu incep sa fie cunoscuti drept haiduci ai mortii.

Armata Neagra este ingenuncheata

Nu a durat mult pana cand informatiile legate de actiunile partizanilor au ajuns pe masa NKVD-ului, insa, in urma unei operatiuni in luna august, dintre toti membrii gruparii, singurul care a putut fi prins a fost Ion Bors.

Sub fagaduiala ca ii va ajuta sa puna mana pe ceilalti este lasat liber, doar ca el nu va respecta aceasta intelegere si se va alatura urmaritilor. Politia secreta le pierde urma, chiar daca va fi pentru scurt timp.

Intre timp, numarul partizanilor Armatei Negre era in crestere. Printre acestia isi gaseste refugiul si Gavril Bodiu, care in urma unei altercatii, ucisese un colector de taxe sovietic. El este cel care va ajunge la comanda gruparii in primele luni de la infiintare.

Alti membrii notabili care li se alatura in aceasta perioada sunt Gheorghe Bogatu si Vasile Padure, ultimul evadand spectaculos din detentia militiei.

Agentii NKVD reusesc intre timp sa ia din nou urma partizanilor, numai ca de aceasta data nu se pripesc. Abia in octombrie 1949 are loc o actiune de anvergura, in urma careia conducatorul miscarii, Gavril Bodiu, este ucis.

In capcanele intinse la aceasta data de politia secreta cad aproape toti partizanii. Unii sunt ucisi, preferand sa lupte pana la ultima suflare, dar majoritatea sunt luati in viata si intra pe mainile justitiei sovietice.

Miscarea de rezistenta se ridica din propria-i cenusa

Trec cateva luni pana cand Ion Ganea si Ion Bors, care au scapat ca printr-o minune de arestari, reusesc sa adune laolalta franturile miscarii de rezistenta.

Oameni din zeci de sate ingroasa randurile gruparii sau sprijina efortul partizanilor ramasi, ascunzandu-i la nevoie sau oferindu-le provizii. Armata Neagra inca mai avea un cuvant de spus.

Nu rata continuarea acestui documentar de exceptie, ce va fi publicata marti, numai pe Ziare.com

SURSA:http://www.ziare.com/cultura/istoria-culturii-si-civilizatiei/armata-neagra-haiducii-mortii-din-basarabia-i-1165672?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium=&utm_campaign=newsletter_63469

| Înapoi la Subiecte|


Profesorul de Drept public Gheorghe Alexianu - Guvernatorul Transnistriei Şerban Alexianu & Conf. Univ. Dr. Maria Orlov, Chişinău

Aspecte din activitatea universitară a Profesorului de Drept Public, Gheorghe Alexianu, de la Facultatea de Drept din Cernăuţi, înainte şi după începerea războiului

Este bine să ne cunoaştem înaintaşii care ne-au lăsat comori nesecate în diferite domenii ale ştiinţei. Doar aşa vom putea construi un viitor luminos copiilor noştri. Scopul acestei expuneri este acela de a scoate la lumină adevărul despre cel ce a fost profesorul universitar Gheorghe Alexianu. Până acum nimeni nu s-a încumetat să facă o cercetare sau analiză riguroasă, cu exceptia cărţi lui Olivian Verenca intitulată „Administraţia civilă Română în Transnistria 1941-1944"[1], care printre altele vorbeşte despre viaţa, activitatea profesională şi a muncii creatoare depuse de profesorul universitar de drept public Gheorghe Alexianu. Sub patronajul Institutului de Ştiinţe Administrative din Republica Moldova a fost tipărită şi distribuită bibliotecilor cea de-a doua lucrare[2] care conţine fapte şi documente din viaţa Profesorului. Vom încerca în cele ce urmează, să arătăm câteva aspecte din activitatea profesorală şi a muncii creatoare a distinsului profeosr de drept public din perioada interbelică, Gheorghe Alexianu. Viaţa sa a fost compusă dintr-o multitudine de amănunte obişnuite, nesemnificative acelor timpuri, mulţumindu-se doar cu activitatea juridică şi profesorală, lucrări de specialitate, călătorii de studii cu studenţii, activitate administrativă, participarea în diverse corpuri legiuitoare, întâlniri cu oameni de aceeaşi valoare profesorală şi intelectuală, care l-au influenţat profesional şi pe care, la rândul, lui i-a influenţat. Din această perspectivă, viaţa lui este un exemplu edificator de trăire într-o ţară în care acum a ajuns să domnească lehamitea.

Aceste rânduri vor deranja, probabil, o serie de persoane, componente atât ale societăţii politice cât şi civile, pentru că simplul fapt că niciuna dintre ele nu este dispusă şi nici capabilă să se smulgă din făgaşul confortului intelectual pe care-şi sprijină existenţa şi bunăstarea, pentru a vedea realitatea. Obişnuiţi cu tutela şi cu „adevărurile" fabricate de măsluitorii interesaţi, ambele refuză să-şi asume răspunderea pe care o implică independenţa unei corecte judecăţi, preferând în locul emancipării, schimbarea tutorelui şi a libertăţii de gândire, a noilor şabloane prin care fabricanţii discursului politic folosesc în continuare clişeele gândirii marxiste. Aşa numiţii analişti de la noi, în marea lor majoritate răstălmăcesc faptele pentru a le adapta noilor „adevăruri" agreate sau impuse. Menirea acestor rânduri este de a pune la dispoziţia celor interesaţi realitatea aşa cum a fost, de a reconstitui o serie întreagă de pagini din jocul complex şi dramatic al secolului trecut şi mai ales perioada care a precedat cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ca profesor, atât la catedra din Cernăuţi cât şi la cea din Bucureşti, după 1940, dascălul a propovăduit permanent studenţilor săi, faptul că importanţa majoră în viaţa studenţească o reprezintă acumularea a cât mai multe cunoştinţe folositoare pentru desăvârşirea pregătirii profesionale. Întotdeauna îşi susţinea, transmiţând studenţilor săi, unul din crezurile sale de-o viaţă: „Adevărata învăţătură, care este şi o mare cultură, nu este aceea formată dintr-o sumă de informaţii învăţate şcolastic; învăţătura reală este acea care se poate transmite celuilalt, fiind în primul rând un act de mare înţelegere, fiindcă cine are şi ştie să transmită, acela educă, modelează şi formează. Nu învăţaţi suficient ascultându-mi doar prelegerile, veţi fi cu adevărat învăţaţi atunci doar când le veţi aplica în practică". A susţinut că legea trebuie să fie nu doar oglinda realităţilor existente şi interpretarea lor, ci, mai ales protecţia idealurilor fiinţei umane în descătuşarea ei de orice contingent, printr-o libertate înţeleasă ca o datorie asumată. În acest sens, spunea: „Mă refer la necesitatea intimă şi elementară a egalităţii în faţa legilor. Doresc a mă ţine deoparte de cei ce nu văd în relaţiile umane decât raporturi ierahice sau dând întâietate acestor raporturi. Mă refer şi la calitatea de exprimare a părerilor". Aşa cum a fost cunoscut şi considerat, la el s-au relevat trei trăsături: independenţa de gândire, onestitatea caracterului şi profunda seriozitate în pregătirea sa, ca şi în întreaga-i activitate. Niciodată nu a fost atras de fascinaţia puterii politice şi nu a făcut politică! Nu cred să mai existe un destin asemănător. El mărturisea studenţilor săi: „Nu am făcut nici un fel de politică decât acea care a fost în folosul şi pentru binele ţării, politica catedrei mele". Acesta a fost crezul său pe care l-a respectat şi aplicat permanent în viaţă.

Opera profesorului universitar George Alexianu stă sub semnul rigorii, al pasiunii şi al convingerii în finalitatea utilităţilor, nu doar ştiinţifice ci şi sociale şi civice. Ceea ce a scris profesorul în lucrările sale înseamnă mai mult decât o suită de observaţii despre misiunea sa, constituie o mărturisire profundă şi deplin angajată, graţie căreia, trecând prin momente grele, a ieşit în cele din urmă la liman. Cursul său, sub aparenţa unui studiu informal, ascunde concepţia unui teoretician, profesor şi practician - un profesionist al dreptului - despre dreptate, lege, practica judiciară, pedagogia dreptului, sociologia, cu specială privire asupra dreptului constituţional. El are calitatea de a prezenta un drept constituţional comparat, nu doar teorii străine cum se uzita pe atunci, ci şi româneşti - autorul reţinând teoriile profesorilor C. Dissescu, Paul Negulescu şi Anibal Teodorescu şi proiectele constituţionale ale lui R. Boila, C. Berariu şi C. Stere.

Ceea ce a supravieţuit chiar şi regimului criminal pro-sovietic instaurat după 23 august 1944, sunt lucrările publicate de către profesorul George Alexianu în perioada interbelică, studii de mare actualitate şi în zilele noastre, utile celor ce doresc cu adevărat să guverneze democratic. Vom menţiona doar câteva dintre ele: Curs de drept constituţional, cinci ediţii între anii 1927-1938; Curs de economie politică - traducere după Charles Gide în 1924-1925 şi Principii de economie politică, tradus şi publicat în 1928; Răspunderea Puterii Publice, Bucureşti, 1926; Contenciosul administrativ, Bucureşti, 1927; Studii de drept public, Bucureşti, 1930; Codul Administrativ adnotat, în colaborare cu P. Negulescu şi R. Boilă, Bucureşti, 1930; Codul Învăţământului, în colaborare cu P. Negulescu, I. Dumitrescu, R. Dragoş şi O. Dumitrescu, Bucureşti, 1930. A scris nenumărate articole, publicate în mare parte în Revista de drept public, editată de Institutul de Ştiinţe Administrative, co-fondator al căruia a fost şi prof. Gh. Alexianu alături de prof. Paul Negulescu, prof. Anibal Teodorescu, prof. E.D. Tarangul şi alţi mari profesori de drept public din acea perioadă. După conţinutul acestor lucrări ne dăm seama că suntem în faţa unui autor care se află la acea stăpânire a mijloacelor de exprimare în Drept, de la înălţimea căreia ideile se ordonează firesc într-o coerenţă clară, lapidară, precisă şi convingătoare. „A trăit şi gândit într-un spirit democratic cu o vocaţie specială pentru dreptate, pentru onestitate şi buna credinţă şi pentru o atitudine corectă şi fără rabat. Acesta era profesorul Gheorghe Alexianu - spune unul dintre studenţii săi - căruia noi cei de astăzi nu suntem vrednici să-i stăm înainte."

Întreg, cinstit, exigent, avid de adevăr şi dreptate, plin de avânt şi credinţă în tot ce a făcut, suflet care era în stare să răscolească adâncurile pentru a îndeplini o chemare. Un om de o înaltă ţinută morală cu o vastă cultură atât profesională cât şi generală, care l-a ajutat să străbată treptele consacrării ajungând în materia dreptului constituţional un svant de talie internaţională. Întreprinde în timpul activităţii profesorale, împreună cu studenţii săi, frecvente călătorii de studii în Franţa, Italia, Austria şi Cehoslovacia. La facultatea de drept din Cernăuţi, cuvântul său era precumpănitor în rezolvarea problemelor mai importante ce se puneau în faţa Consiluiului Profesoral. Cât priveşte prelegerile sale, ele nu aveau nimic din răceala expunerilor făcute de la înălţimea catedrei, ci erau calde, directe, frumos expuse. Chiar problemele cele mai aride erau infăţişate documentat, într-o formă simplă şi atrăgătoare. Era apropiat de studenţii săi, nu numai la cursuri şi seminare, regăsind-se alături de ei, interesându-se de nevoile şi aspiraţiile lor. Cu multă căldură arată: „Trebuie să dăm tineretului posibilitatea de a se ridica acolo unde suntem noi căci şi noi am fost tineri şi am fost ajutaţi, trebuie sa ajutăm la rândul nostru pe alţii". Spre exemplu, în 1932, când studenţii au infiinţat „Societatea Tinerimea Universitară" al cărei scop era, printre altele, cunoaşterea şi cercetarea organizării juridice din alte state, a fost ales Preşedinte de Onoare. Pentru realizarea scopului acestei structuri universitare, s-au organizat diverse călătorii de studii, iar la stăruinţa şi cu sprijinul Preşedintelui de Onoare, s-au strâns fondurile necesare creându-se posibilitatea unei interesante şi valoroase călătorii de studii în Franţa şi Italia.

Profesorul Gheorghe Alexianu a ştiut să îmbine, de o manieră excelentă, teoria cu practica administraţiei publice. Încă din 1925, când, în virtutea legii de unificare administrativă, prin decret regal s-a aplicat noua împărţire teritorial-administrativă a Ţării, în judeţe, cu municipii, oraşe, plase, comune şi sate, a avut o contribuţie clară la această nouă şi modernă organizare, aflată sub îndrumarea prof. Paul Negulescu. În anul 1936, în timp ce profesa la catedra din Cernăuţi, devine, la solicitarea Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei, consilier juridic al Fondului Bisericesc din Bucovina, undea a contribuit esenţial la redresarea stării dezastruase în care ajunsese Mitropolia. Numele profesorului Alexianu este legat şi de construirea Palatului Cultural din inima Cernăuţilor, operă a ilustrului arhitect Horia Creangă, care a lăsat Ţării un nestemat, o adevărată podoabă arhitectonică. Fiind apreciat ca specialist în drept public, a participat la elaborarea Legii administrative din 14 august 1938, iar mai târziu a luat parte la realizarea Constituţiei României din 1938 şi prima descentralizare a ţării, fiind numit - pentru a pune în practică ideile din noua Constituţie - mai întâi Rezident Regal al Ţinutului Suceava, apoi la conducerea celui mai mare ţinut al ţării, Ţinutul Bucegi. Prin numirea în aceste funcţii, profesorul George Alexianu, a ajuns să poată traduce în fapte, să aplice practic în viaţa administrativă principiile care au stat la baza acestor legi, fiind înalt apreciat de guvernul în exerciţiu. Astfel, Armand Călinescu, pe atunci Ministru de Interne, menţiona cu prilejul instaurării profesorului ca Rezident Regal al Ţinutului Suceava: „Domnul Alexianu, este un distins profesor, care, de la catedra Universităţii din Cernăuţi, ani de zile a pregătit serii după serii de tineri bucovineni, câştigându-şi simpatia şi prestigiul în acest Ţinut. Domnul Alexianu este de asemenea unul din tehnicienii care au contribuit la toate legiuirile administrative din ultimii ani. În asemenea condiţii, domnia sa prezintă o chezăşie de reuşită în greua şi însemnata misiune ce i s-a încredinţat". La rândul său, dr. N. Marinescu, Ministrul Sănătăţii Publice şi al Asistenţei Sociale remarca în discursul său: „Pentru Ţinutul Suceava, demnitatea de Rezident Regal a revenit domnului profesor Alexianu, ale cărui înalte calităţi sufleteşti, intelectuale şi morale, sunt tot atâtea garanţii pentru prestigiul pe care va trebui să-l aibă în noua şi înalta demnitate ce i s-a încredinţat". Prim-Preşedintele Curţii de Apel din Cernăuţi, dr. Constantin Brumă, în numele magistraturii Ţinutului Suceava, menţiona: „Domnul Alexianu, fiind răpit de la bara justiţiei, magistratura din Bucovina pierde pe unul din cei mai distinşi colaboratori ai ei, căci natura, pe cât de vitregă este cu alţii, pe atât de darnică a fost cu dl. profesor Alexianu; tot ce a avut mai bun mai curat, mai select, i-a dăruit; înţelepciune sclipitoare, cultură generală profundă, neobosit de harnic, blând, corect şi cuviincios".

Printre primele preocupări ale profesorului Alexianu în această funcţie, după crearea serviciilor, întocmirea bugetelor şi punerea în funcţiune a organismului nou creat, a fost cea a unificării legislative, adică a extinderii după 20 de ani de la Unire, cu începere de la 14 august 1938 în tot cuprinsul Bucovinei, a Codului Civil Român din 1864, Codului de procedură civilă din 1900, Codului Comercial din 1887, fiind abrogate din acel moment toate legile austriece ce se aplicau în cele cinci judeţe din Bucovina. Profesorul Alexianu a manifestat o grijă deosebită pentru tineretul universitar din Cernăuţi, asigurându-l că talentul, valoarea, energia şi munca îşi vor găsi cuvenita răsplată în noua societate şi pe care-l va sprijini cu toată dragostea. Astfel, a acordat din bugetul Ţinutului, elementelor tinere, sârguincioase şi capabile de la Universitatea Cernăuţeană, burse şi ajutoare pentru a-şi desăvârşi studiile în străinătate, printre care şi burse unor eminenţi licenţiaţi, spre a-şi lua doctoratul în Franţa, achitându-le şi costul biletelor până la Paris sau Bordeaux. Şi-a luat colaboratori numai din rândul foştilor săi studenţi. În calitatea de Rezident Regal al Ţinutului Suceava, a numit 21 de licenţiaţi ai facultăţii în posturile vacante existente, 19 licenţiaţi ca notari publici, 3 în conducerea directă a Ţinutului şi alţi foşti studenţi de la facultate în Administraţiile Finaciare. Şirul activităţilor administrative înfăptuite cu profesionalism şi dăruire exemplară în scurta perioadă de Rezident Regal, poate fi continuat, însă, venirea legionarilor la putere, în 6 septembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea, a însemnat alunecarea ţării spre prăpastia haosului şi a terorii. Profesorul Alexianu a avut de suferit, atât din cauza atentatului legionar, care i-a afectat grav sănătatea, cât şi din cauza revenirii la vechea Constituţie, când activitatea sa administrativă a încetat, revenind la profesarea învăţământului universitar.

Odată cu începerea războiului în răsărit, a fost solicitat de generalul Ion Antonescu să preia administrarea Transnistriei în calitate de Guvernator Civil. Generalul Antonescu a gândit, înfiinţând Administraţia în Transnistria, neimplicarea factorului militar, care era complet canalizat spre efortul de război, în activitatea civilă, problemele militare fiind puse în sarcina comandamentului militar, al comandamentului Jandarmeriei precum şi a pretoratelor cu caracter militar. În noua sa calitate, intrând în teritoriu, profesorul Alexianu a luat cunoştinţă, de grozăviile războiului şi de distrugerile comise premeditat de către sovietici, pentru ca cei care intrau în acest teritoriu să nu poată beneficia de nimica. Se lua pentru prima oară, contact direct cu unul dintre fenomenele cele mai cumplite din istoria omenirii, oroarea comunismului sub toate aspectele lui. În aceste condiţii a început munca de refacere a administraţiei teritoriului dintre Nistru şi Bug. Începându-şi activitatea în Transnistria, profesorul Alexianu, pentru a nu irosi timp cu o reorganizare greoaie şi rigidă propusă de germani, a lăsat şi folosit pentru început structurile administrative sovietice modificându-le şi aducându-le treptat la standardele româneşti. Prin strălucirea minţii şi a înţelepciunii sale a înţeles cum nu se poate mai profund tragedia vieţii oamenilor sub puterea sovietică, menţionând într-un raport preliminar înaintat conducerii statului următoarele: „În acest teritoriu se vădeşte clar cum se trăieşte într-o lume în mod intenţionat rău alcătuită, în numele unei ideologii strâmbe, nereale şi criminale. Dacă acolo ai îndrăzneala să vrei să încerci să crezi în altceva în afara canoanelor prescrise, în mod precis, vei fi suspectat, arestat, judecat şi chiar expus la a primi pedeapsa cu moartea. Au fost aduşi să participe la teroare prin frica de teroare. Frica a fost, este şi va fi necesară ideologiei comuniste, mai mult ca orice alt instrument de tortură... Dacă ar schingiui permanent, puterea lor ar fi din ce în ce mai slabă. De aceea au socotit necesar ca toţi să participe la puterea lor prin teama care i-a făcut să le preia ideile. În felul acesta, regimul lor nu mai reprezintă o simplă poliţie izolată de cei pe care-i înfricoşează. Ea ajunge să reprezinte un mod de a gândi... Mai exact spus, acest regim, cu un instinct diabolic, s-a priceput că pentru a-ţi mutila sufletul nu mai este obligatoriu să-ţi smulgă unghiile, este de ajuns să te facă să-ţi fie frică să spui altceva decât ceea ce este îngăduit. Apoi încetul cu încetul, au ajuns de bună voie să spună ceea ce regimului îi plăcea să audă... Ideea de a fi sincer, curajos, cinstit şi drept într-o lume ca a lor, în care doar ipocrizia este răsplătită, ajunge să pară o nebunie şi o prostie".[3]

Nu ştim dacă până astăzi, la mai mult de douăzeci de ani de la căderea imperiului sovietic, a mai descris cineva atât de exact, filosofic şi pe înţelesul tuturor acele transformări diabolice ale creierului şi sufletului unor întregi generaţii care au avut acest destin tragic, din care facem parte şi noi, de a trăi sub un regim comunist. Poate că nici nu s-a schimbat decât denumirea regimului şi instrumentul folosit, adică, înlocuită fiind teama cu sărăcia, şi acesta poate fi un instrument care să impună omului, ipocrizia şi laşitatea pentru a putea supravieţui. Întorcându-ne la acele timpuri, ţinem să menţionăm că în pofida situaţiei pe care a găsit-o în Transnistria, profesorul Alexianu, a rămas la fel de optimist şi plin de energie cum a fost întreaga-i viaţă. Greutăţile nu l-au descurajat, din contra, l-au mobilizat şi mai mult să aplice toate cunoştinţele, aptitudinile şi bogata practică administrativă în interesul populaţiei locale, pentru a aduce la normalitate, pe cât era de posibil în timp de război, viaţa economică şi social-culturală a regiunii încredinţate. O deosebită grijă a avut-o Profesorul faţă de sistemul de învăţământ general, reorganizându-l după modelul celui din ţară. Dragostea nemărginită pe care o avea faţă de tineretul studios, indiferent de locul unde se află, limba pe care o vorbeşte sau convingerile pe care le are, a făcut să redeschidă, chiar din 1941, cursurile Universităţii din Odesa. Cu ocazia redeschiderii cursurilor anului universitar, Profesorul, de data aceasta, nu Guvernatorul, a spus printre altele:

„În aceste zile grele, care contrar dorinţelor noastre s-au năpustit ca un blestem asupra lumii, din cauza lipsei credinţei în adevăr şi Dumnezeu, ca pedeapsă pentru tot răul care l-au adus omenirii, duşmanii culturii, ordinii şi dragostei, unica consolare o vedem acum, astăzi, aici în renaşterea ştiinţei, acest veşnic adevăr, baza vieţii şi dezvoltării... Uşile universităţii se deschid azi pentru tot tineretul Transnistriei, chiar dacă în depărtare se mai aud bubuituri de tun, ca măcar cu un minut mai devreme din adâncul cerurilor zguduite, să coboare în sufletele şi minţile voastre noua credinţă.
Voi, tinerii sunteţi chemaţi să creaţi bazele acestei vieţi noi, care urmăreşte alinarea celor care au trecut prin atâtea greutăţi.
Vouă vă aparţine această sfântă datorie în faţa dascălilor voştri care vă ajută pe noul drum pornit, în faţa poporului vostru şi a istoriei voastre.
Fiţi corecţi şi buni, fiţi credincioşi, iubiţi oamenii, credeţi în dreptate şi adevăr.
Munciţi, învăţaţi ca din adâncul sufletului şi raţiunii să se nască lumina şi idealul unei vieţi noi.
Eu deosebesc şi apreciez adânca înţelepciune a bătrâneţii adusă în viaţă de anii de experienţe, împliniri şi realizări. Dar geniul constructiv al tinereţii cu nesecata putere de creaţie, de idei, de inovaţii, lor le este destinat viitorul pentru a purta viaţa înainte. Astăzi, ca şi în toate timpurile, indiferent de greutăţile zilelor, voi trebuie să priviţi cu curaj spre viitor. Trebuie să fiţi conştienţi de faptul că omenirea îşi leagă viitorul de talentul, mintea şi sufletul vostru.
Deschidem uşile acestui nou an universitar, ca să veniţi la altarul ştiinţei şi ca împreună cu profesorii dragi vouă, să lucraţi pentru ştiinţă, pentru perfecţionarea cunoştinţelor şi înnobilarea sufletului dat de natură...
De la altarul înţelepciunii profesorilor voştri, aprindeţi făclia sufletelor voastre care va pătrunde în adâncimile întunecate, luminând pentru găsirea căii spre dreptate şi adevăr...".

Această atitudine corectă, de mare înţelegere şi multă demnitate a profesorului Alexianu, a cucerit atât întreg corpul profesoral, cât şi pe studenţi. Drept recunoştinţă, la data încetării administraţiei civile în Transnistria, cu riscul de a fi persecutaţi ulterior, corpul profesoral al Universităţii i-a conferit profesorului o Diplomă de Doctor Honoris Causa a Universităţii din Odesa[4], în care i se aduc mulţumiri pentru activitatea desfăşurată în Transnistria şi grija arătată faţă de Universitate şi faţă de întreaga populaţie. Nu s-au putut abţine de la fireştile aprecieri a înţelepciunii Marelui Profesor nici chiar anchetatorii din temniţele de la Moscova şi Odesa, care având tradus în limba rusă discursul ţinut în 1941 la deschiderea cursurilor universitare, au spus: „Ne închinăm în faţa dumneavoastră, aţi vorbit şi procedat ca un om de mare înţelegere, ca un adevărat profesor rus". Odată cu începerea cursurilor la Universitatea din Odesa, s-a inaugurat şi stagiunea Operei din acest municipiu, precum şi a Teatrului Naţional, ambele cu aceeaşi pleiadă de actori. Văzând ceea ce a realizat administraţia românească acolo, întreaga populaţie locală a avut în permanenţă o comportare loaială şi demnă faţă de administraţia românească, sprijinind-o fără ezitare până în ultimul moment al funcţionării Guvernământului. Nici un act de împotrivire, de duşmănie sau de sabotaj nu a fost comis din partea populaţiei, spre deosebire de alte zone, unde opoziţia şi sabotajele au dat de furcă celor puşi să administreze. Iată care a fost răsplata grijii şi atenţiei faţă de populaţie pe care au arătat-o românii în acel teritoriu, metodele blânde şi generoase de conducere, încrederea şi apropierea sufletească create, cu timpul, faţă de localnici, cărora li s-a asigurat o viaţă liniştită, liberă şi lipsită de neajunsurile inerente stării de război.

O problemă specială a noii administraţii a fost redeschiderea tuturor bisericilor care mai existau, refacerea celor distruse şi completarea cu preoţi aduşi fie din Basarabia, fie din ţară. Germanii, observând deschiderea românească pentru toate religiile de ori ce fel, au atacat deosebit de dur partea românească, în special guvernământul, acuzându-l că a permis, inclusiv, deschiderea sinagogilor. Fostul rabin şef al Clujului, Moses Carmilly Weinbwerger, declara în 1988 când, revenit la Cluj, pentru a rememora figura emblematică a cardinalului Iuliu Hossu şi a profesorului Emil Haţieganu a afirmat: „În mod incontestabil, în spaţiul Europei centrale şi de Sud-est, a existat o singură posibilitate pentru evrei de a ieşi din cercul de foc al teroarei naziste, o singură speranţă de a se salva: România! Refugiaţii evrei ajunşi în România din întreaga Europă, au avut o singură şansă de a pleca spre Palestina, porturile româneşti. Atunci când lumea a privit insensibilă nimicirea evreilor europeni, România a fost singura ţară dispusă să primească refugiaţi evrei din toate colţurile Europei cărora le-a facilitat mai departe drumul spre libertate. Poporul român prin conducătorii săi a dorit şi a reuşit să-şi salveze credinţa în omenie, iar noi evreii îi suntem şi rămânem recunoscători pentru aceasta".

În acelaşi sens pledează rapoartele pe care la vremea respectivă le-au întocmit, în urma unor anchete amănunţite la faţa locului, în Transnistria Crucea Roşie Internaţională, Ambasada Elveţiei la Bucureşti, Ambasada Franţei şi Nunţiatura Apostolică Romană în România. Aceste rapoarte nu consemnează în nici un fel că evreii deportaţi în diferite zone din Transnistria, ar fi fost supuşi unui regim de exterminare, infirmând teza de azi a holocaustului. Şi în vremurile noastre asistăm la diferenţieri şocante între modul cum sunt sancţionate abaterile morale, chiar foarte grave în cadrul aceluiaşi sistem de valori, păstrând eternele diferenţieri între învinşi şi învingători, dar mai ales între interesele conjuncturale ale momentui. În urma vizitei întreprinse de reprezentanţii corpului diplomatic în Transnistria, aceştia au constatat cât de mult a fost refăcută provincia şi numeroasele rezultate benefice vizibile în toate domeniile. La propunerea mgr. Andreea Cassulo şi a Mitropolitului Partenie al Armatei s-a gândit că din Transnistria ar putea fi trimise ajutoare alimentare ţărilor în suferinţă. Astfel, cum Î.P.S. Partenie tocmai se înapoiase dintr-o călătorie la Muntele Athos unde constatase situaţia dramatică a populaţiei greceşti, s-a hotărât ca prin grija Armatei să se trimită ajutoare alimentare copiilor din Grecia. S-au trimis cinci vagoane cu ajutoare alimentare, care, din păcate şi din motive necunoscute, nu au ajuns la destinaţie. Apoi, cu aprobarea germanilor au fost trimise în Franţa ocupată 67 de vagoane pentru copiii din acea zonă şi alte 22 de vagoane în Franţa liberă. Dintre acestea 5 vagoane au fost destinate zonei Bordeaux iar, la dispoziţia guvernatorului, un vagon special a fost trimis pentru colegii şi profesorii Facultăţii de Drept din Bordeaux în numele prieteniei pe care profesorul a menţinut-o din totdeauna cu colegii săi.

Atât de la Paris cât şi de la Bordeaux s-au transmis cu recunoştinţă mulţumiri. Despre acest gest mărinimos al ţării noastre s-a vorbit mult şi după război, după reluarea legăturilor culturale cu Franţa şi mai ales cu ocazia întâlnirilor juridice româno-franceze, care se ţineau tot din doi în doi ani, după cum le organizase profesorul Alexianu, încă din 1938. Acest gest cu privire la vagonul special destinat facultăţii de drept, a fost ovaţionat şi la solemnitatea aniversării centenarului Facultăţii de Drept din Bordeaux (1975) de eminetul profesor H. Solus rectorul din acea vreme. Din partea oficialităţilor Franceze s-a transmis: „Cea mai mare glorie a dumneavoastră, se poate considera modul civilizat şi uman în care aţi administrat Transnistria".

Legile războiului au avut însă o altă direcţie şi ameninţarea trupelor ruseşti care se apropiau de acel ţinut a făcut ca administraţia română să ia sfârşit. Având în vedere acest lucru şi ştiind în ce hal a fost găsită această regiune, profesorul Alexianu cu aprobarea mareşalului Ion Antonescu a luat măsura de a preda cu acte în regulă, prin procese verbale, localnicilor, întreaga regiune. Generalul, maior de justiţie militară Ioan Dan, în lucrarea sa „«Procesul» Mareşalului Ion Antonescu", când analizează capitolul Transnistria, menţionează următoarele despre aceste procese verbale de predare către localnici: „Nu ştiu, dacă a mai existat în lume un asemenea cuceritor care să se comporte în acest mod cu populaţia ocupată şi care în retragerea sa să nu distrugă nimica dar să şi predea cu acte în regulă teritoriul pe care-l părăsea. Dacă a mai existat pe undeva în lume un asemenea cuceritor, cinste lui, dar noi românii însă, avem graţie profesorului Alexianu cu ce ne mândri din acest punct de vedere". Cu toate acestea, în timpul captivităţii, când după 1944 a fost predat ruşilor odată cu majoritatea membrilor guvernului Antonescu, profesorul a fost dus la Odesa unde la ordinul lui Stalin, Consiliul Comisarilor Poporului de pedepsire a „cotropitorilor" a cerut populaţiei locale să-l judece. Spre marea surprindere a ruşilor, profesorul Alexianu a fost singurul din cei 11 adiministratori ai diferitelor zone din Rusia pe care populaţia locală l-a găsit nevinovat, fiind achitat în acel proces.

Printr-o mascaradă de proces dictată de slugile aservite regimului pro-sovietic instaurat la 6 martie 1946, comuniştii şi acoliţii lor nu au ţinut cont de această hotărâre şi l-au condamnat la moarte alături de ceilalţi eroi-martiri ai neamului. Înainte de execuţia-măcel, când procurorul de serviciu i-a adus la cunoştinţă că cererea de graţiere i-a fost respinsă, de către cel pe care l-a slujit şi în numele cui a administrat Transnistria, întrebat care-i este ultima dorinţă, a răspuns simplu şi din inimă aşa cum i-a fost întreaga-i viaţă: „Doresc neamului românesc să-şi realizeze şi îndeplinească toate idealurile pentru care cad eu astăzi aici".

Fie ca neamul românesc pe care l-a slujit cu demnitate, dragoste şi credinţă să repare nedreptatea ce i s-a făcut şi să-l repună în istorie la locul ce i se cuvine. Fie ca tinerii noştri de azi, pe umerii cărora este aceeaşi povară - aceea de a construi o viaţă nouă, să-şi plece fruntea asupra monumentalelor lucrări de drept public ale profesorului Gheorghe Alexianu, scoţându-le la lumină şi urmându-i îndemnul: „De la altarul înţelepciunii profesorilor voştri, aprindeţi făclia sufletelor voastre care va pătrunde în adâncimile întunecate, luminând pentru găsirea căii spre dreptate şi adevăr".
--------------------------------------------------------
[1] Olvian Verenca, Administraţia civilă Română în Transnistria 1941-1944, ediţia a II-a îngrijită de Şerban Alexianu, Editura Vremea, Bucureşti, 2000
[2] Şerban Alexianu, File din viaţa tatălui meu, Tipogr. „Elena V.I."SRL, Chişinău, 2007
[3] Vezi pe deplin raportul în lucrarea, Şerban Alexianu, File din viaţa tatălui meu, Tipogr. „Elena V.I."SRL, Chişinău, 2007, p.99 şi urm.
[4] Diploma, care printr-un miracol s-a păstrat, este scrisă de mână, în limba rusă, semnată de Rector, Decani, Profesori, Docenţi şi Asistenţi

SURSA:http://www.art-emis.ro/personalitati/976-profesorul-de-drept-public-gheorghe-alexianu.html

| Înapoi la Subiecte|


EVENIMENTELE DE LA 7 APRILIE 2009 DE LA CHISINAU - OPERA SERVICIILOR SPECIALE RUSESTI ????????

07 apr 2012 // Un film anonim DEZVĂLUIE cine sunt organizatorii evenimentelor din aprilie!

Noaptea trecută, de pe un e-mail anonim (n.r. persoană care se prezintă Railean Teodor), către presa a fost expediat un film de 50 de minute despre 7 aprilie 2009. Acesta este sonorizat de o voce modificată tehnic. Secvențele video aduc detalii absolut noi pentru publicul moldovenesc cu privire la evenimentele de acum 3 ani.

Potrivit realizatorilor, în „operațiunea 7 aprilie” ar fi fost fost implicat Mark Tkaciuk, Eduard Baghirov, reprezentanți ai serviciilor speciale rusești, reprezentanți ai serviciilor speciale moldovenești.

Filmul video anunță că echipa rusească ar fi fost condusă de Eduarg Baghirov, care ar fi avut în subordinea sa 5 persoane din Moscova (asociația LITPROM). O voce despre care se spune că ar fi a lui Baghirov declară că acesta ar fi fost contractat de Mark Tkaciuk. Acesta ar fi primit ordine ca totul să se desfășoară „fără cadavre”, iar dacă totul va decurge bine va primi și bani - jumătate de milion de dolari.

Potrivit realizatorilor filmului, au fost alese special datele de 6 și 7 aprilie, pentru că au o semnificație istorică.

Sursa: UNIMEDIA

 

Dezvaluiri SOCANTE! Filmul care da peste cap ADEVARUL despre 7 aprilie! Baghirov povesteste cum a organizat revolutia

”Sunt un anticomunist infocat, de aceea, cand a venit vorba sa particip la inlaturarea regimului comunist, am acceptat bucuros sa ma implic. Voronin nu stia pe atunci ca isi sapa singur groapa”. Sunt declaratiile bloggerului rus Eduard Baghirov, care marturiseste ca a fost angajat de Mark Tkaciuk pentru 500 de mii de dolari SUA.

Baghirov s-a hotarat sa povesteasca toata istoria. Un filmulet postat pe internet reuneste marturii si declaratii care zdruncina tot ce s-a stiut pana acum despre evenimentele din 7 aprilie.

”Revolutia din Moldova nu a fost comandata din Rusia, ci din Moldova, de Tkaciuk. Din start, am avut instructiunea: ”fara cadavre”. Eu mi-am organizat baietii. Ei au trait un an si jumatate acolo, s-au adaptat, unul a vrut sa se casatoreasca”, povesteste Baghirov.

Deocamdata nu se cunoaste cine a realizat filmuletul si de unde dispune de probele prezentate - PROTV CHISINAU 

Tkaciuk stie cine este autorul filmuletului cu inregistrarile lui Baghirov! Care e reactia acestuia

”Ne sunt cunoscuti autorii acestui film”, asta a scris deputatul comunist intr-un comentariu pe profilul sau de pe reteaua de socializare Facebook.

Potrivit acestuia, scenariul ii apartine Procuraturii Generale, montajul - canalului tv Prime, totul facut la comanda lui Vlad Plahotniuc.

Solicitat de inprofunzime.md, Vlad Plahotniuc a spus ca Tkaciuk sufera de un atac de panica. "De fiecare data, in preajma zilei de 7 aprilie, Dl Tkaciuc sufera un atac de panica. Eu ii recomand Dlui Tkaciuc sa astepte cu rabdare rezultatele anchetei. Faptul ca se foloseste de numele meu sau de numele altor colegi din AIE, nu arata decat starea de disperare si dezechilibrul emotional in care se afla acesta", a declarat prim-vicepresedintele Parlamentului.

Procuratura si SIS-ul cunosteau informatiile din filmulet! Zubco: Pentru noi nu e nimic nou! Vom initia o ancheta de serviciu

Informatiile din filmuletul despre 7 aprilie care a aparut sambata in presa sunt adevarate si cunoscute de organele de ordine. Procuratura si SIS-ul nu vad nimic nou in filmuletul prezentat, cu toate acestea, Valeriu Zubco si Valentin Dediu promit initierea unei anchete de serviciu, pentru a afla de unde au venit informatiile.

Procurorul General sustine ca datele si inregistrarile din filmulet nu sunt noi, iar intrebarea este cine le-a facut publice, pentru ca informatiile se contin in dosarul lui Baghirov, care se afla in instanta de judecata. ”Pentru noi nu este nimic nou. Informatia care se contine in acest film se contine in dosarul Baghirov remis spre judecata. Noi nu putem face publice materialele privind cauza penala, dar ceea ce este prezentat in filmulet se contine in cauza penala. Luni convocam o sedinta la Procuratura pentru a initia o ancheta in acest sens, pentru ca dosarul se afla in instanta de judecata, ca sa aflam de unde au fost gasite aceste informatii”, a declarat Valeriu Zubco in cadrul unei emisiuni de la Prime.

Si directorul adjunct al SIS Valentin Dediu spune ca filmuletul ridica semne de intrebare. ”Acest film pune mai multe intrebari decat raspunsuri, cu toate ca sunt unele elemente care ar fi bine sa le studiem. Filmul de ieri a aratat destul de bine ca in centrul celor care protestau pasnic s-au aflat provocatori si mie mi se pare ca aici este problema, aici este cheia evenimentelor din 7 aprilie, pe care trebuie s-o aflam. Singur Baghirov a spus ca el se afla in acel timp la Moscova, ceea ce este foarte normal, pentru ca la evenimentele din 2005 el a studiat foarte bine tactica autoritatilor noastre si el a fugit din tara, dar au fost persoane care au ramas in Chisinau”, a mentionat Dediu.

Adevarat sau nu? Cum a reactionat Procuratura Generala la filmul anonim despre 7 aprilie

 

Unele informatii din filmul anonim despre 7 aprilie se contin si in dosarul penal intentat pe numele bloggerului rus Eduard Baghirov. Afirmatiile au fost facute de procurorul general. Acesta a evitat insa sa spuna daca in deturnarea protestelor din aprilie 2009 este implicat si deputatul comunist Marc Tkaciuk. Si asta pentru ca in documentar se spune ca Baghirov a pus la cale actele violente la comanda lui Tkaciuk.- PRO TV CHISINAU

| Înapoi la Subiecte|


Piramida puterii

Piramida puterii

piramida puterii

Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor. De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au? Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor. De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere. Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective: 1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale. 2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii. 3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age. 4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in “sclavi de tip modern”. 5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei. 6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine. 7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia. 8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.

GUVERNUL MONDIAL
Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:

Downloadează:Harta Guvernului Mondial-din 2004.pdf
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale) Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente. Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou. Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot. De mentionat faptul ca integrarea europeana si “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.


CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:

Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american). Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei. Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.


NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei. Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura. Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua. Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.
1. Nivelul 1 – Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic. Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie. Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.
2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume. David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[...] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.” Aceste familii sunt (in ordine alfabetica): 1. Dinastia Astor 2. Dinastia Bundy 3. Dinastia Collins 4. Dinastia DuPont 5. Dinastia Freeman 6. Dinastia Kennedy 7. Dinastia Li 8. Dinastia Onassis 9. Dinastia Reynolds 10. Dinastia Rockefeller 11. Dinastia Rothschild 12. Dinastia Russell 13. Dinastia Van Duyn Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari. De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.
3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice “sub-familii”. Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc. Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de Dr. John Coleman, fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:
THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300.
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
4. Nivelul 4 – Centrul de comanda

Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global: - Comisia Trilaterala, - Consiliul Relatiilor Externe (CFR), - Grupul Bilderberg, - Clubul de la Roma, - Organizatia Natiunilor Unite - Institutul Regal pentru Afaceri Internationale Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.Masa Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege“.1. Comisia Trilaterala este o “asociatie particulara” infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic”. De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. – in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.(n.a. Intre timp inregistrarea Antena 3 a fost stearsa de pe site-ul lor, insa puteti vedea un fragment din ea in clipul Noua Ordine Mondiala – Declaratii fatise):

2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala).. 5 Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei - reacţie - soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii. Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3. Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) siMihai Tanasescu (reprezentantul Romaniei la FMI). In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de la Roma. Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista completa). Asa ca putem dormi linistiti: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in tara noastra. Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.
5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului? “Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.


6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor. Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ulwww.codexalimentarius.com.


7. Nivelul 7 – Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia. Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.


8. Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi populatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.
In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri “alesi de popor” nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.


SFATURI
1. Salvati in calculator tot ce vi se pare interesant si demn de retinut de pe acest site. Distribuiti mai departe adresa site-ului. In curand va fi introdusa cenzura pe internet (SOPA, PIPA, ACTA) si nu veti mai gasi aceste materiale.
2. Abonati-va la newsletter-ul nostru ca sa primiti pe mail cele mai noi articole de pe site. Pentru aceasta este suficient sa introduceti adresa dvs. de mail in casuta din dreapta “Abonare la newsletter”
3. Nu uitati ca multa lume nu are acces la internet sau nu stie cum sa-l foloseasca. Ganditi-va si la ei si daca aveti posibilitatea printati materialele de pe site si dati si altora sa citeasca. Poate unii vor sa stie
surse

. http://inforomania.org
http://deveghepatriei.wordpress.com


Paul Adams: 2012: La ora actuală există deja numeroase dovezi ce arată că înfrângerea iminentă a Noii Ordini Mondiale este deja inevitabbilă

O excelentă sinteză pe care este bine să o citiţi cu multă atenţie şi să o semnalaţi neîntârziat tuturor acelora care vor să afle adevărul

Paul Adams, J.D., Activist Post, 9 ianuarie 2012
Mulţumiri Galactic Free Press (Presa Galactică Liberă)
Iată ce afirma cu cinism aşa-zisul „ţar” al grupării satanice a aşa-zişilor iluminaţi David Rockefeller la o întâlnire a grupului secret Bilderberg în anul 1991: „Suntem recunoscători celor de la Washington Post, New York Times, revista Time şi altor publicaţii renumite ai căror directori au fost prezenţi la întâlnirile noastre şi care şi-au respectat de fiecare dată promisiunea de a păstra o discreţie deplină timp de aproape patruzeci de ani. Ne-ar fi fost imposibil să ne dezvoltăm şi să ne implementăm planurile mondiale dacă am fi fost supuşi luminii publicităţii pe parcursul acestor ani.” Fragment dintr-un discurs al lui David Rockefeller, la o întâlnire Bilderberg ce a avut loc în anul 1991.


În anul 2012, sinistrele planuri de instaurare a Noii Ordini Mondiale, a guvernului mondial din umbră, totalitarist şi de tip fascist, precum şi planurile de reducere drastică a populaţiei prin genocid planetar vor fi aduse în pragul unui eşec total. Este însă important să ne dăm seama că această înfrângere evidentă nu va apare ca urmare a unei revoluţii violente, sau ca urmare a unor proteste ce apar în masă, sau ca urmare a faptului că masele de oameni ar continua să cerşească mila (inexistentă a) politicienilor corupţi. Oricum, pentru mulţi dintre noi este mai mult decât evident că cei 535 de politicieni corupţi nu pot să reprezinte în SUA 315.000.000 de oameni. Este uimitor, dar evident că înfrângerea acestor planuri criminale demente se va datora trezirii conştiinţei imensei majorităţi a fiinţelor umane de pe această planetă şi a refuzului lor ferm de a se mai supune şi de a acţiona într-o direcţie contrară cu ceea ce le sugerează conştiinţa lor trezită.
Actualmente se ştie foarte bine că această elită satanică criminală are la dispoziţie doar două instrumente principale ce sunt bine cunoscute tuturor acelora care studiază cu atenţie mass-media alternativă: secretul deplin şi înşelătoria. Iniţiativele lor criminale vor începe să fie contracarate şi se vor încheia pe măsură ce alte milioane, dacă nu chiar miliarde de oameni, se vor trezi din acest coşmar planetar în anul 2012. Momentul acestei mari treziri a apărut şi el începe să se producă din ce în ce mai mult abia acum.
Încă din anul 1990, cercetătorul David Icke afirma că va apare cândva un moment în care planurile criminale ale Noii Ordini Mondiale vor fi făcute publice şi vor ajunge să fie cunoscute tuturor. Din fericire, mai ales atunci acela va fi momentul în care sinistrele lor planuri vor deveni din ce în ce mai vulnerabile, deoarece mulţi oameni se vor trezi din acest coşmar în care au fost scufundaţi într-un mod insidios şi vor constata că nu numai umanitatea, dar şi cei dragi lor se află într-un mare pericol. Un pericol care este chiar mai cumplit decât pericolul nazist de pe vremea lui Hitler. Iată că momentul acela a apărut deja chiar acum.
Apărută ca urmare a neruşinatei farse a declanşării aşa-zisului „Război împotriva terorismului”, legea National Defense Authorization Act, NDAA (Legea autorizării măsurilor privind apărarea naţională) a fost de curând promulgată de preşedintele Obama (aceasta dacă mai putem presupune că Obama ar fi într-adevăr preşedintele legitim al SUA, ceea ce de fapt este o presupunere năroadă). Prin intermediul acestei legi, în mod evident criminale, Statele Unite ale Americii au fost de fapt declarate într-un mod aberant, dat totuşi oficial, un teren de luptă. Conform acestei legi, armata SUA are oricând dreptul de a aresta cetăţeni americani, de a-i reţine pe o durată nedeterminată, de a-i tortura şi de a-i interoga fără ca în prealabil să existe împotriva lor vreo acuzaţie şi un proces legal care ar fi de natură să implice judecători, avocaţi şi o judecată. În esenţă, se poate spune că prin intermediul acestei legi de tip fascist a fost implementată în SUA Legea Marţială.
Este semnificativ că această lege anulează de asemenea toate prevederile actului Magna Carta din anul 1215, Declaraţia Drepturilor Omului şi decizia Posse Comitatus, ce interzicea încă din anul 1878 armatei să supună civilii unor acţiuni de tip miliţienesc.
Conform cu anumite documente ce au fost prezentate de Market Watch, în anul 2006 companiei KBR (Kellogg, Brown and Root, care este o companie americană de construcţii şi inginerie) i s-a acordat un contract de construcţii ce a fost comandat de către Departamentul Securităţii Naţionale al SUA (Departament of Homeland Security), chipurile pentru a construi anumite infrastructuri ce urmau să aparţină Vamei şi Biroului pentru Imigranţi în eventualitatea apariţiei unor aşa-zise stări de urgenţă.
Luna trecută un document al KBR a demonstrat că, în realitate, guvernul intenţionează să construiască mai multe tabere de concentrare FEMA (gen lagăre) pe întreaga suprafaţă a Statelor Unite. Intitulat în mod semnificativ „Rezumatul proiectului şi o listă anticipativă a resurselor necesare”, documentul respectiv descrie serviciile pe care KBR urmăreşte să le predea unor subcontractori în cadrul realizării procesului de construcţie a acestor uriaşe tabere de concentrare (de fapt, veritabile lagăre cum au fost acelea pe care le-au construit fasciştii în perioada de tristă amintire a celui de-al Doilea Război Mondial).
Având în vedere aceste aspecte, trebuie să ne dăm neîntârziat seama că întocmai precum evenimentele care au avut loc la 9/11, 2001, promulgarea legii NDAA a fost şi este un instrument ce este şi va fi folosit de globalişti pentru a-şi pune neîntârziat în aplicare planurile lor criminale. Totodată, toate acestea reprezintă de asemenea pentru voi şi pentru noi toţi o oportunitate de a-i informa neîntârziat şi pe alţii despre adevărul zguduitor al faptelor care deja încep să se petreacă sub ochii noştri. Tirania de tip fascist pe care aceşti demenţi urmăresc să o instaureze în curând devine astfel vizibilă negru pe alb şi trebuie să nu pierdem din vedere că la ora actuală există deja mii şi mii de articole ce au fost scrise pentru a vă încuraja să dezvăluiţi cu mult curaj toate acestea şi altor fiinţe umane care deocamdată nu ştiu nimic despre aceste grozăvii care li se pregătesc. Noi considerăm însă că în ciuda acestor pregătiri, toate acestea sunt dovezile de necontestat ale înfrângerii Noii Ordini Mondiale, aşa cum apar ele din ce în ce mai des pretutindeni pe această planetă.

Ron Paul


Ron Paul se află în fruntea multor liste electorale, în ciuda tuturor campaniilor neruşinate ce i se opun, unele dintre ele fiind chiar fără precedent, cum ar fi cele care au fost lansate de principalele 6 trusturi media din SUA, ce urmăresc să-l discrediteze cu o mare îndârjire. Fie că va fi ales preşedinte al SUA sau nu, Ron Paul a făcut şi face dezvăluiri publicului referitor la cartelul secret de bancheri ce controlează Banca Rezervei Federale. Mai mult decât atât, Ron Paul încurajează oprirea definitivă a războaielor criminale şi neconstituţionale, pune în discuţie crearea unui sistem financiar legitim şi este deschis să discute despre multe alte subiecte, cum ar fi sănătatea şi libertatea individuală. El a primit de asemenea cele mai mari donaţii pentru a-şi realiza campania chiar de la membrii armatei, ceea ce este un semn evident că multe persoane din armată s-au trezit deja şi ştiu tot ceea ce se petrece, ele nemaiadmiţând să ducă la îndeplinire felurite ordine criminale şi trădătoare dacă astfel de ordine le vor fi date.
Un alt aspect semnificativ este acela că activităţile bancare frauduloase sunt deja cunoscute din ce în ce mai bine prin intermediul tuturor acelora ce le-au căzut în decursul timpului victime.
Din ce în ce mai mulţi oameni află că Banca Rezervei Federale este de fapt un cartel privat, care îmbogăţeşte pe bancherii corupţi, ce creează bani din nimic iar apoi îi împrumută cu o mare dobândă, înrobind în felul acesta populaţia cu o datorie imensă, care nu va mai putea fi niciodată plătită. Recent, şeful securităţii Băncii Rezervei Federale de la San Antonio a admis în mod sincer că instituţia este de fapt privată, tot aşa cum a făcut şi un alt angajat al Băncii Rezervei Federale din oraşul San Francisco.
Suplimentar, din ce în ce mai mulţi oameni au ajuns deja să ştie că mai multe bănci ce se aflau în pragul falimentului au fost „salvate” cu suma gigantică de 29 de trilioane de dolari ce au fost creaţi peste noapte din nimic. Aceleaşi bănci continuă acum să pună sechestru pe casele unor oameni ce se străduiau cu disperare să supravieţuiască şi în acelaşi timp urmăreau să producă bunuri sau servicii pentru a putea în felul acesta să-şi plătească ipoteca.
Actualmente este semnificativ că deja mulţi oameni iau măsuri împotriva sistemului bancar al Noii Ordini Mondiale. Este semnificativ că data de 5 noiembrie a fost declarată Ziua Transferului Bancar, aceasta fiind ultima zi dintr-o demonstraţie lungă de peste o lună de zile, ce avea drept cerinţă mutarea banilor din băncile mari în uniuni de credit mai mici, locale. Până la data de 5 noiembrie, peste 4.5 miliarde de dolari au fost scoase din importante instituţii financiare, fiind transferate. Suplimentar, sindicatele locale de credit ce s-au creat în întreaga ţară (Statele Unite ale Americii) au atins în jur de 650.000 de clienţi noi în luna octombrie 2011.

O semnificativă expunere a absurdităţii falsului război al drogurilor
La momentul actual, faptul că aşa-zisul război al drogurilor este de fapt o farsă este pentru mulţi oameni o informaţie deja binecunoscută. Comercianţii de marijuana (dealer-ii) de rang inferior, cât şi aceia ce acţionează în rândul oamenilor comuni de pe stradă, sunt arestaţi şi apoi sunt băgaţi în cuşti ce sunt mai mici decât acelea ale animalelor de la grădina zoologică – şi luaţi aminte că toate acestea se fac pe cheltuiala contribuabililor. În acelaşi timp, CIA importă pe ascuns cantităţi masive de cocaină şi de heroină pe care le distribuie apoi cu ajutorul reţelelor proprii pentru a-şi finanţa în felul acesta operaţiunile aşa-zis negre (Black Programs) criminale. Trupele SUA recunosc în anumite cazuri în mod deschis că susţin deja comerţul cu heroină din Afganistan.
În faţa tuturor acestor fapte zguduitoare, din ce în ce mai mulţi oameni încep să se trezească! Recent, membrii unui juriu din statul Montana (SUA) şi-au folosit puterea de decizie refuzând să condamne un om pentru posesie de marijuana.
Anularea de către juraţi apare atunci când un juriu dă verdictul „nevinovat” în ciuda faptului că din punct de vedere juridic un acuzat ar apărea ca fiind vinovat în baza unei anumite legi. Juriul anulează de fapt o astfel de lege despre care la ora actuală se crede că este în mod evident imorală şi că ea este aplicată în mod greşit acuzatului a cărui soartă respectivul juriu este însărcinat să o hotărască.
Odată ce un juriu răspunde prin verdictul „nevinovat”, un astfel de verdict nu mai poate fi contestat de nicio curte de justiţie şi clauza de „dublu risc” a Constituţiei americane interzice o reluare a procesului pe baza aceleiaşi acuzaţii. Prin urmare, dacă vă veţi afla vreodată în situaţia de a face parte dintr-un astfel de juriu, să nu uitaţi niciodată că aveţi la dispoziţie această putere de a anula un astfel de verdict.
În legătură cu aşa-zisul război al drogurilor, există unele email-uri ce ne-au parvenit şi în care agenţi ATF (Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives – Biroul pentru alcool, tutun, arme şi explozibil – o unitate specială din cadrul Departamentului de Justiţie american) se felicitau unii pe alţii pentru faptul că au dat vina pentru violenţele de la graniţă pe armele ce au fost cumpărate de la comercianţii din SUA, în ciuda faptului că unii agenţi federali au distribuit pe ascuns arme într-un mod direct gangsterilor mexicani ai drogurilor prin intermediul programului Fast and Furious (Rapid şi Furios). Scopul programului respectiv este indiscutabil acela de a discredita actualul Second Amendment (ce de-al Doilea Amendament) al Constituţiei SUA (ce se referă la drepturile cetăţenilor de a deţine arme de foc) şi de a face presiuni pentru instituirea unor noi reglementări în ceea ce priveşte deţinerea armelor de foc.

Corupţia din ce în ce mai mare din cadrul Congresului american începe să fie dezvăluită


Mulţi oameni ştiu la ora actuală că majoritatea membrilor Congresului american sunt la fel de corupţi întocmai precum Don Jon Corzine. „Averea totală (venitul integral, plus toate bunurile ce sunt deţinute, minus toate datoriile pe care le are) a unui membru al Congresului american a crescut la 913.000 de dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 15% din anul 2004 până în anul 2010. În timpul aceleiaşi perioade se observă că averea totală a americanului de rând a scăzut cu 8%, la aproximativ 100.000 de dolari. Conform statisticilor actuale, 16% din americani au încă încredere în Congresul american, ceea ce este foarte mult având în vedere toate acestea. Prin urmare, este cât se poate de semnificativ că 83% din populaţie nu mai are de mult încredere în guvern. Acest aspect ar trebui să le dea de gândit guvernanţilor. Conform noii legi NDAA, toate aceste fiinţe umane ar putea la un moment dat – dacă aşa ar decide într-o situaţie de aşa-zisă urgenţă capii elitei criminale – să fie arestaţi în masă şi apoi să fie reţinuţi pe o perioadă nedefinită de timp deoarece ar putea fi consideraţi „inamici ai securităţii naţionale”, fără a fi puşi măcar sub vreo acuzaţie, pentru a fi apoi judecaţi în cadrul unui tribunal.
Încep să fie din ce în ce mai bine cunoscute pericolele reale ale vaccinurilor
Numărul părinţilor care actualmente refuză să-şi mai injecteze copiii cu vaccinuri toxice – vaccinuri care fac mai mult rău decât bine – este în rapidă creştere. Ei au ajuns să fie pe deplin conştienţi că o cantitate voluminoasă de studii oneste arată la ora actuală că o mulţime de vaccinuri sunt nefaste şi chiar mortale.
Înainte de moartea sa (în mod evident dubioasă), cercetătorul în domeniul vaccinurilor Dr. Maurice Hilleman, ce a lucrat pentru compania Merck, a recunoscut în mod sincer la un moment dat prezenţa în vaccinuri a virusului SV40 şi a unor viruşi periculoşi care, atunci când acţionează împreună, provoacă în timp cancer. Totodată se estimează că peste 200 de milioane de doze ce proveneau din astfel de vaccinuri contaminate cu viruşii SV40 au fost administrate oamenilor şi aceasta este o posibilă explicaţie a creşterii dramatice a ratei îmbolnăvirilor de cancer care este mai mare ca niciodată în ultimii 100 de ani.
Până la sfârşitul anului 1999, numeroşi specialişti în patologie, microbiologi şi virusologi din întreaga lume au detectat virusul SV40 într-o mare varietate de cancere umane, cum ar fi tumorile pe creier, tumorile osoase şi cancerul pulmonar. S-a observat că acestea au fost chiar aceleaşi genuri de cancer care au fost create atunci când virusul SV40 a fost testat pe animale. După un studiu atent, ce este deja prezentat în unele publicaţii, cât şi în cadrul dezbaterilor de acest gen, specialiştii în cercetarea virusului SV40 au anunţat în unanimitate că virusul SV40 este un carcinogen uman de clasa 2A.
Aşa cum au declarat mai multe surse demne de încredere în martie 2009, printre aceste surse fiind inclusiv revista Times din India, vaccinurile ce au fost în prealabil contaminate cu virusul mortal al gripei aviare H5N1 au fost distribuite în 18 ţări până în decembrie 2008 de către un laborator al unei ramuri austriece a firmei Baxter. Din fericire, lotul respectiv a fost în prealabil testat pe dihori în Republica Cehă, înainte de a fi expediat pentru a fi injectat la oameni. Cu acea ocazie, spre uimirea specialiştilor, s-a constatat că toţi dihorii au murit şi aşa a fost făcută publică acea şocantă descoperire.
Răspunsul anumitor ziare cehe la numeroasele acuzaţii ce au fost făcute publice de către oficialii din domeniul sănătăţii din alte ţări a constat în aceea că a fost imediat pus sub semnul întrebării acel eveniment evident ce arăta că acea acţiune făcea de fapt parte dintr-o conspiraţie ce era menită să provoace în mod deliberat o pandemie. Care, după cum ştim cu toţii, nu s-a mai produs din fericire niciodată, dar acest fapt a evidenţiat că aşa-zisele vaccinuri erau contaminate cu mortalul virus al gripei aviare H5N1 şi dacă ar fi fost distribuite, aşa cum se preconiza, în cele 18 ţări, atunci ar fi apărut o astfel de pandemie şi nimeni nu ar fi bănuit că de fapt cauza acelei pandemii erau chiar acele vaccinuri ce urmau să fie injectate sărmanilor oameni pentru a-i salva de la îmbolnăvire. Cu acea ocazie, sinistrele planuri criminale ale aşa-zişilor iluminaţi au ieşit la iveală, chiar dacă mijloacele mass-media au acţionat nu aşa cum ar fi trebuit şi au pus imediat sub semnul întrebării respectivul eveniment ce făcea în mod evident dovada unei conspiraţii criminale ce era menită să provoace în mod deliberat o cumplită pandemie.
Iniţial, celebra companie Baxter a încercat să respingă într-un mod nătâng întrebările jenante ce îi erau puse, invocând într-un mod penibil nişte aşa-zise „secrete comerciale” şi, mai mult decât atât, a refuzat să explice cum s-a ajuns să fie contaminate toate vaccinurile cu virusul H5N1. Mai târziu, compania Baxter a invocat explicaţia în mod evident dubioasă şi inadmisibilă că totul a fost un „accident”. Cu toate acestea, posibilitatea de a amesteca în mod accidental o evidentă armă biologică ce constă dintr-un virus viu şi foarte periculos într-un material pentru vaccin este şi rămâne ceva practic imposibil.
Un alt eveniment zguduitor este acela că cel puţin 49 de fete au murit şi alte câteva mii au fost internate în spital după ce în prealabil au fost injectate cu vaccinul Gardasil, ce ajunsese să fie declarat faimos mai ales datorită campaniei deşănţate de promovare a sa. Cu toate acestea, în mod oficial a fost declarat doar un procent de 10% reacţii adverse. Şi în cazul acesta minciunile şi muşamalizarea cinică sunt evidente.
La ora actuală se ştie că vaccinurile au ajuns să fie un instrument important al elitei satanice a acestei planete ce acţionează din umbră şi care, prin intermediul Fundaţiei Rockefeller şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au fost distribuite în mod gratuit în multe ţări ale lumii şi apoi s-a constatat că au scăzut în mod drastic ratele fertilităţii cu scopul secret de a reduce din ce în ce mai mult populaţia acestei planete.
Dezvăluirea criminalului program de reducere drastică a populaţiei planetei Pământ ce a fost plănuit de demenţii care voiau să întroneze aşa-zisa Nouă Ordine Mondială


Actualmente se cunoaşte chiar foarte bine că sinistra elită criminală a acestei planete şi-a impus absurda religie Malthusiană a morţii ce trebuie să fie promovată cu cinism pentru populaţia acestei planete. În anul 2009 a avut loc la New York o întâlnire a unui „club secret al miliardarilor” la care au participat şi David Rockefeller, Ted Turner, Bill Gates şi alţii. Participanţii s-au focalizat cu toţii asupra temei deloc întâmplătoare „cum ar putea fi folosită averea lor pentru a încetini cât mai mult creşterea populaţiei globului.”
În ultima jumătate a secolului 20, susţinătorii eugeniei au adoptat unele politici în mod evident stranii de „control al populaţiei”. Unele dintre acestea s-au cristalizat în Studiul pentru o Securitate Naţională intitulat Memorandum 200, ce este un document de strategie geopolitică lansat în anul 1974 şi care a fost pregătit şi apoi lansat de pionii grupului Bilderberg ce este condus de familia Rockefeller-ilor împreună cu Henry Kissinger şi care ţintea să influenţeze treisprezece ţări în acest sens şi avea drept scop reducerea masivă a populaţiei prin crearea intenţionată a unor crize de hrană şi mai ales prin intermediul sterilizărilor în masă şi al războaielor.
Scopul nemărturisit al acestor ucigaşi în masă este reducea drastică a populaţiei de la 7 miliarde la numai 500 de milioane de oameni. Mai mult decât atât, ca o culme a cinismului lor criminal, ei au creat chiar un monument ce este denumit Georgia Guidestones pentru a pune în felul acesta nu numai în evidenţă, ci şi în raclă perversa lor fantezie criminală.
Consilierul de frunte al lui Obama în materie de ştiinţă şi tehnologie, John P. Holdren, a fost coautorul unei cărţi ce a apărut în anul 1977 şi care este intitulată „Ecoscience”, în care el susţinea formarea cât mai grabnică a unui „regim planetar” ce ar trebui să folosească nişte „poliţii globale” pentru a institui în felul acesta măsuri totalitare de control drastic al populaţiei ce urmau să includă avorturi forţate, programe inumane de sterilizare în masă ce urmau să fie provocate prin intermediul aprovizionării cu mâncare şi apă toxică sau care a fost în prealabil infestată cu substanţe sterilizante, precum şi inumane implanturi obligatorii pentru cupluri, spre a fi prevenite în felul acesta fecundarea şi eventualele sarcini. Cu toate că la prima vedere astfel de măsuri par a fi demente şi incredibile, totuşi astfel de măsuri sinistre au fost preconizate de către actualul consilier a lui Obama, John P. Holdren.
La ora actuală, oamenii din ce în ce mai multe ţări încep deja să înţeleagă din ce în ce mai bine că se află de mai mulţi ani sub un mârşav şi viclean atac chimic ce face parte dintr-o operaţiune de ucidere a lor lentă prin intermediul alimentelor ce sunt pline de substanţe chimice nocive, de aditivi ce le distrug imunitatea şi sănătatea. Actualmente se ştie că unele toxine mortale şi extrem de periculoase, printre care amintim aspartamul, fluorul (ce este omniprezent în apa de la robinet precum şi în pasta de dinţi), organismele modificate genetic, impregnarea cu mercur a multor produse alimentare; prezenţa în legume şi în fructe, în cantităţi uriaşe, a pesticidelor; speciile ce sunt aberant încrucişate; produsul toxic bisphenol A (BPA); bizarii compuşi plastici profund toxici ce sunt introduşi în carnea de pui; nocivul sirop de porumb ce prezintă o concentraţie excesivă în fructoză; carnea clonată; hormonul toxic de creştere rBGH ce este folosit intensiv în cadrul procesului de creştere a bovinelor, precum şi noile specii ce au fost modificate genetic au intrat toate în dietele noastre şi în mediul înconjurător – fie că vrem, fie că nu vrem aceasta.
Prin intermediul chemtrails-urilor criminale care fac parte din anumite programe secrete ale geoingineriei, populaţia marii majorităţi a ţărilor lumii este aproape zi de zi pulverizată din aer fie cu produşi nocivi ai aluminiului, cu bariu toxic, cu stronţiu şi cu multe alte ingrediente extrem de nocive, ciudate, cum ar fi celulele sanguine roşii precum şi cu anumite ciuperci microscopice extrem de toxice. La ora actuală se ştie cu exactitate că dioxidul de sulf ce este un produs foarte toxic este pulverizat în mod intenţionat, cu scopuri criminale, într-un mod premeditat, din aer asupra populaţiei.


Farsa ce a fost deja dezvăluită a aşa-zisei Încălziri Globale


La ora actuală este aproape evident pentru mulţi oameni că deja există un război secret şi generalizat ce a fost declanşat împotriva populaţiei acestei planete, iar farsa – la ora actuală evidentă – a încălzirii globale face de asemenea parte din acest război. La pagina 75 a unei publicaţii care a apărut în anul 1990 şi care a fost editată de organizaţia Clubului Romei (Club of Rome) şi care este intitulată „O primă revoluţie globală”, respectiva organizaţie a Clubului Romei sublinia încă de pe atunci cum ar putea fi produse, prin manipulare, anumite crize ecologice spre a influenţa şi manipula populaţia să accepte impunerea unui guvern dictatorial mondial ce urma să fie condus de sinistra elită criminală a acestei planete: „Pentru că ne aflam în căutarea unui duşman comun împotriva căruia era necesar să ne putem uni, am inventat tocmai de aceea ideea că poluarea ameninţă să provoace o încălzire globală şi la fel ar putea fi utilizate în aceeaşi direcţie deficitul de apă, foametea şi alte evenimente de acest gen care ar putea fi folosite, după cum este necesar, spre a ne putea atinge scopurile…Pentru aceasta, am putea să spunem şi chiar ar urma să repetăm că toate aceste aşa-zise pericole au fost provocate de intervenţia umană… Duşmanul real ar apărea atunci pentru cei naivi ca fiind însăşi umanitatea” declară cu cinism raportul respectiv. Între timp, adevărul a ieşit însă la lumină şi acesta este motivul pentru care 31.487 de oameni de ştiinţă, inclusiv mulţi doctori în ştiinţă, resping in corpore artificiala şi falsa veste referitoare la o aşa-zisă încălzire globală.
La ora actuală, pentru din ce în ce mai mulţi oameni de pe această planetă nu mai există nicio îndoială referitoare la faptul că depopularea grabnică şi masivă, chiar prin intermediul unui genocid planetar, este scopul criminal secret ce este urmărit de sinistra elită a acestei planete care a acţionat din umbră.


La ora actuală este evident şi chiar dovedit faptul că gruparea teroristă Al Qaeda este condusă de Pentagon/CIA
De curând, unele fapte ce constituie totodată dovezi incontestabile arată că gruparea teroristă Al Qaeda este o unealtă a SUA ce este folosită pe ascuns pentru anumite acţiuni teroriste de destabilizare regională. În anul 1979 gruparea Al Qaeda, sub forma unui nucleu Mujahideen precum şi al talibanilor, era după cum se ştie arma secretă a Americii în cadrul operaţiunii Cyclone. Strategul geopolitic Zbigniew Brzezinski (care face parte din Consiliul de Relatii Externe precum şi din Comisia Trilaterală şi care este un membru important al Grupului Bilderberg), care era pe atunci Consultantul Naţional pentru probleme de Securitate al preşedinţiei Carter a fost cel care a dispus să fie antrenaţi şi apoi a decis să se structureze o grupare a Mujahideen-ilor pentru a lupta împotriva sovieticilor în Afghanistan. Atunci Osama Bin Laden (sau altfel spus Tim Osman) s-a întâlnit în secret cu agentul FBI Ted Gunderson în anul 1986, aşa cum la un moment dat a mărturisit într-un mod sincer chiar Gunderson. Mai mult decât atât, de curând, SUA a finanţat pe ascuns gruparea teroristă Al Qaeda pentru a răsturna în Libia guvernul lui Gaddafi. Cu acea ocazie, observatorii imparţiali au constat că în mod indiscutabil forţele „rebele” includeau peste 1000 de soldaţi ai grupării teroriste Al Qaeda ce se bucurau de o susţinere totală – li se ofereau arme, aveau la dispoziţie avioane, fonduri băneşti şi dispuneau de tot ceea ce le era necesar în acţiunea lor teroristă – de la SUA, Marea Britanie, NATO şi ceilalţi aliaţi. Mai mult decât atât, la ora actuală se ştie chiar foarte bine că familiile lui Bush şi a lui Bin Laden au investit împreună în grupul financiar american Carlyte.


Până la urmă adevărul a ieşit la lumină şi astfel s-a descoperit că aşa-zisa „teroare teroristă” era doar o găselniţă şi din ce în ce mai mulţi oamenii au ajuns să afle toate dedesubturile ce le-au fost ascunse despre aceasta
Dat fiind faptul că toate aceste adevăruri şocante şi pentru ei foarte deranjante au ieşti la iveală, devine din ce în ce mai dificil – şi în curând va fi imposibil – pentru aceşti criminali globalişti, ce urmăreau să întroneze un regim fascist planetar, să mai folosească metodele lor viclene de inducere a spaimei în masele naive de oameni prin aşa-zisa „teroare teroristă”. Kurt Haskell s-a asigurat că se va afla şi va fi făcut public faptul că incidentul ce a avut loc cu ocazia sărbătorilor Crăciunului pe un aeroport din SUA, atunci când s-a descoperit că un bărbat purta o bombă în lenjeria intimă, a fost de fapt o farsă implementată chiar de către cei din cadrul guvernului şi care era menită să-i sperie din ce în ce mai mult pe cetăţenii americani, astfel încât aceştia să accepte impunerea unei noi „măsuri de securitate” ce presupunea ca pasagerii să fie rând pe rând scanaţi şi chiar dezbrăcaţi.
De asemenea, poporul american nu s-a lăsat înşelat de falsul plan ce a fost conceput şi realizat de către FBI şi DEA (Drug Enforcement Administration – Administraţia executivă a medicamentelor) pentru a-i înscena unui comerciant iranian de maşini la mâna a doua un aşa-zis asasinat, pretinzând că el ar fi încercat să organizeze un asasinat pentru a justifica în felul acesta un atac militar fulger asupra Iranului. În felul acesta, datorită unui concurs de împrejurări, adevărul a ieşit la iveală şi respectiva înscenare a fost demascată.


Media Alternativă ce funcţionează mai ales pe internet a făcut posibilă biciuirea Noii Ordini Mondiale prin dezvăluirea secretelor ei criminale şi cutremurătoare


Secretarul de stat Hillary Clinton a făcut de curând în mod indirect o confesiune tacită în timpul unei întâlniri de lucru a comitetului de Priorităţi a Serviciului de Politică Externă al SUA, declarând că Departamentul de Stat are nevoie de mai mulţi bani deoarece complexul militar-industrial al SUA „pierde informaţiile de război” care sunt apoi demascate de media alternativă.
Întocmai ca o sticlă de Chateau Cheval Blanc din anul 1947, ce se bucură de un real prestigiu, mass-media alternativă – ce activează mai mult pe internet – devine din ce în ce mai solicitată, deoarece este considerată a fi tot mai bună. La ora actuală se ştie că cercetătorii şi jurnaliştii talentaţi ce sunt lipsiţi de obligaţii faţă de stăpânii corporaţiilor mass-media controlează Fereastra Overton. Ideile care mai demult erau considerate a fi radicale, cum ar fi suspendarea neîntârziată a activităţii Băncii Rezervei Federale, ce este o bancă privată, precum şi expunerea adevărului cu privire la farsa despre aşa-zisa „teroare teroristă”, sunt acum discutate de un număr din ce în ce mai mare de oameni într-un mod liber.
Atât furnizorii de informaţii cât şi cercetătorii competenţi prevestesc deja înfrângerea inevitabilă a Noii Ordini Mondiale
La ora actuală este cvasi-evident că atât aşa-zisa elită a iluminaţilor ce acţiona până nu demult numai din umbră, precum şi tabăra globaliştilor nu se mai bucură de avantajele, ce le erau până acum atât de necesare, ale discreţiei. În felul acesta devine evident că ei şi-au jucat deja toate cărţile şi mai mult decât atât, nu mai au niciun as în mânecă.
Acum se ştie că din ce în ce mai mulţi angajaţi atât ai armatei cât şi ai guvernului devin fără teamă furnizori de informaţii secrete care ajung în felul acesta la masele de oameni ce află totul despre planul fascist criminal ce li se pregăteşte.
Este semnificativ că agentul FBI Coleen Rowley a dezvăluit rateurile în mod evident voite ale FBI-ului de a preveni aşa cum ar fi fost necesar evenimentele de la 9/11.
În perioada imediat următoare evenimentelor ce au avut loc la 11 septembrie 2001, atunci când Coleen Rowley a dezvăluit mai multor membri ai FBI din alte divizii sau care proveneau chiar din cartierul general al FBI despre culisele evenimentelor de dinainte de 11 septembrie cu privire la investigarea lui Zacarias Moussaoui, prima întrebare pe care i-au pus-o chiar colegii săi (ce erau membrii FBI) a fost „De ce?” – „De ce ar sabota în mod deliberat un agent FBI un astfel de caz grav?” (Acest agent afirmă: acum ştiu că nu ar trebui să fiu lipsit de respect în această privinţă, dar mi-am dat seama că aceşti membrii ce se aflau se pare într-o totală ignoranţă, unii dintre ei chiar făceau glume de genul: «Da, este cât se poate de clar, persoanele cheie din personalul nostru FBI sunt în mod evident spioni sau cârtiţe ce lucrează de fapt pentru Osama Bin Laden! Doar aşa ar fi putut fi subminate eforturile biroului FBI din Minneapolis!»”)
Toate acestea sunt suspect de asemănătoare cu evenimentele ce au avut loc în anul 1993, atunci când a fost bombardat World Trade Center şi când anumiţi indivizi din cadrul FBI-ului au refuzat să-l lase pe informatorul lor Emand A. Salem să oprească atacul.
Locotenent-colonelul Anthony Schaffer a făcut publică existenţa programului Able Danger care l-a identificat pe pretinsul hijacker principal al evenimentelor din 9/11, 2001 Mohammed Atta cât şi pe alţi trei ofiţeri Al CIAeda ce operau în Statele Unite înainte de evenimentele care au avut loc la data de 9/11, 2001.
La ora actuală peste 1600 de arhitecţi şi ingineri sunt de părere că versiunea oficială asupra a ceea ce s-a petrecut la data de 11 septembrie 2001 este doar o farsă şi sute de oficiali guvernamentali sunt de aceeaşi părere.
Alţi furnizori de informaţii secrete şi anumite surse ce îşi păstrează anonimatul au expus recent planurile secrete ce urmăresc să îi trateze pe cetăţenii americani in corpore ca pe nişte „inamici ai securităţii publice” şi, mai mult decât atât, au dezvăluit faptul că taberele de concentrare FEMA (care în realitate sunt nişte lagăre mascate de tip fascist) încep să fie activate.
Fostul agent FBI Ted Gunderson a îndrăznit să facă mărturisiri complete despre operaţiunile secrete de trafic de droguri, despre inducerea artificială a spaimei în rândul populaţiei, despre operaţiunile de control al minţii ce sunt realizate de la distanţă prin intermediul instalaţiei HAARP precum şi despre abuzurile sexuale ce sunt îndreptate împotriva copiilor ale unor înalţi funcţionari din guvernul SUA.
De curând, cercetătorul Fritz Springmeier este din nou în acţiune şi face eforturi să dezvăluie crimele muşamalizate precum şi controlul minţii pe care globaliştii criminali îl utilizează din plin prin intermediul instalaţiei HAARP spre a induce curente colective de opinie ce operează întocmai ca o sui generis hipnoză în masă şi care sunt folosite pe ascuns împotriva oamenilor de pe această planetă.


Cum să oprim cât mai repede activitatea criminală a Noii Ordini Mondiale


Pe măsură ce se întoarce roata istoriei, iar umanitatea se trezeşte dintr-un lung somn letargic, trebuie să facem mai mult ca niciodată ceva spre a ne reda libertăţile ce ne-au fost furate şi pentru a redobândi calitatea vieţii ce a fost în mod insidios înlocuită cu un surogat ce produce vomă. Având în vedere toate acestea, noi toţi, care deja cunoaştem adevărul, trebuie să ne unim neîntârziat forţele şi să începem şi apoi să continuăm să ducem la bun sfârşit următoarele acţiuni stringent necesare şi simple:
• să-i informăm neîntârziat pe toţi ceilalţi şi să le spunem adevărul despre guvernul real care acţionează din umbră, trimiţându-le prin email şi lor articolele care sunt edificatoare şi foarte importante.
• să distribuim chiar fluturaşi în care să îndrăznim să spunem adevărul pe care îl cunosc numai unii care au avut acces la el, pentru a ne informa, aşa cum este necesar, toţi vecinii.
• să începem să boicotăm toate corporaţiile ce sponsorizează acele instituţii prin care acţionează elita satanică mondială, cum ar fi Consiliul Relaţiilor Externe, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg.
• să refuzăm ferm de fiecare dată realizarea oricărei acţiuni despre care ne dăm seama că este malefică şi contravine principiilor bunului simţ precum şi conştiinţei noastre morale.
• să ne solidarizăm şi să acţionăm la unison.
• să promovăm iubirea de tip agape (iubirea divină, necondiţionată, altruistă faţă de ceilalţi).

În concluzie, putem spune că pentru anul 2012 planurile globaliste se vor confrunta cu o mare înfrângere dacă noi toţi vom continua să îi informăm pe ceilalţi şi vom refuza de aici înainte să îi susţinem pe cei care urmăresc să ucidă în masă, să terorizeze, să înşele şi să înrobească umanitatea.IUBIREA INFINITA ESTE SINGURUL ADEVAR, IN REST, TOTUL ESTE ILUZIE !

| Înapoi la Subiecte|


Razboiul nevazut - Misterul Sfincsilor din Carpati

Misterul Sfincsilor din Carpati

Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana, KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca “...a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti...”. In sanscrita denumirea de KARPATA inseamna “Locul Guvernatorului” iar in latina CARPE, “Muntele tau”. Mai mult, o serie de istorici romani si straini considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile stravechi nu are absolut nici o legatura cu actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi fost si Prometeu inlantuit de Zeus. Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem intelege mai usor valoarea spirituala a sfincsilor romanesti.

Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi. Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta inedita in zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale. “Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale”. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data experimentului.

“Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt... inteligente si au anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie”. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat prin... componenta energetica diferita intre zone.

Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune. Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv “Mina dracului”.

Disparitii misterioase

In vara lui 1992, Georgescu Aurel, cativa tineri specialisti in mistica si energetica - la vremea cand acestea abia intrau pe “piata romaneasca”, aveau sa dispara fara urma. Respectivii, in numar de sapte, sustineau ca sunt in posesia unor scrieri vechi si a unor harti care atestau existenta unor porti de trecere catre alte dimensiuni. Cei sapte spuneau ca in interiorul Bucegilor s-ar afla mai multe incaperi unde au fost depozitate arhive secrete din cele mai vechi timpuri si ca acestea ar fi pazite de niste preoti ciudati. Timp de aproape doua luni, respectivii au cautat intrarile respective. Intrau in pesterile din zona si apareau abia spre seara, obositi dar deloc descurajati.

La un moment dat, cei sapte au povestit unuia dintre calugari, parintelui Teofil, (de la care, in urma cu mai bine de 10 ani a aflat subsemnatul povestea, n. a.) ca sunt pe cale sa descopere intrarea cautata. Si cand au avut impresia ca nu sunt crezuti, au scos dintr-un rucsac vechi doua obiecte stranii ce pareau a fi facute dintr-un amestec de bronz si argint. Spuneau ca mai cele doua bucati fac parte din cheia care va deschide poarta de trecere si ca ei sunt pe cale sa descopere cea de a treia bucata, si ultima, a cheii.

A fost ultima seara cand cei sapte au mai fost vazuti. Corturile in care-si faceau veacul pe timp de zi si de noapte au ramas goale iar o ancheta in adevartul sens al cuvintului nu a putut fi pornita, pentru ca nu exista nici o urma a baietilor. S-a spus la vremea respectiva cum ca ar fi patruns intr-o galerie care s-a surpat in urma lor sau ca au fost striviti de zidurile pesterilor prin care tot intrau si scormoneau. Doar parintele Teofil credea ca baietii gasisera poarta de trecere si o deschisesera, dar nu mai aveau si cheia de intoarcere. Pentru ca asa spunea calugarul cel initiat, ca fiecare usa spirituala are cheia sa si daca folosesti o alta, nimeresti in alta parte. Cit despre cei disparuti, acestia nu au fost singurii, mai multe cazuri de disparitii stranii fiind puse pe seama caderilor in prapastie sau a ursilor. Cu toate astea, pina acum nu au fost descoperite urme ale tragediilor, asa incit misterul nu a fost inca elucidat.

Pentru o mai buna documentare ne-am adresat spiritologilor si specialistilor in energetica. Se pare ca astfel de chei exista si permit accesul la anumite zone. “Spre exemplu, toata lumea stie ca sub Sfinxul din Bucegi se gasesc comorile spirituale ale omenirii, dar nimeni nu a putut descoperi nimic, indiferent de aparatura folosita. Sa va spun eu de ce. Pentru ca intrarea este ascunsa sub un val de energie primordiala, greu de reperat si de penetrat. Doar cel care trece de zidul respectiv de energie poate patrunde in tainitele secrete ale Sfinxului. Altminteri, Sfinxul pare o piatra ca oricare alta, pe unul din munti. E vorba de ceea ce noi numim decalaj temporar. Adica in acelasi loc pot exista mai multe civilizatii dar decalate temporar”, sustine domnul Frederik Hanunssen, din Finlanda, un iubitor al spatiului carpatic, pe care-l considera adevaratul pamint sfint de unde au venit zeii. Domnia sa este autorul unor cercetari care aduc in prim plan Carpatii dintre Dunare si Ceahlau, ca fiind leaganul civilizatiei noastre si al puterilor mistice care au stapinit planeta in vechime.

Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul. Pentru ca Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care aceasta arhiva a omenirii poate fi accesata. In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o poarta ascunsa intr-un program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice eventualitate, in caz ca lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.

Punct de reper pentru calatoriile spatiale

Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata “Cartea trecutului misterios”, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri speciale, numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc. Nu este vorba despre energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul si care poarta intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei energetice, in care energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a “nascut” diverse forme zoomorfe de piatra. Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe Terra. Din acest motiv exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de energie primordiala. Numai ca acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.

Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia “12 Apostoli”, unde pot fi vazute o serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca au de-a face cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un megalit straniu, care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare. S-a afirmat la vremea respectiva ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a avut ecou, parte din cauza birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit mai putin zgomot in preajma centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost voci care au sustinut ca zona ar fi una tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere stiintific. Trecand apoi in Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus nu chiar la indemina oricui, se gaseste o stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe formatiuni antropomorfe. Este vorba de ceea ce localnicii au numit Dochia si care are o inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de metri. La baza stincii este un mic izvor, despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative. Aici vin, de la departari mari, pentru a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa sfinta ce izvoraste direct din stinca. Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu e mai “tinara” de 2.000 de ani. Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata de zei in stinca pentru a nu fi prinsa de romani. Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand a vazut puterea vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de OZN sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980 incoace. Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai putin, decat primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru a scurta durata calatoriilor. “Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei fac prima reincarcare a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe baterii functioneaza mult mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza curentilor energetici din apropiere. Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper pentru calatoriile spatiale...”. Daca este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.

“Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap”

In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un alt Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii muntelui. Se ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios. Si el este inconjurat de legende si povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint Kogaionon putin mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de nimic. Sub Sfinxul de acolo se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului prin care nu trecea nici o arma. Multi au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult, oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva minute.

“Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste”, afirma domnul Nicoara Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa spune ca despre unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca ar fi gasit pielea de leu si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor domnesti trimise sa-l pranda.

“Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare”, incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna, viperele sunt mai mari si mai veninoase.

“Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe sfinx si arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a ridicat ca la juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza. Apoi a alunecat pe stinca si s-a strecurat printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap. Am crezut ca nu scap de acolo”, isi incheie etnologul relatarea.

Vocile din preajma sfincsilor

Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde nu mai putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care inconjoara virful cu acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea lui asemanare cu cel de pe Luna. In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin preajma, sustin ca nu au simtit nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati, chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi intreaga de mers pe munte.

Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul. Privirea sa este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei, denumirea de cioban avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv, patronul turmei, al formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate. Locul musteste de legende si de intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce noroc. Cei care au trecut prin preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate, vorbind intr-o limba complet necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de Ciobanas. Sa fi fost doar niste unde radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca vocile care se aud in preajma stincilor si a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa caute fantomele in locuri pustii, pe virf de munte?

Satelitii celesti

O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare aparate de emisie – receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani. Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi. Ani de zile s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi “functionat” ba pe seama unor gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita. Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste, care treceau prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

Locul unde omenirea s-a nascut

Interesant este ca departe de a fi centre turistice active, zonele care adapostesc sfincsi par cuprinse de tacere, ca si cum cineva ar incerca sa le faca uitate in timp. Nu este vorba despre mina omului, cum s-ar putea crede ci despre o auto-protectie a zonelor respective. Energia emisa in preajma sfincsilor a dus la crearea unei faune cel putin bizare (vezi viperele de la Toplet, n. a) dar si a unor fenomene naturale menite a-i alunga pe turisti. Este suficient sa privim statisticile din ultimii zeci de ani ca sa vedem cum zona Retezat – Godeanu a fost foarte rar vizitata si cum nu o data, cei care s-au aventurat pe muntii respectivi, au murit sau au suferit accidente grele.

“Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute acele secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus Bucegii in circuitul turistic. In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi pot pierde urma usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti” afirma domnul Marian Dumitrescu, geologog si specialist in energia pietrelor. Cu toate acestea, in ultimii 3-4 ani, o serie de accidente bizare au tras un semnal de alarma asupra Bucegilor.

Avalanse, caderi in prapastie, accidente inexplicabile, ii determina pe tot mai multi turisti sa renunte la explorarea masivului Bucegi, cu toate ca asta nu convine anumitor grupari oculte. Si ceea ce parea imposibil, se petrece de cativa ani incoace: muntele se trezeste iar paznicii spiritualitatii universale s-au intors acasa, in locul unde omenirea s-a nascut.

Eliszar

sursa:http://www.secretelefemeilor.ro/misterul-sfincsilor-din-carpati.html

| Înapoi la Subiecte|


Scrisoarea Comitetului Româno-American adresată Excelenţei Sale Preşedintele R. Moldova - Nicolae Timofti

| Înapoi la Subiecte|


1 aprilie 1941-1 aprilie 2012: 71 de ani de neuitare a masacrarii a peste 3000 de romani de catre comunistii sovietici la Fantana Alba

Ca urmare a pactului sovieto-german si ultimatumului dat de sovietici de cedare a Basarabiei a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor ramase in Tara.
Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD-ul au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în Romania ilegal.

 

Din zonele mai îndepărtate, Văşcăuţi, Zastavna, Noua-Suliţă, Sadagura şi Cernăuţi-rurală, 628 de persoane au trecut graniţa pentru a se refugia în România. În primul an de ocupaţie sovietică, estimările dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiaţi în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare. Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude şi în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată. Listele unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localităţi includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de ţară chiar şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţii să fugă în România.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Pe 1 aprilie 1941 s-au adunat cateva mii de romani ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice.
In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.

Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.
În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure. Atunci cand coloana a aparut s-a dezlantuit iadul. Sovieticii au tras in plin cu mitralierele, încontinuu, secerând copii, femei, batrani. Cei putini care au reusit sa fuga au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
Cei răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi,
Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
După masacru a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Au supravieţuit puţini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor şi asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul (regiunea) Cernăuţi au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuţii au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populaţiei româneşti, plănuit şi executat de regimul sovietic.
Din pacate masacrarea celor peste 3000 de romani de regimul comunist sovietic nu a trezit mari emotii nici la Administratia Prezidentiala si nici la Guvern. Pe paginile de web ale celor doua institutii nu exista nici-un comunicat care sa evidentieze vreo preocupare a celor doua institutii de a reaminti de masacrul antiromanesc din Nordul Bucovinei.
Duminica 1 aprilie vor fi prezenti la manifestarile romanilor din Nordul Bucovinei de la Fantana Alba si senatorul Viorel Badea si secretarul de stat Eugen Tomac.

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/eveniment/5208-1-aprilie-1941-1-aprilie-2012-71-de-ani-de-neuitare-a-masacrarii-a-peste-3000-de-romani-de-catre-comunistii-sovietici-la-fantana-alba.html

 

| Înapoi la Subiecte|


Bucurestiul antiunionist

Recentul "Barometru GeoPol pentru Republica Moldova" dat publicitatii la Chisinau, in paralel cu iesirile isterice ale stalinistului Dodon la adresa simbolisticii romanesti si a intensificarii actiunilor unioniste, pare a face parte dintr-un scenariu menit sa puna surdina oricarui "zgomot" unionist suparator.
Interesant ca protagonistii acestei anlize care imbina realitati indiscutabile cu defetism in problema unionista, nu au solutii, nu propun cai de rezolvare cum ar fi normal pentru niste profesionisti. De aceea, acest material pare mai mult un program de propaganda mascata anti-unionista.
In aceasta directie pledeaza si ideea centrala in jurul careia este cladit tot acest esafodaj al propagandei izolationist-separatiste.

Pe scurt, cei doi manipulatori principali Cozmin Gusa, cunoscut pentru simpatiile sale pro-ruse si Dan Dungaciu, fost consilier al lui Mihai Ghimpu, care in aceasta calitate a reusit sa deturneze politica oficiala pro-unionista declarata a PL intr-o politica statalista, ataca fortele politice unioniste si mesajele nationale unioniste pe care le incadreaza dispretuitor unui "discurs mai degraba marginal, tipic pentru partidele politice care au astazi audienta redusa in randul electoratului romanesc".

Iar politica aceasta defetista este completata de un membru al guvernului Romaniei, Secretarul de Stat pentru relatiile cu romanii de pretutindeni, Eugen Tomac care din aceasta inalta pozitie atentioneaza asupra "pericolului" actiunilor unioniste, atacand la baioneta un partid politic declarat unionist, intr-un interviu acordat tot in aceste zile si tot la Chisinau, in ziarul "Timpul":
"In plan public insa, observ ca au loc niste miscari greu de inteles uneori.
Captarea de catre diverse personaje (sic) a temei privind Unirea impinge, de fapt, in derizoriu conceptul in sine si il transforma intr-o retorica fara sens. Un exemplu in acest sens poate fi doamna Pavlicenco (presedintele PNL-Moldova n.a), care de cele mai multe ori pune egal intre un ideal national si o agenda politica ingusta"

Se observa aceeasi sursa de gandire, Gusa-Dungaciu vorbesc de "discurs marginal politic unionist", iar Eugen Tomac de "retorica politica unionista fara sens".
Atata doar ca Eugen Tomac care, ca vicepresedinte al PDL-Diaspora, este un apropiat si un aliat politic al PL-ului, partidul prietenului si colegului sau, Dorin Chirtoaca, ataca abrupt si iresponsabil, prin calitatea sa de membru al Guvernului Romaniei, un alt partid pro-romanesc basarabean.
Dupa deturnarea de catre Dan Dungaciu a PL-ului de la pozitia de partid pro-romanesc unionist la pozitia de partid pro-romanesc statalist, demnitarul statului roman intelege sa se amestece in politica basarabeana pentru a da o lovitura partidului pro-romanesc unionist cel mai activ care a mai ramas pe pozitie, PNL.
Politica aceasta partizana gresita asigura munitie socialistilor si comunistilor care sunt in razboi declarat cu unionismul si implicit cu fortele politice care-l sustin.
Si tocmai acum, cand miscarea unionista incepe sa capete substanta si cand ar avea nevoie de un suport sustinut din partea Bucurestiului, dumneavoastra actionati defetist, distrugeti speranta si loviti din interior.

Parlamentul European bate din picior ca Romania sa recunoasca Kosovo. Cu alte cuvinte, se cere ca aceasta prerogativa a suveranitatii nationale, politica externa sa fie subordonata unei structuri suprastatale.
In acelasi Parlament European, Lazlo Tokes ridica tonul impotriva Romaniei pentru pretinse incalcari ale drepturilor minoritatii maghiare (aflate la guvernare).

Cati dintre europarlamentarii romani au ridicat problemele relatiilor Romaniei cu Basarabia? Nu-i politic? Este interventie in treburile interne ale altui stat?
Lupati ca aceste probleme sa devina cunoscute, pentru ca in constiinta comunitatii internationale sa devina ilogica separarea Romaniei de o regiune a sa printr-o granita artificiala.
Daca reprezentantii Romaniei pleaca grumazul si tac asupra unor probeleme de interes national, ce sa ne mai miram ca niste "personaje", ca sa folosesc termenul demnitarului roman, cer unionistilor sa inceteze "discursul marginal unionist" si sa nu mai foloseasca "retorica unionista fara-sens"?

Intrebarea este: "A cui politica o serviti, domnilor?"
SURSA:http://mipopescu.wordpress.com/6-basarabia/bucurestiul-antiunionist/

| Înapoi la Subiecte|


Roman Mihaes: Kremlinul muta pe frontul moldoroman cu Rogozin, Republica Balti si Gusa-GeoPol

Iulian Chifu: E momentul să depăşim rezervele şi poziţia defensivă în care ne-am aşezat singuri şi cu ajutorul altora şi să ne afirmăm clar şi răspicat şi interesele, şi legitimitatea abordării temelor securitare la Răsărit. Astfel vom putea evita debalansarea situaţiei în care dorinţa unei soluţii la nivel geopolitic global sau european să genereze presiune exclusivă pe Chişinău, odată ce, la Tiras¬pol, Rusia a aşezat toată greutatea unui viceprim-ministru pentru structurile de forţă inflexibil şi vocal, agresiv în afirmaţii şi poltron, al cărui rol de intimidare a fost probat în repetate rânduri, ca şi conţinutul naţionalist velicorus al dis-cursului său.

Dmitry Rogozin ‏ @Rogozin

“Рогозин взорвал приднестровский формат” http://bit.ly/H2SoVP Я еще рта не раскрыл, а в курятнике переполох) (Eu inca nici nu am deschis gura, iar in cotet e panica deja)

https://twitter.com/#!/rogozin

Numirea lui Dmitri Rogozin , un politician cu viziuni nationaliste si imperiale, vicepremier responsabil cu industria de aparare a Rusiei, in calitate de reprezentant al Kremlinului pentru problema transnistreana a dat o noua dimensiune discutiilor privind reglementarea conflictului transnistrean.

Reactiile, atit la Chisinau, exprimate prin ingrijorarea manifestata de catre Ministerul de Externe, privind numirea lui Rogozin, cit si la Bucuresti, exprimata deocamdata doar prin consilierul prezidential Iulian Chifu, sunt negative.

Este evident ca realegerea lui Putin la Presedintia Rusiei, aduce si revenirea la politica confruntarii cu Occidentul, inclusiv in ceea ce priveste subiectul reglementarii conflictului transnistrean.
Putin va incerca refacerea URSS in forma de Uniune Eurasiatica, si va depune eforturi colosale avind ca scop inglobarea Ucrainei si a R.Moldova, in aceasta constructie.

Putin si Rogozin vor abandona intelegerile dintre Medvedev si Merkel, asa zisul plan Meseberg, de integrare a regiunii transnistrene in cimpul constitutional al R.Moldova, pe model federativ.

Mai mul ca sigur, Chisinaul oficial va fi santajat cu recunoasterea independentei RMN, in caz ca nu va dori sa se integreze in spatiul comun vamal Rusia-Belarus-Kazahstan, si ulterior Uniunea Eurasiatica.
Expertii in probleme de securitate atrag atentia ca Rusia va incearca sa lege prezenta militara ruseasca din Transnistria de amplasarea scutului antirachetă a SUA de pe teritoriul Romaniei.

In primul rind aici trebuie cautat sensul numirii lui Rogozon , caci el mai are si functia de reprezentant al Presedintelui Rusiei, in relatiile cu NATO, in ce priveste scutul antiracheta.

http://www.echo.msk.ru/programs/exit/850246-echo/.

In interviul acordat postului de radio Echo Moskvi, la 19.01.2012, Rogozin demonstreaza o cunoastere profunda a subtilitatilor legate de scutul antiracheta american, arata care este pozitia Rusiei si cel mai important, acorda o mare importanta Romaniei ca fiind unul din actorii principali, pe care mizeaza SUA in constructia sistemului, pe care dinsul il considera ca fiind indreptat impotriva intereselor rusesti.

In acest context, trebuie mentionat si Samitul pe probleme de securate nucleara care a avut loc recent la Seul, la care Rusia si SUA nu au gasit limba comuna, in ce priveste scutul antiracheta american, si in acest context Rusia va intensifica presiunile asupra Romaniei si R.M. , inclusiv prin folosirea pirghiei care se numeste RMN.

Pentru a slabi pozitiile Guvernului de la Chisinau, se deschide un nou front de confruntari, prin incercarea crearii a inca unui focar de separatism la nordul R.M., si anume – Republica Balti, probabil in frunte cu Voronin.

La traditionala déjà axa Tiraspol-Comrat, se doreste adaugarea si laturei Balti, astfel incit Chisinaul sa fie incercuit din toate partile si sa fie silit sa cedeze.
Incercarea comunistilor de a impune un bicolor, care nu are nimic in comun cu steagul istoric a lui Stefan cel Mare, este o proba in plus, ce dovedeste intentiile scenaristilor de a recladi R.Moldova pe alte baze decit cele nationale si de a o transforma intr-un mutant transnistrizat.

Chisinaul poate riposta la incercarile lui Putin , de a recladi un nou imperiu, sub denumirea de Uniunea Eurasiatica, doar prin unitate si actiuni ferme ale guvernarii AIE in directia integrarii europene.
Orice manifestare de separatism , trebuie pedepsita in fasa, aplicind imediat legea.

Voronin s-a speriat, si fiind intrebat la Publikatv, daca a dat ordine de votare la Balti a bicolorului, s-a delimitat, declarind ca nu este implicat, caci intelege ca poate sa poarte raspundere penala si de alt ordin.

Ce are in comun Rogozin cu Cozmin Gusa, Dan Dungaciu si GeoPOl?

In contextul revenirii lui Putin la Moskova, si de numire a imperialistului Rogozin, in calitate de reprezentant al Kremlinului in spatiul romanesc, isi face aparitia la Chisinau si Institutul GeoPOL, in frunte cu controversatul om politic Cosmin Gusa, care lanseaza si un Barometru.

Desprindem din sondaj ca 82% din respondenti sunt nemultumiti de directia(proeuropeana) in care merge R.Moldova, 69% doresc integrare in Uniunea Eurasiatica(care nu exista), ca Voronin este pe primul loc in topul liderilor politici, iar PCRM, este primul partid cu sanse de a cistiga alegerile parlamentare din R.M.
Bravo, misiune indeplinita.

Miscarea cu GeoPol e inteligenta, caci atunci cind vine o agentie romaneasca de sondaje, cu nume notorii in staf, cunoscute la Brussel, gen Dan Dungaciu, si declara ca in R.M. circa 70% pledeaza pentru Uniunea Eurasiatica si pentru Putin, da credibilitate informatiei.

Cunoscind simpatiile prorusesti ale domnului Gusa, nu ne mira rezultatele sondajului.
Dar ce cauta in aceasta companie Dan Dungaciu, mai daunazi un strateg care promova valorile civilizatiei euroatlantice, care face si el parte din echipa GeoPol?

Probabil ca aceasta intrebare ii framinta si pe Iulian Chifu , dar si pe Traian Basescu.

Mi-am amintit de celebra balada Miorita, cu baciul moldovean, vrincean si ungurean.
Iata ca ardelenii Dungaciu si Gusa se regasesc in GeoPol, iar moldovenii Chifu si Ungureanu stau la cirma Romaniei impreuna cu Basescu.

http://geo-pol.org/wp-content/uploads/2012/03/Raport-GeoPOL-RM.Final-web.pdf

Echipa GeoPol
Dorel Abraham (sociologie-sondaje)
Sorin Antohi (istoria ideilor)
Iosif Boda (politica interna)
Dan Dungaciu (relatii internationale)
Cozmin Gusa (geopolitica)
Lucian Dumitrescu (relatii internationale)

http://romanmihaes.wordpress.com

Sursa:http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/analize-interviuri/5203-roman-mihaes-kremlinul-muta-pe-frontul-moldoroman-cu-rogozin-republica-balti-si-gusa-geopol-.html

 

 

| Înapoi la Subiecte|


Combinatiile lui Virgil Magureanu si Cozmin Gusa si coada lui György Schwartz alias George Soros: “GeoPol”-ul care indica doar Estul

Că în acest an ni se poate împlini, din nou, blestemul exprimat prin urarea chinezească “Să ai parte de vremuri interesante” pare a se adeveri şi de strângerea rândurilor unor agenţi internaţionali într-un aşa-numit Institut de Analiză, Strategie şi Prognoză “GeoPOL”, o instituţie privată care îşi propune să furnizeze expertiză şi consultanţă geopolitică şi geoeconomică. Institut a cărui menire, anunţată de Cozmin Gusa [Evenimentul zilei, 22 ianuarie 2012], ar fi aceea de a suplini lipsa din spaţiul public a expertizei de sorginte academică şi de a aduce la tribuna dezbaterilor publice specialiştii consacraţi care pot face diferenţa într-o perioadă confuză şi agitată.

Cine-l cunoaşte pe autorul acestei declaraţii ştie că el foloseşte întotdeauna cuvintele pentru ascunderea adevăratelor sale intenţii.

Printre membrii “bordului” noului institut sunt menţionaţi: Dorel Abraham, Sorin Antohi, Iosif Boda, Dan Dungaciu, Cozmin Guşă, Marian Preda şi Lucian Dumitrescu.

Despre Cozmin Guşă se pot spune multe lucruri, dar de bine nu prea. Traiectoria sa meteorică prin viaţa publică, de la gazetarul de provincie la şefia unui trust de presa [pe care era aproape să-l falimenteze], la cea de figură de notorietate postsovietică a turbulenţelor vieţii politice şi de afaceri dâmboviţene, a fost permanent suspectată de legături ombilicale cu partea tenebroasă a lumii serviciilor secrete. De aici, de la noi, dar mai ales de aiurea.

Bine relaţionat cu ex-kaghebiştii care au luat caimacul mai multor mari privatizări şi au dat în România tunuri de succes internaţional, a fost repede remarcat şi livrat, cu kitul de funcţionare cu tot, lui Adrian Năstase, un redutabil colecţionar nu numai de artă, dar şi de talente negative din galeria “gulerelor albe”. Menţionăm, în treacăt şi printre alţii, pe Sorin Tesu, Remus Truică, Ristea Priboi, Gabriel Oprea, cuplul Elena Udrea – Dorin Cocoş, Dan Andronic şi Cozmin Guşă. Numitorul lor comun este acela că toţi au cochetat cu ideea că nu este bine să se pună de-a curmezişul valului criminalităţii transnaţionale de sorginte postsovietică, pe ale cărei resurse continuă a se afirma viaţa politică a Europei Centrale şi de Est.

Fostul prim-ministru, deşi avertizat de către cele mai competente şi îndreptăţite autorităţi discrete că sus-numita garda pretoriană nu îl înconjoară cu dragostea declarată, ci alimentează vulnerabilităţile din partid şi guvern, pe seama slăbiciunilor liderilor, a ignorat avertismentele şi nu i-a îndepărtat de lângă sine pe mercenari, ci pe pe cei de bună credinţă.

În anii 2001-2003, Cozmin Guşă, în calitate de secretar general, a ţinut bine apăsate frânele Partidului Social Democrat, gripându-i motoarele. Dupa rejectarea din PSD, fondează pentru o scurtă perioadă propria mişcare, “Iniţiativa 2003″, şi propriul partid la purtător, PIN. Înainte de alegerile din 2004 se înregimentează în Partidul Democrat şi duce cu el, de la PSD, suportul informaţional secret cu care va susţine prima campanie prezidenţială a lui Traian Băsescu împotriva lui Adrian Năstase.

În decembrie 2004, marile ambiţii ale micului om politic au fost frânte cu brutalitate de Traian Băsescu. Acesta l-a exclus din aria rezervată a Palatului Cotroceni, apoi nu l-a numit director nici la SRI şi nici la SIE, a făcut întrebare pe la servicii despre hramul care-l poartă şi… l-a trecut pe linie moartă…

Cu coatele echimozate de atâta dat cu ele, când în dreapta, când în stânga, personajul îşi consumă anost cariera de deputat [2004-2008] obosindu-se să vorbească în Cameră exact 11 minute şi 59 de secunde, în nouă intervenţii din sumarul a şase şedinţe, dar numai când a fost silit de împrejurări. Iniţiativele legislative, semnate împreuna cu Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu, i-au fost respinse definitv [5], iar una retrasă de iniţiatori. Zonele de interes ale iniţiatorilor, nesusţinuţi de grupul parlamentar, erau modificări la legile privind petrolul, regimul concesiunilor, siguranţa naţională, procedura penală, statutul magistraţilor şi fosta nomenclatură comunistă. Tripleta anterior menţionată s-a mai raliat unor grupuri parlamentare pentru susţinerea a şase proiecte de legi.

Cu numeroase absente de la şedinţele Camerei, dar nelipsit din platourile televiziunilor şi din paginile presei de senzaţional, Cozmin Guşă aproape că i-a luat locul de prezicător al lui Silviu Brucan, cel care la începutul anilor’90, susţinut de locotenenţii săi, Ion Ilici Iliescu şi Virgil Măgureanu, a reuşit performanţa kaghebizării şi înregimentării societăţii civile, sub acoperirea noului cominternism, reprezentat de retele societăţii deschise, finanţate prin intermediul lui George Soros (György Schwartz n. 12.08. 1930, Budapesta, Ungaria).

Gafeurul prin vocaţie Mircea Geoană îl reşapează şi, în marea lui prostie, i-a angajat serviciile de consultanţă pentru campania prezidenţială împotriva lui… Traian Băsescu! Mercenar la mercenar trage. În pofida dezicerii lui Traian Băsescu de Cozmin Guşă, surse demne de încredere spun că acesta din urmă s-a aflat în staff-ul prezidenţiabilului social-democrat cu ordinul de misiune primit din partea şefului unei structuri speciale, inexistente oficial, dar invocată ori de câte ori ni se întâmplă să trăim experienţe inexplicabile.

Cozmin Horea Guşă a fost consilier pentru milionarul basarabean Vlad Plahotniuc, Adrian Năstase (PSD) Traian Băsescu (PDL), Mircea Geoană (PSD), Marian Vanghelie (PSD), Sorin Ovidiu Vântu [martie 2010].

Cei care mai ştiu câte ceva despre referinţele serviciilor secrete asupra voiajelor, când în est şi când în vest, ori viceversa, ale micului guru pot să-i înţeleagă şi mandatul mai recent de legatar al unor părţi ale din afacerile controversate ale lui Sorin Ovidiu Vântu.

Cozmin Horea Guşă are o bună vocaţie de a combina prost şi a destrăma temeinic. Ceea ce-l face suspect de a fi marioneta lui Virgil Măgureanu. Dar această suspiciune devine certitudine dacă încercăm, chiar şi superficial, o evaluare a membrilor “bordului” Institutului Geopol.

Antedecembriştii provin din acelaşi nucleu al filosofilor, sociologilor şi politologilor care au populat, împreună cu Virgil Măgureanu şi Iosif Boda, institutele “ciupercuţe” de pe lângă Academia Partidului Comunist Român, folosite pentru acoperirea spionilor trimişi în vest, între care şi Dumitru Mazilu.

Postdecembriştii fac parte dintr-o mai nouă grupare informală, constituita, mai mult sau mai puţin întâmplător, în jurul profesorului Virgil Măgureanu şi al celorlalţi antedecembrişti de la Facultatea de Sociologie şi asistenţă socială a Universităţii din Bucureşti.

Membrii anunţaţi public ai bordului institutului au fiecare conexiuni mult prea importante, ca să nu fie trecute cu vederea, dacă dorim să ne ferim de dezinformarea cu ştaif academic.

Dorel Abraham

În 2002, odată cu declaratiile lui Radu Ioanid despre colaborarea cu Securitatea a doi dintre colegii săi de la Laboratorul de Sociologie al fostului Institut de Proiectări Construcţii Tipizate (IPCT), Dorel Abraham şi Dumitru Sandu, “solidaritatea sociologilor” este grav fisurată, pentru ca ulterior să se constate că aproape întreaga breaslă profesională este prea mult marcată de relaţiile trecute cu Partidul Comunist Român şi cu diversele servicii ale Securităţii; spionajul, dezinformarea, influenţa şi manipularea opiniilor publice în străinătate ori în ţară.

Confirmate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), acuzaţiile nu l-au afectat pe Dorel Abraham, care a pretins că nu avusese nici un angajament faţă de Securitate, dar a recunoscut că semna unele referate despre subordonaţii săi, printre care se aflau şi Vladimir Tismăneanu sau Alin Theodorescu.

Documentele declasificate au arătat că Dorel Abraham era una dintre cele două surse folosite pentru supravegherea lui Ioanid. Celălalt, Dumitru Sandu, adjunctul şefului al Laboratorului de Sociologie de la Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate, a fost recunoscut uşor datorită unor rapoarte manuscrise. Anunţul lui Ioanid a provocat nervozitate în lumea sociologilor, mai ales că el sublinia faptul că, în afară de Sandu şi Abraham, există şi alţi informatori, unii aflaţi încă sub protecţia anonimatului.

Întâmplător sau nu, Dorel Abraham, Dumitru Sandu, Marian Preda şi Dan Dungaciu sunt pe… aceeaşi lista cu Virgil Măgureanu, a profesorilor Facultăţii de sociologie şi asistenţă socială. Şi nu orice fel de profesori. Ei sunt şi conducători de doctorate, cu discipoli care, unii, au avut surpriza să nu le fie confirmate titlurile ştiinţifice de către Comisia Superioară de acordare a titlului de doctor, titluri obţinute doar ca rezultat al promiscuităţii induse de mentorii lor în viaţa ştiinţifică.

Dacă din partea imposturii vom avea expertiza academică făgăduită de (de ce nu viitorul doctor în geopolitică) Cozmin-Horea Guşă, în pomposul comunicat privind constituirea Institutului GEOPOL, înţelept ar fi să-i reclamăm Parchetului, ori de câte ori îşi vor săvârşi provocările diversioniste şi infracţiunile de comunicare de informaţii false.

Ca orice închipuit, Cozmin-Horea Guşă nu mai cuvântă în nume propriu. Când are de aruncat în spaţiul comunicării publice câte o fumigenă informaţională, dejecţia pregătită în laboratoarele secrete ale… este atribuită şi lansată în numele Institutului Geopol.

Cu ce carti de vizita ni se prezinta membrii bordului numitului institut?

Sorin Antohi

In septembrie 2006 Antohi a trimis ziarului „Cotidianul” o scrisoare prin care recunoaștea că a colaborat cu Securitatea, cu câteva zile înainte de a fi deconspirat de presa românească. Conform propriilor mărturisiri, Antohi a semnat angajamentul de colaborare în anul 1976, pe când era în ultimul an de liceu, continuând să furnizeze rapoarte periodice despre colegi, prieteni și cunoscuți de-a lungul câtorva ani buni. Dosarul său de colaborare a ajuns la CNSAS în anul 2002, dar Colegiul a ascuns activitatea sa de colaborator.

Tot în anul 2006, în luna octombrie, după ce Ziarul de Iași a afirmat că Sorin Antohi nu a obținut titlul de doctor la Universitatea din Iași, deși acesta susținea că îl are încă din 1995, a demisionat din toate funcțiile academice. Tot atunci s-au ridicat semne de întrebare privind activitatea sa academică, atunci când s-a descoperit că unele dintre titlurile de cărți pe care Antohi le includea în cv și pe website-ul său nu fuseseră niciodată scrise sau publicate.

Iosif Boda

In anul 1972, a fost transferat ca cercetător și apoi secretar științific (din 1976) al Institutului de științe politice și de studiere a problemei naționale, care funcționa în clădirea Academiei “Ștefan Gheorghiu” din București, până la desființarea acestuia în anul 1984.

Este de notorietate ca acest institut a fost una dintre numeroasele „ciupercute” folosite de spionajul roman [in toate denominatiile sale ] pentru acoperirea unor spioni cu staif academic, trimisi in misiuni externe. De altfel, institutul fusese creat pentru sustinerea acoperirii colonelului Dumitru Mazilu, trimis in misiune in S.U.A.

Alte asemenea „institute” au furnizat personal administrativ calificat ambasadelor straine [ofiteri acoperiti]. Reciclati in acoperitii altor servicii la microfoanele unor posturi straine de radio cu emisiuni in limba romana , ori cu prilejul unor misiuni externe, inclusiv ambasadori, acestia au primit diploma cu mentiunea „Bun pentru implementat democratia in Romania” si , daca ne jucam cu telecomanda, ii primim, seara de seara, in casele noastre .

Revenind la prezenta lui Iosif Boda la “Geopol”, nu putem decat sa ne reamintin de lungul sir a tradarilor si schimbarilor de tabere care i-au brazdat fruntea cu ridurile unei apasatoare experiente. Daca i s-ar echivala misiunile secrete in grade, inalte ordine si medalii militare, Joska ar arata precum generalissimul Iosif Vissarionovici.

Dan Dungaciu

S-a afirmat in bransa in ultimul deceniu si jumatate si a indeplinit o perioada functia subsecretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe pentru relatiile cu romanii din strainatate. Apoi, ca sa-si poata indeplini misia de consilier al presedintelui interimar Mihai Ghimpu pentru problemele integrarii europene a Republicii Moldova, a devenit si cetatean al acestui stat.

Desi Dan Dungaciu s-a exprimat ca, in numele idealului integrarii euro-atlantice, Romania a sacrificat relatiile cu estul, el face parte din categoria acelor romani prezenti la Chisinau pe care rusofonii au declarat-o indezirabila, fiind pricina de galceava politica intre cele doua state.

Marian Preda

Ca si Cozmin Gusa, care si-a parasit vocatia initiala, aceea de fizician, Marian Preda nu face cariera ca inginer mecanic , ci cunoaste o ascensiune fulminanta in cariera didactica la Facultatea de sociologie si asistenta sociala, unde de la asistent in 1995 si lector in 1998, in 2006 este profesor universitar. Ceea ce marii dascali ai neamului au urcat intr-o viata de munca recunoscuta, olteanul Preda din Dabuleni a realizat in nici 12 ani. In ceea ce priveste opera sa, cea mai reecenta ne apare a fi „Situaţia tinerelor din România practicante ale sexului comercial”, în Revista de Cercetare şi Intervenţie Socială (indexată ISI), Universitatea „AL.I. Cuza” Iaşi, 2009, vol. 24, pp. 21-40; ISSN: 1583-3410 (varianta tipărită), ISSN: 1584-5397 (varianta online). (Vezi si Deutsche Welle: Legalizarea drogurilor si a prostitutiei si sociologii romani)

Lucian Dumitrescu

Despre directorul executiv al “Geopol” , vom sti mai multe in viitorul apropiat. Dintre lucrarile sale , ne rein atentia recenziile “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei” – I (15.10.2011) si II (5.12.2011)

Cum a ajuns fizicianul Cosmin Gusa geopolitician si scrierea operei sale in domeniu este o alta poveste, in a carei deslusire Lucian Dumitrescu, directorul executiv al “Geopol” , poate ca are un cuvant greu de spus.

In nici o saptamana, de la anuntarea constituirii, “Geopol” si Cozmin Gusa & Comp. ne apar ca furnizori ai rezultatelor unui sondaj , cel putin dubios, pe care Cotidianul.ro, editia de sambata, 28 ianuarie crt., il sanctioneaza ca atare.

Am vazut care este bordul “Geopol”. La ce sa ne asteptam ? La manipularea informationala cu staif academic pusa in opera de o rezidenta de agenti internationali cu personalitate juridica.

Manipulatori din toate tarile, uniti-va!

Sursa:http://www.ziaristionline.ro/2012/02/03/combinatiile-lui-virgil-magureanu-si-cozmin-gusa-si-coada-lui-gyorgy-schwartz-alias-george-soros-geopol-ul-care-indica-doar-estul/#comment-12253

 

| Înapoi la Subiecte|


 

SE PREGATEŞTE REUNIFICAREA ŢĂRII !!!

SE PREGATESTE REUNIFICAREA ŢĂRII !!!
Românii din Basarabia doresc Unirea cu România.
In numele idealului celui mai înalt al acestui neam va conjur să deveniți activi și să sprijiniți inițiativele acelor români. În condițiile politice și economice în care trăiesc, gesturile lor au accente de eroism. Acum, poate mai mult ca niciodata, ei au nevoie sa simta sa le suntem alături și au nevoie de ajutorul nostru.  Gestul tău mic devine enorm dacă îl pui în șirul faptelor similare ale celor care îți împărtășesc idealul și e posibil ca mîine el să cîntărească mai mult decât 10 tratate internaționale, sau 1000 de discursuri patriotarde.
http://ziuaveche.ro/international/basarabia/la-chisinau-se-vrea-unirea-consiliul-unirii-infiintat-77449.html
http://ziar.jurnal.md/2012/03/02/a-fost-constituit-consiliul-unirii/
http://www.consiliul-unirii.ro/adeziune/
http://www.youtube.com/watch?v=mDu4vDqJ1VA
Accesati linkurile de mai sus și informați-vă din cât mai multe surse. Semnați adeziunea la mișcarea de unificare. Transmiteți mai departe aceste linkuri, luați atitudine în orice împrejurare. Discutați cu prietenii, rudele, prietenii și colegii voștri și vedeți cu ce puteti contribui la propagarea acestui curent de opinie. Organizați discuții și dezbateri, scrieți articole pentru susținerea idealului pentru care oamenii aceia au reinceput să lupte. Trimiteți petiții oamenilor politici și deteminați-i sa ne asculte, postați informații pe site-uri și profilurile virtuale de pe internet. Concepeți și realizați afișe și fluturași și difuzați-le pentru ca oamenii să afle că se pregatește reunificarea României...
Destructurarea capitalismului poate fi un moment prielnic pentru această inițiativă.
Tu, neam al meu, în anii tai de rînd ai voie sa fii cum vrei tu, și cum poți: dezbinat și nătâng, leneș sau șmecher... Dar în orele tale astrale te conjur să fii exemplar! Acum este o astfel de ora astrală a istoriei taledhgf. Fă în așa fel încît copiii tăi să fie mândri că-ți sunt urmași.
Oricât de bine ne-ar fi fiecăruia în parte, bine nu ne va fi până când nu ne va fi bine împreună!!!

 

| Înapoi la Subiecte|


RELATIILE DIPLOMATICE ROMÂNO-UCRAINIENE ÎN PERIOADA 1917-1923

RELATIILE DIPLOMATICE ROMÂNO-UCRAINIENE
ÎN PERIOADA 1917-1923

Vasile Captaru
Seful Sectiei Ucrainene, Radio România International

On February the 2nd 2012, it was 20 years since the inception of diplomatic relations between Romania and the Ukraine. Romania was among the first countries to recognise the independence of its neighbouring state in 1992, opening an embassy to replace the former Consulate General, which had been operational in Kiev since 1971. However, the first official modern diplomatic contacts between Bucharest and Kiev date back to the beginning of the 20th century, when the young Ukrainian state, which had proclaimed its independence from Tsarist Russia, was making sustained efforts to establish diplomatic relations with other countries in the world.
The events which occurred between 1917 and 1923 represent a special stage in the Romanian-Ukrainian relations. During that period, both sides made numerous attempts to establish diplomatic relations. Shortly after the Ukraine proclaimed its independence, in December 1917, the Royal Government designated general Constantin Coanda Romania's official representative to Kiev. In early 1918, a special mission led by T. Galip and E.Holitsynskii was sent to Romania. Later on, Mykola Galagan was designated Kiev's official representative to Bucharest. He was supposed to obtain de jure the recognition of the Ukrainian People's Republic, in Iasi, and the consent of the Romanian government to set "equitable" frontiers between the two countries. Between May and November the same year, the relationships between the Ukraine and Romania were still maintained at the level of Consulate General, led by commissioner Korneli Chebotarenko.
In early September 1918, the Romanian government sent to the Ukraine a temporary diplomatic mission led by Constantin Contsescu, whose main result was the signing of an economic agreement between Romania and the Ukraine. It was a step forward taken by the Romanian officials in the effort to establish bilateral diplomatic relations.
Later on, a Ukrainian official diplomatic mission led by Volodislav Dashkevici-Gorbatski arrived in Iasi. On November the 3rd 1918, the Ukrainian mission was received in audience by King Ferdinand, who was satisfied with the signing of the trade agreement in Kiev and pledged to do all needed efforts to establish diplomatic relations between Romania and the Ukraine.
Between July 1919 and September 1923, the Ukrainian government was represented in Romania by an Extraordinary Diplomatic Mission, led by professor Konstantin Matsievici.
The establishment of official diplomatic relations between Romania and the Ukraine was not possible in the interwar period, because not only of the domestic situation in the two countries but also in Europe, in general. Furthermore, the two countries were unable to constructively solve bilateral issues, left pending. In spite of all this, Romania was among the first countries to recognize de facto the Ukraine's statehood, expressing both its interest to develop trade and economic relations with the Ukraine and readiness to provide arms and ammunition, in exchange for foodstuffs.

La 2 februarie 2012, s-au împlinit 20 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice între România si Ucraina. România se numara printre primele tari care au recunoscut independenta statului vecin în 1992, deschizând ambasada în locul fostului Consulat General, care functiona la Kiev din 1971. Însa, primele contacte diplomatice moderne oficiale dintre Bucuresti si Kiev dateaza de la începutul secolului XX, atunci când tânarul stat ucrainean, care-si proclamase independenta fata de Rusia Tarista, depunea eforturi pentru stabilirea relatiilor diplomatice cu tarile lumii.
Evenimentele din perioada 1917-1923 constituie o etapa speciala în relatiile româno-ucrainene. În aceasta perioada extrem de dificila pentru poporul ucrainean, lupta pentru independenta si unitate nationala a luat mai multe forme de statalitate – Republica Populara Ucraineana (RPU) (noiembrie 1917 – aprilie 1918), Statul Ucrainean condus de Hatmanul P.Skoropadski (aprilie-noiembrie 1918), RPU (Directoratul Ucrainei) (noiembrie 1918 – 1921), Republica Populara a Ucrainei Occidentale (1918 – 1919).
Si pentru români aceasta perioada a fost foarte dificila. Dupa izbucnirea Primului razboi mondial, Guvernul Român adoptase o pozitie neutra. Clasa politica româneasca era împartita în doua tabere: sustinatori ai aliantei cu Antanta si germanofili, care pledau pentru o alianta cu Puterile Centrale. Aceasta perioada din istoria României se împarte în trei etape: intrarea în razboi de partea Antantei (august 1916 - pâna la încheierea Armistitiului de la Focsani, în decembrie 1917); Tratatul de pace de la Bucuresti, dintre România, pe de o parte si Puterile Centrale, pe de alta parte, extrem de dezavantajos pentru statul român, si reintrarea României în razboi de partea Antantei, în noiembrie 1918.
În tot acest timp, indiferent de situatia politica, România a urmarit îndeaproape evenimentele de la frontiera sa de est. Imediat dupa proclamarea independentei Ucrainei, în decembrie 1917, Guvernului Regal l-a desemnat pe generalul Constantin Coanda ca reprezentant oficial al României la Kiev, unde, alaturi de reprezentantii Frantei si Angliei, acesta ducea tratative cu guvernul ucrainean. Când la Kiev a izbucnit revolta bolsevica, generalul Coanda, în numele guvernului Ion Bratianu, a promis guvernului ucrainean asistenta militara – câteva trenuri blindate. Însa, dupa începerea negocierilor dintre Ucraina si alianta germano-austriaca la Brest-Litovsk, Bucurestiul a fost nevoit sa-si anuleze promisiunea.
Prin decizia de a numi un reprezentant oficial la Kiev, Guvernului Regal al României recunoscuse de facto noul stat ucrainean, dar conform uzantelor diplomatice, astepta ca alte state ale Antantei, în special Franta si Marea Britanie, sa recunoasca Ucraina de jure. Însa, dupa ce Antanta s-a convins ca reprezentantii Kievului intentioneaza sa semneze un tratat de pace cu Puterile Centrale, toate relatiile sale cu Ucraina au fost sistate.
În perioada 1917-1923, ambele parti au facut numeroase încercari de a stabili relatii diplomatice. La începutul lui 1918, în România a fost trimisa o misiune speciala, condusa de T. Galip si E.Holitsynskii, care la 9 ianuarie a informat Guvernul Ion Bratianu despre intentia Ucrainei de a semna un acord de pace cu Puterile Centrale.
Mai târziu, reprezentant oficial al Kievului la Bucuresti a fost desemnat Mikola Galagan. La 5 aprilie 1918, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a aprobat numirea sa la conducerea misiunii, a carei sarcina principala a fost de a stabili relatii diplomatice cu statul vecin, România. Galagan urma sa obtina la Iasi recunoasterea de jure a RPU si consimtamântul guvernului român de a trasa frontiere "echitabile" între cele doua tari. De asemenea avea sa remita o nota de protest fata de alipirea Basarabiei la România si sa demareze negocieri privind depozitele militare, ramase pe teritoriul României în urma prabusirii frontului rusesc. Mikola Galagan scria în memoriile sale, ca oficialii de la Kiev doreau sa obtina o treime din materialul militar aflat în depozitele din România. Din componenta misiunii lui Galagan mai faceau parte A.Klora si A.Halyna, iar la Iasi acestora li s-au alaturat A.Leonidi si comisarul C.Cebotarenko, care a devenit ulterior consilier al Misiunii pe probleme militare. Dar misiunea lui Mikola Galagan la Iasi a fost de scurta durata. Dupa lovitura de stat din 29 aprilie 1918, el a fost rechemat la Kiev. La 2 mai pleaca de la Iasi, iar la 15 mai 1918 trimisul RPU în România "solicita ministrului retragerea functiilor delegate".
În perioada mai – noiembrie a aceluiasi an, relatiile dintre Ucraina si România au fost mentinute la nivel de Consulat General, care asigura transportul de material militar, armament si munitie, precum si repatrierea prizonierilor de razboi. Deoarece era familiarizat cu situatia din România, comisarul Corneliu Cebotarenko a fost desemnat de presedintele Consiliului de Ministri Fedir Lyzogub reprezentant oficial al Ministerului de Razboi si Consul General ad-interim al Ucrainei în România, fapt adus la cunostinta Guvernului României prin Nota Ministerului de Externe al Ucrainei nr. 3036 din 7 iunie 1918.
De-a lungul sederii sale in România, C.Cebotarenko a studiat îndeaproape relatiile dintre cele doua tari. La 29 august 1918 el a remis un memoriu catre Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, în care propune înfiintarea mai multor consulate, menite sa faciliteze relatii comerciale mai strânse cu România. Potrivit lui Cebotarenko, Ucraina ar fi trebuit sa aiba opt consulate: trei în Muntenia (un Consulat General la Bucuresti, Consulat la Galati si Birou consular la Sulina), si cinci în Moldova /inclusiv Basarabia/ (un Consulat la Iasi cu birou consular la Dorohoi si un Consulat la Chisinau cu doua birouri consulare: la Balti si Akkerman /Cetatea Alba/). Acesta era convins ca o retea consulara extinsa ar facilita dezvoltarea relatiilor economice cu România.
Comisarul General s-a ocupat personal de extinderea retelei de consulate. În cele din urma, în iunie 1918 el a desemnat trei reprezentanti ai statului ucrainean în trei orase din România, acestia având ca prioritate reprezentarea intereselor Ministerului ucrainean de razboi în regiunile respective. La Botosani a fost desemnat colonelul Spiridon Beletky, în responsabilitatea caruia intrau asigurarea pazei si evacuarea depozitelor militare ale fostei Armate a IX-a ruse. Comisarul Goncearenko a fost însarcinat cu probleme militare si consulare curente la Roman, zona de desfasurare a fostei Armate a IV. C.Cebotarenko acorda o atentie deosebita Basarabiei, care în martie 1918 a intrat în componenta Regatului României, atribuind misiunii de la Chisinau un rol special în reteaua de comisariate ucrainene. Pe lânga functii militare, Comisarul ucrainean de la Chisinau avea sa exercite functii consulare, sa mentina legatura cu etnicii ucraineni si sa apere interesele acestora.
Corneliu Cebotarenko a condus Consulatul General al Ucrainei în România pâna în noiembrie 1918, când guvernul Lyzohub a fost dizolvat, iar in locul sau a fost desemnat Serhii Herbeli. Noul executiv ucrainean a decis sa înlocuiasca toti comisarii din România. În locul lui C.Cebotarenko a fost numit P.Nevodovskii, care sosise în România cu putin timp în urma, în calitate de Secretar General al misiunii diplomatice ucrainene, condusa de generalul Volodislav Daskevici-Horbatki.
La începutul lunii septembrie 1918, Guvernul României trimite în Ucraina o misiune diplomatica temporara, cu caracter preponderent economic. Misiunea era condusa de profesorul Constantin Contescu. Dat fiind faptul ca pâna în toamna anului 1918 Ucraina nu a putut stabili relatii diplomatice oficiale cu România, venirea la Kiev a unei misiuni diplomatice române a fost salutata cu un viu interes de guvernul ucrainean. Dupa cum scria Contescu, la primirea misiunii române, Ministrul afacerilor straine ucrainean Dmytro Dorosenko "si-a exprimat întreaga satisfactie pentru numirea unui reprezentant diplomatic, fie si cu titlu provizoriu la Kiev", afirmând totodata ca "prin schimbarea unor misiuni diplomatice permanente între cele doua capitale, toate chestiunile litigioase pendinte se pot aplana mai usor în mod amical". La aceasta întrevedere a fost discutata problema notei trimise de Guvernul Ucrainei la Iasi, privind recunoasterea Ucrainei ca stat si numirea reciproca de reprezentanti diplomatici în cele doua tari. C. Contescu a fost autorizat de Ministrul afacerilor straine C. Arion sa declare în mod oficial ca "dorinta reînnoita a guvernului ucrainean de a stabili între România si Ucraina relatii diplomatice permanente, gaseste alaturi de Guvernul Regal asentimentul cel mai complet si ca ideea de a trimite misiuni diplomatice la Iasi si la Kiev poate fi deja considerata ca îndeplinita în totalitate. De asemenea guvernul român asteapta cu placere desemnarea primului reprezentant diplomatic al Ucrainei în România si spera ca misiunea diplomatica provizorie româna va avea rezultate pozitive si va dobândi în continuare caracter permanent."
În ziua de 28 septembrie 1918, C. Contescu a fost primit de Hatmanul Ucrainei Pavlo Skoropadski. Discutiile s-au axat, în principal, pe schimburile comerciale dintre cele doua state. Totodata, la dejunul oferit în onoarea sefului misiunii diplomatice române, la care a fost prezent ministrul D. Dorosenko, Hatmanul Ucrainei a vorbit îndelung despre recunoasterea oficiala a Ucrainei de catre România si l-a rugat pe C. Contescu "sa staruie în acest sens pe lânga Guvernul Regal".
Negocierile pe marginea acordului economic au durat pâna la începutul lui noiembrie. Textul definitiv a fost semnat la 26 octombrie 1918, fiind valabil pâna la 1 mai 1919.
Semnarea acordului comercial dintre România si Ucraina a constituit un pas înainte în stabilirea relatiilor diplomatice bilaterale. La Kiev Hatmanul Ucrainei P. Scoropadski, ministrul afacerilor straine ucrainean D. Dorosenko si seful misiunii diplomatice economice române C. Contescu au convenit trimiterea unei misiuni diplomatice ucrainene în România.
La 24 octombrie 1918, la Iasi, soseste o misiune diplomatica oficiala ucraineana. Aceasta era compusa din: Locotenent-generalul Volodislav Daskevici-Gorbatki – prim-adjutant al Hatmanului Ucrainei – seful misiunii; M. Dogiel – prim-secretar al misiunii; Paul Nievadovski – secretar al misiunii; S. Witt – atasat; locotenentul Majevski–adjutant al sefului misiunii.
Misiunea avea ca scop: sa informeze oficial Guvernului României cu privire la schimbarea regimului de stat în Ucraina, ce a avut loc la data de 29 aprilie 1918 si venirea la conducerea tarii a Hatmanului P. Scoropadski; sa elaboreze o întelegere prealabila între Guvernul Regal Român si Guvernul Ucrainean cu privire la relatiile diplomatice bilaterale; sa semneze în numele Hatmanului un proiect de tratat privind schimburile comerciale dintre cele doua state.
În ziua de 26 octombrie misiunea ucraineana a fost primita de generalul Coanda (fost reprezentant al guvernului român pe lânga guvernul Republicii Ucrainene /decembrie 1917/). La aceasta întâlnire s-a discutat posibilitatea stabilirii relatiilor diplomatice si consolidarii celor economice între tarile vecine. Generalul Coanda si-a exprimat convingerea ca "relatiile diplomatice dintre România si Ucraina vor deveni imediat normale si continuie".
Peste câteva zile, la 3 noiembrie 1918, misiunea diplomatica extraordinara ucraineana a fost primita la Palatul Regal de catre Regele Ferdinand. Regele României s-a aratat multumit de semnarea acordului comercial la Kiev si a promis ca va face toate demersurile necesare în vederea stabilirii relatiilor diplomatice dintre România si Ucraina.
În aceeasi zi, între delegatia diplomatica ucraineana si reprezentantii guvernului român s-a semnat un aranjament economic. A doua zi delegatia ucraineana s-a reîntors la Kiev.
La 25 ianuarie 1919 în România soseste o misiune diplomatica extraordinara ucraineana în frunte cu G. Gasenko, care era împuternicit de executivul ucrainean sa prezinte guvernului român "Nota Directoratului Republicii Populare Ucrainene catre toate popoarele si toate guvernele". Gasenko era împutenicit sa reprezinte interesele guvernului Vinnicenko pe lânga Guvernul României, însa acesta paraseste România în mai, protestând astfel împotriva ofensivei armatei polono-române, care la 24 mai 1919 ocupa teritoriul dintre Nistru si Carpati, zdrobind, astfel, aripa stânga a frontului ucrainean.
Din 21 iulie 1919 Guvernul ucrainean era reprezentat în România de Misiunea Diplomatica Extraordinara, în frunte cu profesorul Constantin Matievici. Adjunct al sefului misiunii era generalul Serhii Delvig, secretar - V. Trepke, Consilier - I.Fescenko-Ciopivski, iar atasat militar - L.Herken. Misiunea ucraineana avea o buna colaborare cu autoritatile române si s-a bucurat de sprijinul deplin al Bucurestiului. Principalele directii de activitate erau: reprezentarea intereselor RPU, stabilirea de relatii diplomatice si comerciale intre cele doua state, acordarea de ajutor financiar militarilor si civililor ucraineni, refugiati în România, acoperirea "vidului informational" privind RPU.
Misiunea diplomatica a RPU în România si-a suspendat activitatea în 1923, iar C.Matievici care detinea asa-numitul "pasaport Nansen", s-a mutat în Cehoslovacia. Dupa dizolvarea legatiunii, în septembrie 1923, a fost creat Comitetul civic, care se ocupa de imigrantii din Ucraina, continuând astfel activitatea diplomatilor ucraineni. Oficial, Misiunea Diplomatica Extraordinara a RPU a încetat sa existe abia dupa recunoasterea României de catre URSS.
Stabilirea de relatii diplomatice oficiale între România si Ucraina nu a fost posibila în perioada interbelica, atât din cauza situatiei interne din cele doua tari, cât si din Europa, în general. La acestea se adauga incapacitatea ambelor parti de a rezolva constructiv unele probleme bilaterale. Cu toate acestea, România a fost printre primele tari care în 1917 au recunoscut de facto statalitatea Ucrainei, exprimându-si atat interesul de a dezvolta relatii comerciale si economice cu vecinul sau, cât si disponibilitatea de a furniza arme si munitie, în schimbul unor produse alimentare.

Bibliografie:

1. ARHIVELE M.A.E., Fond E 2, Partea I si II.
2. Marghiloman A., Note Politice 1897 – 1924, Vol. IV: 1918-1919, Bucuresti, Institutul de Arte Grafice "Eminescu" S.A., 1927.
3. Popa V. Misiunea generalului Coanda la Stavka (1916-1917), Ed. Militara, Bucuresti, 2010.

5. Stan C., Un diplomat aproape uitat, Constantin C. Arion (1918-1923) // Muzeul Vrancei, Diplomatie si diplomati romani, Focsani, Pallas, 2002.
6. Ion Nistor, Problema ucraineana în lumina istoriei, Radauti, Septentrion, 1997.

12. Matzievici C., Memoriu asupra chestiunii ucrainene, Bucuresti, 1920.

| Înapoi la Subiecte|


Regele Voronin a murit! Trăiască Domnitorul!

Oare chiar să se fi întors Dimnezeu cu faţa spre noi, românii? Zic , românii...toţi, nu numai la acei basarabeni, şi ne-a dat un domnior deştept? Privesc video filmele în care se vede şi se aude mulţimea, acea mulţime de care depinde totul:  soarta şi viitorul României...şi mă podidesc lacrimile, totodată amintindu-mi , cum la fel ca acei din mulţimea de astăzi mă aflam şi eu  în Piaţa Marii Adunări Naţionale la toate evenimentele de importanţă majoră de atunci pentru RM de la începutul anilor 90... Mi-au apărut şi au dispărut  ca un fulger nopţile petrcute în pădurea Tigheciului, în care mă aflam în cadrul batalionului de voluntari  din Teleneşti... Într-o noapte, noi, acei şase  băeţi din Vadul –Leca: Nicolae Rotaru( Gâscuţă), fraţii Ion, Nicolae şi Tudor a lui Nea Petre Vrăjitoru şi Valeriu Burcă ne pornisei spre Comrat, ca să înîlţăm tricolorul de-asupra clădirii Casei de Cultură. Dar,  am fost trădaţi de cineva şi opriţi forţat  de către Preşedintele sovetului sătesc de atunci Simion Mocreac... Nu ştiu de ce a numit acţiunea noastră aventură...Dar pentru noi  nu  era aventură, ci un act de eroism...Trebuia să ne furişăm...ca adevăraţi  cercetaşi, să trecem peste posturile separatiste, care erau inarmate până-n dinţi...  Noi precăutasem toate plusurile ţi minusurile...chiar şi în caz de eşirea din funcţie a vre-unui membru al echipei (eu îndeplineam funcţia de felcer superior al batalionului). Se ştia, care şi pe cine îl înlocuieşte, care şi pe cine îl salvează, ducându-l  înapoi la locul de staţionare a batalionului...Dar...n-a fost să fie...Şi astăzi, când ne întâlnim cu  băeţii din acea echipă,  amintindu-ne de acel preşedinte ne  cuprinde un val de nemulţumire sufletească...că n-ar fi trebuit să ne oprească...Pe de altă parte, când te gândeşti la motivul interzicerii sale, că „ unde plecaţi voi neînarmaţi, având numai nişte măciuci şi bâte în mână?” Într-adevăr, dacă nu ne întorceam?  Drept, dar avântul patriotic al nostru era aşa de mare, că eram gata chiar şi cu mânile goale să cucerim Comratul...
M-am abătut niţel de la principalul...Adică, amintindu-mi de perioada de mai sus numită a începutului anilor  90, în aceia mulţime adunată astăzi  spre a saluta pe preşedintele nou ales îi văd şi pe acei haiduci din Codrii Tigheciului, adunaţi din toate colţurile Basarabiei pentru a-şi apăra meleagul natal şi Sfintele valori naţionale.  Mai spun cu toată răspunderea, că acei care au scandat astăzi în PMAN au dat dovadă de vitejie, de un act de eroism, căci s-au adunat nu numai pentru al saluta şi felicita pe domnitor, dar în primul rând, pentru  a sta de veghe, a proteja liniştea şi starea sufletească a celor care astăzi au  hotărât soarta RM, păşind înainte pe  calea bătrânelor state ale Europei, dar nu pe calea kremlino-asiatică.
Suntem la un pas de visul nostru- reîntregirea neamului. Când am auzit mulţimea scandând cu atâta putere şi  bucurie mi-am spus: Oare chiar să se fi întors Dumnezeu cu faţa spre românime? Oare le-a trimis în sfârşit un domnitor cu jertfire de sine, care-şi poate jertfi şi viaţa pentru acei rătăciţi? Acei, care necătând ,că au fost trecuţi prin GULAG-uri  şi foamete organizată, şi  din care au făcut nişte robote automate pentru care gândea un cerc restrâns de oameni (dar erau oare oameni?), partidul? Să le trimis Dumnezeu un domnitor, care să le, arate calea Dreaptă, calea Adevărului  prin înţelepciune şi unitate naţională?  Sper, că anume aşa a făcut:  Dumnezeu ni  l-a dat pe unul  de al său, cu nume de sfânt – Nicolai. Iar dacă mai punem la cântar şi locul baştinii, Ciutuleştii din vecinatatea Căpreştilor, Căzăneştilor şi Ştefăneştilor, un centru zonal al românismului basaraben, şi că Moş Ion Codreanu (unchiul meu de pe bunica Anica Istrati) membru „Sfatului Ţării”, care a votat Unirea în 1918 e din Ştefăneşti..., apoi nu poţi să nu – ţi apară gândul, că Dumnezeu într-adevăr s-a intors cu faţa spre românime... Să ne rugăm să am dreptate!
Regele Voronin a murit!
Trăiască Domnitorul!
Iacob Cazacu-Istrati
Toronto

| Înapoi la Subiecte|


Să nu ne dăm căzuţi!… Dacă omul cade, îi pică şi umbra (proverb popular)

Să nu ne dăm căzuţi!…
Dacă omul cade, îi pică şi umbra (proverb popular)
Cu toate, că nu daţi nume, voi recunoaşte, că eu sunt unul din acei, care optează pentru unificarea României şi primirea in continuare a numelui de Dacia (Andrei Vartic, Basarabia) s-au Statele Unite ale Daciei (Iacob Cazacu-Istrati, Canada), ori Statele Române ale Daciei (Florin Cârlan, SUA)…
Ia te uită, ce idée năstrusnică vede dl. Mircea Popescu… şi aceasta se iveşte în contextul luptei naţionale de astăzi pentru unire. Absurd!
Iată ce scrie Domnia sa pe blogul personal: -"Circulă in ultimul timp ideia nastrusnica a modificarii denumirii Romaniei in Dacia, Dacia Mare sau chiar Statele Unite ale Daciei pentru a demonstra lumii intregi unicitatea si continuitatea noastra pe aceste meleaguri.
De fapt, moda asta de a demonstra lumii cat de veche si cat de evoluata este o civilizatie nu-i noua, daca ma gandesc ca si in unele foste colonii africane la cativa ani de la eliberare, apare cate o miscare "reformista" care decide ca de astazi denumirea tarii trebuie schimbata ca sa aminteasca lumii intregi de vreun trib oarecare din istoria locala. Cam asa s-a intamplat cu fostul regat vest-african Dahomey, devenit dupa eliberarea de sub francezi, Republica Dahomey, ca sa fie redenumit acum Benin, respectiv Republica Populara Benin. Ideea adoptarii denumirii de Statele Unite ale Daciei pleaca de la premiza ca ar reprezenta solutia pentru a demonstra, si eventual revendica toate regiunile limitrofe Romaniei care ar fi apartinut candva Daciei.
Este o conceptie total gresita si mai ales extrem de periculoasa."
De fapt idea nu este a mea şi nici nu pot numi pionerul adevarat al acestei idei dar, eu am fost cucerit de dânsa încă prin anii "85-90 ai sec. trecut pe când mă frământau următoarele întrebări:
1. De ce Tarile Romane nu s-au turcizat în peste 400 ani de jug turcesc?!
2. De ce Transilvania nu s-a magiarizat, aflându+se sub Imperiul Austro-Ungar maimult decât Dacia sub romani?!
3. De ce Basarabia nu s-a rusificat, aflându-se o perioadă de două ori mai lungă sub călcâiul rusesc decât dacii
sub romani?
Ce s-a petrecut totuşi în Dacia timp de 160 de ani, accentuând, că nici Basarabia, nici Transilvania n-au fost sub administrare direct romană?
Dacizare s-au romanizare? Hai să medităm asupra celor scrise mai jos de Prof. Dr.Anton Moisin: -Relativ recent, revista «Noi Tracii», editată la Roma-Milano şi devenită organ al Centrului European de Studii Trace, a făcut loc în coloanele sale unei teorii «dacizante» privitoare la formarea limbii române. Pe scurt, această teorie nu admite «pierderea» limbii dace şi înlocuirea ei cu limba latină, susţinând dimpotrivă că limba română actuală este continuatoarea directă a limbii dacice, care nu era altceva decât o limbă din familia limbilor latine, mai veche şi mai unitară decât aRomanilor. Ca atare, când Romanii au cucerit Dacia, nu a avut loc un proces de romanizare a Dacilor, ci un proces de dacizare a coloniştilor romani, care, provenind din părţi atât de diferite ale Imperiului Roman, nici n-ar fi cunoscut probabil bine limba latină. Ceea ce apare oarecum mai surprinzător decât însuşi fondul ipotezei -pentru că de fapt totul se reduce la un asemenea statut -este modul tranşant în care ea este formulată: «De la început atragem atenţia că limba română este continuatoarea directă şi neîntreruptă a limbii dace, înrudită cu limba latină populară, încă înainte de Traian, dar fiecare având particularităţile sale. Cu deosebirea că limba dacică era cea mai unitară, aşa cum e şi astăzi limba română, faţă de celelalte limbi din marea familie zisă latină sau romană (...). Dacii, mai vechi decât Romanii, aveau o limbă apropiată sau identică cu a lor (...). S-a petrecut fenomenul de dacizare şi nu de romanizare» (1). Această ipoteză nu este chiar nouă. V. Cărăbiş se provoacă la Dacia preistorică, lucrare publicată de N. Densuşianu în 1913 şi în care se afirmă continuitatea nu doar a neamului, ci şi a «limbii Dacilor, în întregime, fiind înrudită cu limba latină» (2). În plus, V. Cărăbiş îşi alege ca motto un citat din Istoria Tării Românesti a Stolnicului Constantin Cantacuzino, reluat de Lorenz toppeltin în Origines et ocassus Transsylvanorum (Lion, 1667): «Iară Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o Iăsară şi cum o lepădară aşa de tot şi luară a Romanilor, aceasta nici se poate socoti, nici crede» (3). Aceste referiri sunt însă fără greutate, deaorece părerea Stolnicului Constantin Cantacuzino nu a fost susţinută nici de cronicari, nici de Şcoala ardeleană sau de istoricii cu faimă ai neamului nostru, - ca să nu mai vorbim de faptul că însuşi citatul dat aduce un deserviciu teoriei susţinute de Cărăbiş deoarece, contrar acesteia, afirmă că Dacii aveau o limbă «osebită» de a Romanilor -, iar lucrarea lui N. Densuşianu a fost aspru criticată…

Multstimate Mircea Popescu! Mă dor şi mă supără tare cuvintele scrise de dumneavoastră mai jos, că "Limba noastra nu este o limba dacica, iar cultura dacilor nu a reusit sa lase urme palpabile si nici sa ne influenteze cultura nationala.
Cum putem sa ne inventam o alta identitate care nu-si are radacinile nici in limba vorbita, nici in cultura si nici in istorie?"

Nici nu ştiu ce să cred…Sunteţi întradevăr acel pe care l-am cunoscut câţiva ani în urmă ca un mare patriot al neamului, care mereu caută Adevărul?… Cum puteţi afirma, că limba română nu este continuitatea limbii geto-dacilor, dacă şi fiecare elev din şcoală vă va adduce exemple de cuvinte ale celor mai vechi strămoşi ai noştri. Tracii… Citiţi istoria românilor. Că a suferit schimbări, fiind influienţată de alte culturi, da, şi ca rezultat servesc dialectele vorbite in diferite regiuni ale României…Dar noi suntem continuatorii, urmaşii direcţi ai dacilor. Cum poţi să negi acest lucru spunând, că "cultura dacilor nu a reuşit să lase urme palpabile şi nici să ne influienţeze cultura naţională…?!" Nu-mi vine să cred, că aceste cuvinte vă aparţin…. Dar mi-i greu, chiar imposibil să-l pun alături de Igor Dodon şi Victor Stepaniuc pe Mircea Popescu…
Acum o luăm de la începutul articolului.
Deci , idea readucerii numelui Dacia Romaniei reintregite am auzit-o de la Bunelul Ovidiu Creangă, scriitor romăn din Canada, originar din Vărzăreştii nisporenilor, care într-un video-interviu mi-a destăinuit următoarele:
- Dragul meu! Fiindcă astăzi suntem datori să-l pomenim pe unul dintre cel mai buni prieten al nostru romăn, un Dac din talpă şi mare luptător pentru cauza naţională Andrei Vartic, îţi spun, că acel băiat era neobişnuit. Ştii, ce mia spus odată demult? Zice:- D-le Creangă, ştiţi cum vom scăpa de ura naţională, pe care au abătut-o duşmanii asupra noastră? Numai prin reinviere, prin reînvierea Daciei. Să ne unim şi să readucem Dacia acasă!
Iată, d-le Popescu…Credeţi, că Andrei Vartic n-a spus un mare Adevăr? Da! Un Adevăr salvator aş spune…(apropos, este un obiceiveci, care se trage tot de la strămoşii noştri…Când nu-i merge cuiva în viaţă de mic copil, e bolnav tare s-au zic, că e un bluestem rău asupra acelui om, atunci ultima speranţă este pusă in joc, şi anume-schimbarea numelui…)
Oare, România noastră, d-le Popescu, nu se află intr-o situaţie similară?...
Denumirea de Statele Unite ale Daciei îi aparţine subsemnatului, iar Statele Romîne ale Daciei lui Florin Cârlan din New York…
Mai adaug: - Schimbarea denumirii statului de azi va duce la un nou avânt de Speranţă, de Viaţă…Noul va da naştere noului…S-au cum se mai zice la noi: - Noul este bineascunsul Vechi, adică noul este câteodatărenaşterea vechiului… Dar oare numai câteodată? Când vezi că ştiinţa găseşte dovezi ale unor civilizaţii cu mult mai dezvoltate ce au locuit pe pământ…Oare noi nu mergem pe urmele lor? Oare nu renaştem Vechiul?
Vă rog să nu vă supăraţi pe cele scrise de mine. Nu am scris din ură, ci din dragoste de frate de frate rătăcit şi sper, că prin aşa dialoguri… ne vom regăsi numaidecât. Şi vom ajunge la Adevăr!

Iacob Cazacu-Istrati
Canada

| Înapoi la Subiecte|


SCRIU... SCRIU DIN DRAGOSTE ŞI DOR... Chiar ne aude cel de Sus?!...

Scriu… Scriu din Dragoste şi Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea... Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal. Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa, cum î-mi iubesc Mama, Limba, şi Vatra srămoşească...
Iacob Cazacu-Istrati
Chiar ne aude cel de Sus?!...
Asa de bine imi pare...asa de bine ma simt sufleteste, ca in sfarsit am pornit carul din loc...Sper, ca a observat cineva, ca am pus si eu umarul...la pornirea acestui mare Car, care se numeste "Unirea fortelor national-romanesti..." Si ma bucur nespus de mult, chiar ma mandresc, ca am facut ceva...ca am depus o mica forta pentru a consolida fortele noastre nationale, pe care acei dusmani voronisto-dodonisto-roschisto-lupisto-filatisto (lucinsch...o) lupta pe toate caile si metodele spre a ne dezbina, ca aceasta e politica "bunelului Imperiu Rus...", sau a maretei "stele putiniste" din Kremlin... Fiecare din noi, roman trebuie sa lupte pentru binele poporului sau si sa nu-i fie rusine a recunoaste acest lucru...Numai sovieticii ne invatau, ca ceea, ce facem noi, chiar unele mari porniri, descoperiri sunt o nimica toata- centru este "buricul", el deosebeste binele de rau si...S-au sfarsit acele timpuri!Fiecare din noi are datoria sfanta sa puna mintea in miscare pentru a gasi Noul, caile bineui si Bunastarii! Pentru acest lucru se cere Dorinta, Principialitate, Perseverenta, Cutezanta, iar cel mai sfant dintre toate se cere a fi Cinstea si Adevarul! Si nu va fie nici frica, nici rusine sa va recunoasteti succesele si meritul, daca stiti, ca este intr-adevar succes si daca merita, bazandu-se pe toate cele notiuni numite mai sus...
Multumim astazi lui Dumnezeu, ca sunt in puterile depline ale activitatii asa oameni ca Ion Ungureanu, Alexandru Mosanu, Nicolae Dabija si acea persoana, care la ziua de astazi merita toate onorurile poporului roman, care merita si numele "Doamna de Fier" a Romaniei , Vitalia Pavlicenco, care mi-a uns sufletul prin mesajul domniei sale:
- "Domnilor Iacob Cazacu-Istrati si Mircea Popescu!
In dupa amiaza zilei de astazi am fost la Nicolae Dabija. Am discutat impreuna cu un coleg al nostru, national-liberal, Anatolie Revenco. N.Dabija mi-a dat un material "E timpul marilor decizii", prin care FRP a aderat la Consiliul Unirii. Daca dl. Iacob Cazacu-Istrati imi trimitea aceasta analiza-adeziune mie personal sau ma atentiona, eu citeam cu placare si stiam despre ce e vorba.
Legat de activitatea de mai departe, vrem sa ne convocam vineri, 9 martie, in CU, ca sa vedem ce posibilitati avem pt 27 martie sa organizam aici ceva la Chisinau.
In felul acesta, Nicolae Dabija, ca toti ceilalti membri ai structurilor FRP, a aderat la Consiliul Unirii. Am discutat cu el mai multe chestiuni legate de situatia politico-unionista din RM. Punctele noastre de vedere coincid, in linii mari, trecind peste unele neintelegeri si suparari cauzate de influente permanente din toate partile asupra noastra.."
Domnilor! Este o particica a Victoriei noastre ceea, ce s-a facut in ultimile zile... Da, e Victorie, dar e micuta...
Urmatorul pas, urmatoarea etapa este unirea PL a lui d. Mihai Ghimpu (badita Mihai) cu PNL a d. Pavlicenco... Acest lucru va schimba radical viziunile multor, multor dintre acei rataciti pe drumul cautarii identitatii lor nationale...Dupa cum a spus bunelul Ovidiu Creanga din Canada: - Daca se uneste Ghimpu cu Pavlicenco acum, apoi 60% din electorat este al nostru, a unionistilor, ca vor gasi drumul drept si ace rataciti...".
Sa ne ajute dumnezeu!
PS. Badita Mihai! Iti spun pe secret, ca de pasul pe care-l vei face acum depinde nu numai soarta Domniei tale, dar si a intreg poporului roman din stanga Prutului. Gandeste-te,ca viitorul Romaniei intregite este legat de Dorin – Romanas...Nu fura viitorul lui si nici a Romaniei!

Iacob Cazacu-Istrati
Toronto

 

| Înapoi la Subiecte|


Civilizatia de sub Marea Neagra


Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise.. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
 Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei - si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 - 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.
Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 - 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 - 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.
Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, " un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin", dupa cum spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste 'povesti', cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste "povesti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
"In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
"Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".
Padurea ingropata
La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare - Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.
"Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna", spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 - 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuind cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 - 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.
Marea inundatie glaciara
Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 - 12..000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche..Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.
Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 - 12 milenii. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.
Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 - 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 - 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 - 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?
Tsunami pe Arges?
Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata case intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.
"Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 - 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul", afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.
"Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase - cum le spunem noi - sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala" .
In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica."Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii".
Bizara fortificatie de lemn
Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.
Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.
"Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci,daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?"
Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci desprecasa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale.. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele - si mai tarziu oamenii - paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului,ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.
Si... surpriza. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.
"In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?"
Copacii milenari
Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume.. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:
"Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe." Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche.Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.
Observatie in afara articolului primit:
-Pe terasa inalta a riului Dimbovita,intre Glina si Balaceanca (aici albia veche are cam 2 km latime iar albia inainte de canalizare avea 8-10m) se afla o movila asezata perpendicular pe directia de curgere a apei,cu dimensiunile de cca 200mx100m si inalta de cca 7- 8 m ,unde s-au efectuat sapaturi arheologice; s-a taiat cam un sfert din movila si a ramas un perete de 2,5-3m inaltime; la cca 10- 15 cm de suprafata se vede un briu lat de7-8cm.,pe verticala,rosu,pamint ars de foc si pina la baza peretelui,cenusa si cioburi de ceramica,dintre care unele foarte primitiv lucrate ( am si acum o cutie plina cu cioburi)  si despre care am citit in niste reviste de arheologie    -m-am documentat,se crezi! -ca ar avea cam 150 000-200 000 de ani vechime;ar fi interesant de stabilit cam in citi ani s-a format stratul gros de10- 15 cm de pamint;asta ar fi data la care a avut loc incediul care a distrus tot; urmele unui mare incendiu  -  strat de cenusa gros de 5-10 cm  - am gasit si la mama in curte, cam la 1/2 m adincime,cind am sapat o fundatie de cladire;casa mamei e la vreo 2 Km de movila; am vazut,am sapat,am citit,am cioburi,locul inca exista. C.B

 

| Înapoi la Subiecte|


„Dura lex, sed lex!" şi o întrebare shakespereană:
dacă legea-i strâmbă, „Ce-i de făcut?"


Ion Măldărescu
Prin anii '50-'60, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a activat în S.U.A., sub scutul legii şi al eludării ei, Comisia de Cercetare a Activităţii Antiamericane, cunoscută şi sub denumirea de Comisia Broyles. Printre măsurile impuse de această comisie s-a remarcat introducerea jurământului de loialitate faţă de naţiunea americană, pentru lucrătorii din sectorul public. Cu toate abuzurile comise, rămase ca o pată de murdărie pe obrazul Statelor Unite, era totuşi ţara lor, era Războiul Rece şi legea, strâmbă, ce-i drept, apăra interesele americanilor în faţa agresiunii agenţilor sovietici. Astăzi, în România secolului al XXI-lea, românii sunt „monitorizaţi" de o instituţie străină de interesele românilor: Centrul pentru Monitorizarea şi combaterea Antisemitismului din România, coordonat de Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului din România (Comisia Wiesel). Referindu-mă la contextual în care este frecvent folosit, găsesc inadecvat cuvântul generalizat „antisemit", pentru că semite sunt şi alte popoare, nu doar cel evreu. În ceea ce priveşte credibilitatea sacerdotului-impostor Elie Wiesel, nu este cazul să comentez aici. Cu un asemenea „drapel"...

Inuman şi regretabil, că un singur om a murit pentru „vina" de a fi român, german, ungur, evreu, ţigan sau rus. Este evident şi incontestabil faptul că s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor dovezi aflate sub semnul subiectivismului, a incertitudinii şi/sau falsului. În decembrie 1989, „cineva" a declanşat războiul românilor împotriva românilor. De atunci şi până astăzi trăim în plin spectacol de teatru absurd. Înainte, Înalta Poarta era la „Stambul" acum e la Bruxelles, Washington şi Tel-Aviv. Acolo au mers, pe rând, toţi, din 1990 încoace. După trecerea a mai mult de un deceniu postdecembrist, un oarecare nepot al mătuşii Tamara, întors de la Tel-Aviv, a apărut „pe sticlă" şi a spus: „avem o înţelegere secretă cu Israelul!" Dacă nu putea fi destăinuită „prostimii", la ce Dumnezeu ne-a mai spus? Precipitat, personajul în cauză a plecat la Înalta Poartă de la Washington, unde a primit firman precis de la marii dregătorii din umbră. La întoarcere, obedientul „nepot" s-a conformat poruncii primite. A copiat legea gata redactată şi a transformat-o în O.U.G. 31/2002[1]. Astfel a aplicat dreptul forţei asupra forţei dreptului, mai pe şleau, a arătat românilor pumnul legii. Prin fapta necugetată, nesupusă în prealabil dezbaterii publice, România a recunoscut în faţa lumii o vinovăţie dictată, nesusţinută legal de documente şi fapte, ce s-a soldat cu condamnarea in integrum a naţiunii române. Stigmatul pus de acest act normativ pe onoarea României, constituie o infamie. Poporul român nu a fost nici informat, nici consultat dacă este de acord ca înaintaşii să-i fie consideraţi criminali, iar el să plătească talmudic pentru asta. Străzile ce purtau numele românului Antonescu au fost rebotezate. Busturile sale au fost demolate, depozitate în locuri ascunse privirii omului, acoperite cu tablă sau distruse. La solicitarea unor congresmeni americani, inamici declaraţi ai românilor, portretul mareşalului a fost trimis în exil. Este vorba de un român! În contrapondere, pe piedestal a fost instalat bustul ucigaşului de români, Albert Vass, declarat criminal de război. Portretul lui „Stalin în fustă"[2] a fost scos de la naftalină şi pus pe peretele unui birou al Guvernului României, din ordinul actualului premier al guvernului, pe atunci, ministru de externe.

Trăim sub imperiul unei legi imorale, impusă şi legiferată sub presiune străină, ostilă neamului românesc şi aplicată după duble criterii. Cine spune că un adevăr istoric poate fi dovedit printr-un text de lege? Adevărul se acceptă prin el însuşi, iar atunci când există incertitudini asupra unor evenimente, dubii serioase şi dovezi indubitabile ale reversului medaliei, când asupra unor declaraţii orale, deloc doveditoare, planează aburul mărturiei false, când contraargumentele trag în jos cealaltă parte a balanţei, este obligatorie o cercetare ştiinţifică, temeinică şi neutră, fără influenţe politice sau de altă natură. Când şi cine a împlinit cercetarea, cine a tras concluziile, când s-au făcute ele publice? Stabilirea adevărului istoric stă în sarcina oamenilor de ştiinţă, nu în cea a politicienilor vremelnici. Nu-mi amintesc să fi avut loc o dezbatere ştiinţifică asupra Holocaustului din România, cu atât mai puţin să se fi prezentat românilor rezultatele. Nelegitimitatea teoriei vinovăţiei colective, a românilor criminali, numiţi asasini ai evreilor, este evidentă şi la fel de condamnabilă ca şi aceea îndreptată, în timpul celui de-Al Doilea Război mondial, asupra evreimii.

Dovezile fabricate nu trebuiesc acceptate de către nici o parte.

„Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime lipsite de posibilităţi" ale holocaustului, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo."[3] N-am spus eu, ci un evreu. Erijându-se în istoric, procuror şi judecător, obedientul mic vizir „mioritic" a afirmat (nu în Ferrari-ul de la Monte Carlo, ci în România anului 2012): „Evreii au fost omorâţi şi în România, şi în Transnistria şi mai departe..." (mai departe, unde?)

Prin agresivitatea extremă dovedită, prin penalizarea la propriu, prin eliminarea din viaţa publică şi linşarea mediatică, inclusiv pedeapsa trimiterii la închisoare a celor care au ideea temerară să declare alte păreri privind subiecte pur istorice controversate, lobby-ul evreiesc nu face altceva decât să incite la ură. Nu contest, dar nici nu pot accepta necondiţionat orice inepţie, doar pentru ca aşa spune „legea". Nimeni nu poate nega crimele comise de evrei împotriva românilor în anul 1940. Pentru asta trebuie condamnat întregul popor evreu? Categoric NU! Trebuie condamnat întregul popor român pentru faptele comise de unii dezaxaţi? La fel de categoric, NU! Abuzuri au fost de ambele părţi, dar se impune, obligatoriu, şi analiza temporală a derulării evenimentelor. Citez: „nu chiar toţi evreii care au scris despre cauza „masacrării din senin" (!?) a evreilor de către români, între 1941 şi 1943 ignoră cu o superioritate de rasă inadmisibilă [...] adevărul istoric, cronologic:
- întâi, 28 iunie -3 iulie 1940 - a avut loc părăsirea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa; în timpul evacuării tragice, victime au fost românii şi doar ei [...] agresiunea din partea evreilor, nu a ruşilor ocupanţi, agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goimi, anti-creştină (încălcarea Poruncii a 6-a!) în timpul evacuării militarilor, a civililor români din teritoriile cedate a semnificat «Ochiul» - prim.
- apoi, după un an şi o zi (la 29 iunie 1941) a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros, victime: evreii din România. (De care Organizaţia germană Todt nu este străină - n.n.) Ce s-a întâmplat după un an de zile, (a fost) inadmisibil, reprobabil, criminal, condamnabil (vinovaţii au fost condamnaţi, mulţi executaţi până în 1951), a fost replică la agresiune: «Ochiul scos» pentru ochiul scos..."[4]

O asemenea desfăşurare de forţe şi un asemenea recurs la intimidare a tuturor românilor este dincolo de abuz, este crimă la adresa poporului român. Ajunge! Dumnezeu nu este dictator!

Există evrei şi evrei:
- „...adevăruri evidente susţinute de evrei normali: Nicolae Minei-Gründberg, Moshe Carmilly Weinberger, Barbul Bronştein, rabinul Alexandru Şafran, A.L. Zissu, Mişu Benvenusti, Nicolae Steinhardt, Wilhelm Filderman (a cărui declaraţie cunoscută şi sub denumirea „Testamentul lui Fildeman" este ocultată de fabricanţii de istorie),[5] şi alţii. Relevant este şi cuvântul lui Raoul Sorban la înmânarea diplomei şi medaliei „Drept între popoare"[6]: „România s-a dovedit a fi fost nu numai mai puţin speriată de riturile violenţei hitleriste decât alte ţări aflate sub ocupaţia armatelor germane, dar şi faptului că marile mase ale poporului român nu erau ostile evreilor, iar românii aflaţi sub stăpânirea Regatului ungar şi prigoniţi, atât de către organele de stat, cât şi de marea majoritate a populaţiei civile maghiare, au făcut front comun cu evreii."
- „absenţa documentelor (doveditoare ale afirmaţiilor lor) nu-i deranjează pe: Moses Rozen, Zigu Ornea, Lya Benjamin, Jean Ancel, Andrei Cornea, Michael Shafir, Andrei Oişteanu, V. Neuman, Radu Ioanid, „imensul istoric (sionist) al holocaustului românesc", autor clasicizat al textului înscris pe Memorialul Coral."[7]

„Astăzi, în majoritatea statelor europene şi americane, o polemică între autohtoni şi evrei este considerată antisemitism şi se pedepseşte cu ani de închisoare. România nu face excepţie. Răspunsul este simplu: „creştinii îşi caută dreptatea în legile lăsate de Dumnezeu, iar evreii în legile pe care şi le fac singuri..."

În condiţiile în care învăţământul românesc se prăvăleşte cu fiecare zi care trece, alţi doritori de bine ai Neamului Românesc, căţăraţi la putere de două decenii, impun promovarea instituţiilor şi cvasi-legiferarea limbii maghiare, într-o ţară unde limba oficială este limba română, dar despre asta, într-un alt articol.
---------------------------------------------------------------
[1] Extras din Ordonanţa de Urgenţă A Guvernului României nr. 31 din 13 martie 2002:
„Art. 6: Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 8:
(1) Constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda de la 2.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON):
a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o persoana juridică;
b) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de către o persoana juridică;
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau stiinţei, cercetării ori educaţiei."
[2] Poreclă dată Anei Pauker (Hanna Robinsohn) pentru cruzimea faptelor sale
[3] Norman G. Finkelstein, „Industria Holocaustului", New York City, 2000
[4] Paul Goma, „Săptămâna roşie", Bucureşti, Editura Vremea XXI, 2004, p.21
[5] Ibidem, p. 22
[6] Yad Vashen, Ierusalim, 7 aprilie 1987
[7] Ibidem, p. 14

| Înapoi la Subiecte|


 

Se pare că economia mondială se găseşte în situaţia catastrofală de a se prăvăli într-un hău. Euro se află în colaps. Demersurile foarte agresive ale Israelului şi ale Statelor Unite, iminenta lor ameninţare de atacare a Iranului sunt pe cale să arunce omenirea în încleştarea celui de-Al Treilea Război Mondial, cu urmări imprevizibile pentru întreaga planetă. După reeditarea episodului Pearl Harbor - cacialmaua de la 11 septembrie 2001 - s-a dorit inocularea ideii că cel mai mare duşman al omenirii este terorismul extremiştilor islamici. O vreme, chiar şi azi, americanii şi o covârşitoare parte a lumii occidentale au crezut. Timpul a scos la iveală dovezi incontestabile ale inamicului real, aflat chiar în interiorul structurilor de conducere ale statelor puternice, ale S.U.A. Corporaţiile - marile imperii multinaţionale - cu bugete substanţial mai consistente decât cele ale multor ţări, dictează multor guverne, cum este şi cazul României postdecembriste. Românii nu se pot revolta împotriva lor. „Nu văd pădurea din pricina copacilor"! Zilnic, pe canalele naţionale, fel de fel de „specialişti-anal-işti" economici anunţă sfârşitul crizei, de fapt, un fel de a fura căciula poporului. Modul în care marile puteri ne aburesc şi ne mint că au rezolvat criza din 2008, este de neacceptat. Reţeta de „rezolvare", găselniţa „genială" şi salvatoare au fost tiparniţa de bani „electronici" pentru şmecheri şi creditul de la F.M.I. pentru fraieri (România). Cum ar putea lua sfârşit această criză provocată, când majoritatea statelor sunt supraîndatorate? Cum ar putea plăti România datoriile, când ne aflăm în deficit bugetar? Datoriile cresc şi ne afundăm din ce în ce mai adânc în mlaştină. Când şi cum vom plăti datoria? Vreme de decenii ar trebui ca România să aibă excedent bugetar. De unde? Într-un sistem politic şi social defectuos, precum cel actual, în care F.M.I.-ul ordonă jaful privatizării şi concedieri masive, când alocarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă este nulă, nu este posibil. Am urmărit, ca atâţia alţii, întâmplările începutului de an 2012. Iniţial m-am bucurat că răbdarea românilor a ajuns la capăt şi a declanşat „explozia mămăligii", că demnitatea a scos capul ascuns timp de 22 de ani sub gluga umilinţei. Zadarnic! Totul s-a transformat într-o derutantă manifestare a teatrului absurd, un fel de război al românilor împotriva românilor. Lipsa de speranţă a declanşat paranoia galopantă pe stradă, pe internet, în ziare şi în studiourile de televiziune, unde protagoniştii au cântat sau au jelit după propriile partituri. Noi nu am ştiut - sau poate am uitat - cine ne-a legat lanţul de grumaz şi ne-a pus în jug în 1989. Nu avem puterea să aruncăm lanţul şi să ne revoltăm împotriva dictaturii F.M.I., care „taie şi spânzură în România", împotriva „iluminaţilor" care doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale - New World Order (N.W.O.), pe întreaga planetă, care doresc instituirea unui stat poliţienesc total şi a controlului absolut asupra individului.[1] Este „ordinea" lor, nu a noastră!

Pentru a înţelege mai bine „fenomenul" N.W.O. şi conexiunea cu România, vă propun să aruncăm o succintă privire retrospectivă asupra situaţiei de după Al Doilea Război Mondial, din perioada aservirii absolute Moscovei (1944-1958). În posturile-cheie de conducere, de represiune, în direcţiiile ideologice şi culturale veţi constata prezenţa majoritară a unor elemente alogene, în special evrei sau proveniţi din familii evreieşti. Indivizi care au acţionat nu în calitate de evrei, ci de comunişti-evrei, slugi fanatice ale Moscovei, pentru distrugerea majorităţii intelectualilor români - uneori chiar a altor evrei. Se pare că abuzurile comise în anii '50 de către unii dintre cei menţionaţi au fost uitate de evreii de azi, iar responsibilitatea, fie ea numai morală, ar trebuii recunoscută şi asumată. Pe cei de teapa impostorului zice-se dovedit, Ellie Wiesel, nu-i interesează decât Auschwitz-ul şi nu vor să ştie nimic de Basarabia şi Transilvania anului 1940, de Aiud, Sighet, Piteşti sau Canal. Este firesc să-i preocupe soarta evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar, în mod regretabil şi de nepermis, au „uitat" de crimele şi persecuţiile comise de confraţii lor contra românilor. Pentru înţelegere şi comparaţie, o lectură a numelor celor instalaţi în scaunele decizionale ale diferitelor domenii de activitate de atunci este edificatoare:
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Gheorghe Apostol (Aaron Gershwin), Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kişinevsky (Ioska Roitman), Liouba Kişinevschi, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă (Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner- zis şi "Oracolul de la Dămăroaia"), Emil Bodnăraş (Emilian Botnarenko), Walter Roman (Ernő Neuländer), Miron Constantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Bârlădeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon), Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici Tismeneţki), Dionisie Patapievici (sau Dionis, sau Patapiewicz Denys, sau Patapicovici), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), Maxim Berghianu (Maximilian Bergmann), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco) zis Pantiuşa, Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), Ion Vinţe (Vincze János), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Mişa Dulbergh), Mihai Florescu (Misha Iakobi), Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici (Szenkovits Sàndor), Ştrul Mauriciu, Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller), Feller Moritz, Mirodan (Alexander Zissu Saltman)... Aurel Baranga (Ariel Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld), Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg), Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion Călugăru (Ştrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fiica lui Max Banush de la Banca Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu (Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner) ş.a. Dar să nu-i neglijăm nici pe contemporani: Petre Roman, Mugur Isărescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu... şi de ce nu, cei trei preşedinţi ai României de după '89.

Dacă în perioada de după război, ucazurile veneau de la Moscova, astăzi ordinele ni se transmit de la Washington, de la Bruxelles, mâine, cine ştie?, de la Tel Aviv. Trăim, repetăm drama anilor postbelici şi suportăm consecinţele dramei postdecembriste. Din moment ce am fost îmbrânciţi pe poarta U.E. şi N.A.T.O.!, adio suveranitate naţională! Revenind la borna prezentului, în aceeaşi zi în care F.M.I. a lăudat reformele guvernului, Primul Ministru în exerciţiu a depus mandatul guvernului. Vi se pare că s-a produs ca urmare a presiunii străzii? Fals! Aşa s-a ordonat. „Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid", scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul intitulat „Teatru absurd la Bucureşti", din ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Editorialistul afirmă că propoziţia de rămas-bun a premierului demisionar: „Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării", ar fi inspirată din opera „compatriotulului său, Eugen Ionesco".[2] Politicienii şi guvernanţii noştri sunt simple marionete, banali pioni ai Ocultei mondiale, uşor de inlocuit. Din nou, imposibilul a fost posibil. Numirea noului premier stă sub semnul ambiguităţii, al nesiguranţei. Deşi tânăr, se află sub „umbra" multor semne de întrebare. Serviciile româneşti de contraspionaj consideră că M.R.Ungureanu „este agent al unei puteri străine". În conjunctura în care Masoneria este tot mai implicată în derularea evenimentelor, strânsa prietenie cu şeful masoneriei germane (evreu polonez) nu pare a fi simplă coincidenţă. În unele medii se afirmă că printre misiunile noului premier s-ar număra şi înstrăinarea aurului României către firma evreiască din Canada, Roşia Montana Gold Corporation. În condiţiile menţionate sumar, un personaj a cărui experienţă este discutabilă, iar conexiunile sale cu diverse organizaţii străine nu constituie un „certificat de bună purtare", a fost numit de Preşedinte ca să conducă destinele Ţării. Poate veţi spune, asemenea altora: „nici nu s-a instalat bine şi este contestat". În situaţia dezastruoasă în care administraţiile de după '90 au adus România, nu ne mai putem permite să facem experienţe. Avem nevoie de certitudini, iar noul premier nu ni le va oferi! Nu-i rău să ascultăm şi vocea târgului, să ne luminăm puţin şi să vedem ce hram poartă urmaşul „la tron".

Mihai Răzvan Ungureanu - de la C.C. al U.T.C., la Ministerul de Externe, la Serviciul de Informaţii Externe, la şefia Guvernului României.

Vă previn că C.V.-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant, mult prea „impresionant", pentru a fi atribuit unui om de 44 de ani, cu precizarea că spaţiul nu ne permite relatarea biografiei integrale. Istoric şi diplomat român, fost membru supleant al C.C. al U.T.C., a deţinut funcţia de ministru de externe al României între anii 2004-2007. Până la numirea sa ca Prim ministru a fost director al Serviciului de Informaţii Externe al României. După comentariile apărute în mass-media, Mihai Răzvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi. Mama, evreică născută la Bălţi - cel mai rusificat oraş din Republica Moldova în perioada existenţei U.R.S.S.; tatăl său, Ştefan Ungureanu, a fost profesor de chimie-fizică la Universitatea din Iaşi, viceprimar şi director la Agenţia Locală de Conservare a Energiei. În anii '90 M.R. Ungureanu a fost lansat în viaţa publică românească de către de Iosif Sava, în Seria seratelor muzicale, care includeau dialoguri cu oameni politici, oameni de artă, filozofi, muzicieni, instrumentişti, în 1990, aflaţi la începutul carierei. Tot din presa românească reiese că studiile şi cariera sa au fost/sunt conectate cu organizaţiile Sörös şi cu cele iudaice ale magnatului Mark Rich. „Apartenenţa sa ca lider al organizaţiilor Sörös din România, ca şi ale organizaţiilor sioniste, a permis ca, neavând nici un fel o viaţă politică activă postdecembristă (după cum singur mărturiseşte), să fie numit, în 2004, ministru de externe al Romaniei."[3] De altfel, al treilea volum al cărţii lui Cornel Dan Niculae -„Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii", are ilustrată pe copertă fotografia ministrului Ungureanu cu mâinile pe Zidul Plângerii şi cu chipa pe cap. „Ofiţer de-al nostru sau de-al lor?"[4]
Ar mai fi de reţinut câteva elemente importante din activitatea precedentă, „în interesul României"(?), a actualului premier:
- 2004 - chiar la investirea ca Ministru de Externe, a dispus montarea în sediul Ministerului de Externe Român a portretului Anei Pauker (cetăţean sovietic şi agent N.K.V.D., cu grad de colonel;
- 2004 „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurul României. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine, nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la M.A.E., trimis de dl Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului!" (Dumitru Prunariu);
- 2005 prin prevederile acordului dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei private Gojdu a fost trasferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu;
- 2006 - ca Ministru de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din aşa numita Republică Moldova vorbesc „o variantă a limbii române";
- 1997 - 1998 M.R. Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen", acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (?!);
- 2009 - M.R. Ungureanu a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al S.R.I., Nicolae Ulieru că ar fi agent al unei puteri străine. „Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E., am avut o tresărire. Mi-am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau S.R.I. nu l-a informat?"; Gravitatea excepțională a acestei declaraţii poate fi completată cu o alta, aparţinând aceleiaşi surse: „Dacă Comisia parlamentară de control a S.R.I sau S.I.E. vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante".
- 2005 - Mihai Răzvan Ungureanu, ca ministru de externe al României, a semnat împreună cu ministrul de externe rus, Lavrov, cel mai păgubos acord postdecembrist - „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre Romania si Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale". Astfel, România, prin „omisiune" (de fapt prin trădare) a renunţat oficial, la România de Est (Basarabia), la Tezaurul României sechestrat la Moscova de Lenin în 1918. şi „uitat/pierdut" de sovietici/ruşi. etc, în favoarea Rusiei şi spre enorma pagubă a României![5]

După demiterea din funcţia de Ministru de Externe, s-a autosuspendat din calitatea de membru al P.N.L. pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (o şcoală europeană de spioni). Surse din cadrul Serviciului de Informaţii Externe au relatat că „Mihai Răzvan Ungureanu hoinărea în voie încă de când era secretar de stat, prin birourile Centralei S.I.E. şi prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe". Întrebat dacă vreun secretar de stat sau ministru are dreptul să se plimbe hai-hui prin clădirile S.I.E., fostul şef al spionilor externi, Cătălin Harnagea, s-a arătat extrem de surprins: „Nici măcar angajaţii instituţiei nu au voie să se plimbe de capul lor prin birouri, iar, în ceea ce priveşte casele conspirate, acestea sunt frecventate numai de agenţii sub acoperire sau ofiţerii care îi coordonează. Prim-ministrul dacă vine, îşi anunţă din timp vizita". Din motive lesne de inţeles, şeful statului - „patronul", serviciilor speciale - nu şi-a abandonat protejatul, propunându-l la şefia spionajului extern (S.I.E.), dar după „Episodul japonez", Mihai Răzvan Ungureanu a ieşit cam „şifonat". Fapt deloc neglijabil, prea-eminentul Mihai Răzvan Ungureanu a fost/este „sponsorizat" de Marc Rich, numitor comun al oligarhilor ruşi cu interese în România, deţinător de triplă cetăţenie: israeliană, spaniolă şi elveţiană (la cea americana a renunţat, după ce, în 1983, a fost acuzat de evaziune fiscală, „comerţ cu inamicul sovietic" şi conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj).[6] Prea multe incertitudini! Precedentul fusese deja creat. Doi ex miniştri postdecembrişti au fost acuzaţi de spionaj în favoarea unor ţări străine şi subminarea economiei naţionale. Aţi auzit cumva să fi fost judecaţi şi/sau condamnaţi? Nici nu veţi auzi. Sunt bine-merci şi-i doare-n cot de gura lumii. În lipsa unor judecăţi drepte şi de aplicare a legilor, ce garanţie avem că infracţiunile nu se vor repeta? Pentru a completa peisajul confuz în care „marele timonier" şi-a aruncat peste bord propriul echipaj şi a „năşit" cabinetul Ungureanu, nu poate fi trecut cu vederea un aspect aparent insignifiant: în doar patru zile - am inclus şi ziua demisiei fostului premier - noul guvern a fost nominalizat, validat şi investit cu prerogativele oficiale, deci pus în drepturi. Ritmul alert - justificat de altfel - în care s-au derulat evenimentele, demonstrează că scenariul a fost conceput în culise, că lista noului cabinet fusese deja întocmită şi acceptată de şeful statului, iar demisia la ordin a fostului premier a fost prezentată post factum, transformând palatul Victoria într-un apendice al Cotroceniului. Ca să fiu în ton cu editorialistul de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, restul spectacolului de teatru absurd a putut fi urmărit la Tv, dar întrebarea nerostită încă, rămâne: cine este autorul scenariului şi cu ce scop a fost pus în scenă? Nu de alta, însă „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!"

Poporul român a ajuns să cerşească un bănuţ, o fărâmătură de la masa noilor ciocoi, plini de bani furaţi tot de la el. Pentru un loc de muncă a ajuns să stea în genunchi ca sclav al mileniului trei. Ne lăsăm călcaţi în picioare şi exploataţi ca nişte vite. Regretabil şi reproşabil, în Piaţa Universităţii nu s-a cerut decât „ceva mai mult fân, un staul mai curat şi un stăpân un pic mai bun, care să ne mulgă mai tandru". Nu sunt anti-evreu, nu sunt xenofob, nu am nimic cu nici un alt popor al lumii, dar, parafrazându-l pe René Descartes, cuget, deci trăiesc şi mă tot întreb, „sine ira et studio": dintre atâtea milioane de ROMÂNI numai alogenii ne pot conduce destinele? Umilitor pentru condiţia de român! Ce ne-a mai rămas de făcut? Ne răspunde Radu Gyr: „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane !"
--------------------------------------------------------------
[1] David Rockefeller, patriarhul celei mai bogate dinastii din SUA într-un discurs din 23 septembrie 1994 la un dineu al ambasadorilor ONU: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială."
[2]http://epochtimes-romania.com/news/2012/02/teatrul-absurdului-la-bucuresti-frankfurter-allgemeine-zeitung---141181
[3] Cornel Dan Niculae - „Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii".
[4] Ibidem
[5] http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-la-un-premier-de-sacrificiu-la-un-premier-de-la-serviciu-965215.html#ixzz1lgaBmFPO
[6] http://mariusmina.blogspot.com/2008/07/mihai-razvan-ungureanu-de-la-cc-utc-la.html

de Ion Măldărescu

| Înapoi la Subiecte|


„Ridica-te, Gheorghe! Ridică-te Ioane!” „Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat evreilor pe goimi (neevrei) cu tot ceea ce ei posedă:"
(Talmud Babli, tratatul Baba-Kamuna, f.32, c.2, Rohling L. Cit. Pag.63)
ROMÂNIA NU ESTE FÂŞIA GAZA ! ! ! SCRISOARE DESCHISĂ domnului Shimon Peres, preşedintele Israelului !

Ne adresăm Excelenţei Voastre, în numele celor pe care îi reprezentăm, precum şi al celor aproape două milioane de martiri ai Neamului, ucişi, fără judecată, în trecutul încă proaspăt al memoriei naţionale. Excelenţă, După cum bine cunoaşteţi, comunitatea mozaică din România trăieşte şi munceşte în bună pace, chiar dacă istoria acestor meleaguri a fost zbuciumată, plină de controverse şi, de multe ori, sîngeroasă. 

Prezenţa Excelenţei Voastre în ţara noastră reprezintă un prilej, pentru noi, de a încerca să clarificăm împreună, sincer şi deschis, "activitatea" unor evrei-comunişti, în epoca postbelică, din România (al II-lea război mondial). 

* 28 iunie 1940 - A însemnat invadarea României de către trupele sovietice, avînd ca rezultat anexarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, precum şi preluarea puterii locale de către evreii-comunişti. Este o lovitură grea - pe care românii au simţit-o în suflet - şi, totodată, începutul ofensivei comuniste împotriva Ţării şi a Neamului Românesc.

* 23 august 1944 - România era "eliberată" de Armata Roşie şi "ocupată" de cea mai odioasă diktatură comunistă! Trebuie să precizăm că, la instalarea, prin forţă, a comunismului, coreligionarii d-voastră au avut un rol preponderent şi condamnabil, din punct de vedere istoric. Componenţa de peste 90% a evreilor-comunişti printre fondatorii Partidului Comunist Român (în fapt, komisari sovietici de etnie mozaică), veniţi în România pe tancurile ruseşti, a însemnat scufundarea ţării în întunericul celor 45 de ani de teroare roşie comunistă.

După fatidicul an 1944, spirala istorică a suferinţei româneşti a crescut inexorabil, atrăgînd în ea zeci de milioane de români deportaţi, ucişi, închişi în temniţele comuniste, privaţi de cele mai elementare drepturi, în lagăre comuniste. Întregul popor român a fost martirizat, deviat de la cursul său istoric firesc, amputat, prin distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali şi înlocuirea acestora cu pseudo-valori de sorginte comunistă, a căror influenţă este prezentă şi continuă şi astăzi.

Excelenţă,
Nu putem să uităm că marea majoritate a torţionarilor" şi "educatorilor" din iadul închisorilor comuniste, care au schingiuit şi torturat sute de mii de români (opozanţi ai regimului comunist), au fost de etnie mozaică.
Cu titlu de exemplu, amintim că numai torţionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general şi fost şef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956), se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre.

Pentru o reintrare în normalitate, amintiţi-vă de Sanctitatea Sa, Papa Benedict al XVI-lea, care şi-a cerut, pe bună dreptate, scuze pentru responsabilitatea creştină în legătură cu antisemitismul şi a cerut evreilor şi creştinilor: să se unească pentru a întări relaţiile şi să continue să meargă împreună pe drumul reconcilierii şi fraternităţii. Nu aşteptăm scuze, pentru că noi ştim că doar Dumnezeu, în mila Sa nemărginită, are puterea de a ierta cu adevărat, şi doar Lui ar fi înţelept să-I cereţi iertare! Ce puteti face d-voastră, în numele comunităţii evreieşti din România şi din întreaga lume, este să adoptaţi o poziţie corectă faţă de crimele săvîrşite de coreligionarii d-voastră şi să condamnaţi public holocaustul komunist.

Mai nou, recenta obrăznicie a reprezentanţilor Muzeului Holocaustului din SUA, care pretind Băncii Naţionale a României să retragă o emisie numismatică dedicată unor patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, o apreciem ca un atac la adresa Creştinismului Ortodox, ceea ce ne aduce în situaţia de a ne face să ne îndoim de bunele intenţii ale coreligionarilor d-voastră americani.

Vă reamintim, de asemenea, că recentele d-voastră declaraţii, potrivit cărora "aţi cumpărat" România, alături de alte ţări, iar Israelul are o poziţie bună, neavînd probleme, sînt jignitoare şi alarmante din perspectiva reconcilierii, pe care o dorim cu toţii.

Excelenţă,
În spiritul acestui ADEVĂR, avînd în vedere apropiata vizită oficială a Excelenţei Voastre în ţara noastră, am aprecia, ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din România, dacă aţi condamna public comunismul, ca doctrină politică şi socială, care a dus la moartea şi distrugerea materială şi morală a milioane de români. De altfel, bilanţul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii ridică numărul global al acestora la peste 100 de milioane în întreaga lume, fiind cea mai distructivă ideologie din Istoria Umanităţii. O astfel de luare de poziţie nu ar constitui, de altfel, decît un binemeritat gest de respect faţă de Poporul Român, avînd în vedere faptul că toţi şefii de stat din România post-decembristă au onorat memoria victimelor nazismului, vizitînd Muzeul Holocaustului, ori cu ocazia prezenţelor oficiale în Israel, şi regretînd, în numele umanităţii care ne caracterizează ca popor, pierderile suferite de coreligionarii Domniei Voastre.

În acelaşi spirit al regretului faţă de pierderile suferite de poporul român, ar fi meritoriu dacă aţi binevoi ca, pe parcursul vizitei d-voastră în România, să onoraţi memoria victimelor comunismului, vizitînd Memorialul Sighet, sau unul dintre abatoarele umane comuniste (Jilava, Aiud sau Gherla).

Pentru o mai bună informare, vă prezentăm, în continuare, o enumerare succintă a listei celor mai proeminenţi evrei-comunişti, răspunzători de holocaustul komunist din România, ţară pentru care au luptat şi au murit bunicii, părinţii şi fraţii noştri:
* Ana Pauker ( Hannah Rabinshon) - poreclită "Stalin cu fustă"; secretar general al CC al Partidului Comunist Român (1944-1948). 

* Ella Diamantestein - secretara Annei Pauker. 
* Ilca Melinescu (Ilka Wasserman) - şefă a MAE; directoarea Editurii Cartea Rusă. 
* Carol Lustig - director MAE (1948-1952). 
* Ana Toma (Ana Grossman) - soţia lui Pantelimon Bondarenco, şeful Securităţii; ministru la MAE (1950-1952). 
* Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) - ministru al Justiţiei (1948-1952); ambasador la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961). 
* Leonte Răutu (Lev Oigenstein) - membru CC al PCR (1948-1972) şi multe alte funcţii înalte. 
* Ghizela Vass - membru CC al PCR (1948-1984); membru în conducerea Comitetului Democratic Evreiesc, în 1950. 
* Leopold Filderman - preşeşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie, de pe lîngă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti. 
* Heinrich Kreidl - secretar geneneral în Ministerul Lucrărilor. 
* Jean Coller - şef la Direcţia de Cadre (1945-1950). 
* Walter Roman (Erno Neulander) - evreu din Oradea; şef al Direcţiei Politice a Armatei; tatăl lui Petre Roman (prim-ministru al României în perioada 1989-1991). 
* Silviu Brucan (Saul Bruckner) - conducătorul campaniei de bolşevizare a României; ambasador la Washington (1956-1962). 
* Leonte Tismăneanu (Leon Tismineţki) - redactor-şef la Editura PCR; profesor la Facultatea de Marxism-Leninism; tatăl lui Volodea Tismăneanu, actualul preşedinte al IICCMER. 
* Alexandru Nicholschi (Boris Grünberg) - evreu basarabean, şef NKVD pentru România; şef la DGSP/MAI (1948-1961). 
* George Silviu (Gersch Golinger) - secretar general al MAI (1946-1953). 
* Teohari Georgescu (Burah Tescovici) - agent NKVD; ministru de Interne (1944-1952). 
* Moises Haupt - general, comandant militar al Bucureştilor (1944-1950). 
* Ştrul Mauriciu - colonel, director al Securităţii Galaţi şi Prahova. Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sîrmă ghimpată, scuipîndu-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca. 
* Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa) - general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). 
Responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre. L-a arestat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată, în prealabil, în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz. 
* Fuchs (Fux) Iani - maior, Fălticeni - arestase copii de 12 ani, fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui, veniţi în control, au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scînduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment, unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era insuportabil. Femeia înnebunise deja, urlînd de disperare cînd i s-a deschis uşa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu, şi-l aminteşte şi ea pe "fiorosul maior Fux", care i-a smuls unghiile cu cleştele. 
* Feller Moritz - locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, l-a torturat pe tatăl lui Ilie Alexoaie, folosind curentul electric, de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.
Lista este lungă şi cuprinde încă 211 nume de evrei-comunişti din posturile-cheie ale Partidului Comunist Român.
O rugăm pe Excelenţa Voastră să primească expresia înaltei noastre consideraţii.
semneaza:

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, prin preşedinte Viorel ENE
Asociaţia Baricada Inter 1989, prin preşedinte ec. Ion IOFCIU
Mişcarea pentru Libertate, prin preşedinte av. Mihai RAPCEA
Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor, prin vicepreşedinte Mircea Surdu Bucureşti, 3 august 2010

| Înapoi la Subiecte|


 

ION ANTONESCU : "AVEM DOVEZI ! ! ! "

DOMNULE FILDERMAN
În două petiţii succesive îmi scriţi de "tragedia zguduitoare" şi mă "imploraţi" în cuvinte impresionante, reamintind de "conştiinţă" şi de "omenie" şi subliniind că sunteţi "dator" să apelaţi "la mine" şi "numai" la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură "este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă altă vină, decât aceea de a fi evrei".
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţele celor umili şi fără apărare. Înţelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.
Vă gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinele care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să-i întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut, când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)
Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar şi-au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
Te întrebi, de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de cei ce nu merită, înduioşaţi-vă de cei ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs atâta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.
*****
Comentariu: Textul de mai sus este răspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încărcat de invenţii şi exagerări cu privire la evreii deportaţi în Transnistria "fără altă vină decât aceea de a fi evrei". O formulă prezentă în mai toate textele despre Holocaust, despre suferinţele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte părţi, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. În România nu a existat vina de a fi evreu, dovadă fiind faptul că majoritatea copleşitoare a evreilor nu au fost afectaţi de legile aşa zis anti-semite, ceea ce a declanşat un veritabil exod al evreilor din toată Europa ocupată de Hitler către România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supuşi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toţi evreii apatrizi, care nu aveau cetăţenie română şi despre care nu se putea şti cu ce intenţii, în vreme de război, se refugiau la noi. Alături de aceşti evrei care nu aveau actele în regulă, în Transnistria au fost deportaţi câteva sute de evrei comunişti sau ştiuţi a fi agenţi anglo-americani (spioni).
În principal, evreii duşi în Transnistria erau cei mai mulţi sub învinuirea colectivă de a fi săvârşit crime împotriva românilor, în perioada iunie 1940 - iunie 1941, pe teritoriile ocupate de Armata Roşie. În măsura în care starea de război nu permitea derularea unor anchete juridice care să stabilească persoana vinovată de o crimă sau alta, iar tot ce se ştia era faptul că acele crime fuseseră săvârşite de nişte evrei, măsura minimă care se impunea era o pedeapsa colectivă: izolarea tuturor evreilor din Basarabia şi Bucovina în condiţii care să nu le permită reluarea activităţilor ostile faţă de români, faţă de armata română. Era o măsură juridic şi moral justificată de faptul că evreii nevinovaţi nu colaborau cu autorităţile pentru identificarea criminalilor.
Fireşte, probabil că cei mai mulţi evrei nu se făcuseră vinovaţi de crime sau activităţi anti-româneşti, iar cei mai mulţi dintre evreii vinovaţi fugiseră deja în Uniunea Sovietică. De aceea, evreii nu au fost încarceraţi, ca nişte criminali, aşa cum mulţi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru că printre ei se aflau şi oameni nevinovaţi, au fost numai strămutaţi cu familia şi izolaţi, în localităţi şi locuinţe din care populaţia civilă se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internaţionale ale războiului.
Evreii duşi în Transnistria au fost cazaţi în locuinţe omeneşti, au avut o largă libertate de mişcare. Interdicţia impusă era să nu se intre în acele localităţi fără permis special! Era o măsură care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici să se răzbune pentru crimele evreilor care au "gestionat" înfometarea Ucrainei şi uciderea prin inaniţie a milioane de ţărani din Ucraina în anii 30. Se aud şi azi voci în Ucraina care le reproşează autorităţilor româneşti din Transnistria că i-au apărat şi protejat pe evrei în urmă cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!
Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de muncă plătite. Ideea a fost că statul român nu se simte obligat să le poarte de grijă unor persoane care nu sunt loiale faţă de România, faţă de români!
Evreii au fost lăsaţi să se descurce singuri, au avut dreptul să primească orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din păcate, peste ani, acest regim de izolare, de minimă izolare, în condiţii relativ acceptabile, civilizate, a căpătat numele de exterminare, iar românii au fost acuzaţi de genocid anti-evreiesc, de holocaust!
Este nu numai o minciună şi un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodată, în istorie!
Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Dacă avem ceva să ne reproşăm pentru acei ani este faptul că ne-am arătat oameni cu nişte ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastră.
Sunt aşa de puţine vocile evreieşti care au spus adevărul!. Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toată povestea din Transnistria prin formula "exerciţiu de auto-guvernare", formulă pe care o considerăm a fi cea mai potrivită cu realitatea: obligându-i pe evreii deportaţi (strămutaţi) în Transnistria să se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exerciţiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.
Evreii din România având, cum bine se ştie, un rol important în constituirea şi succesul Israelului. La vremea respectivă, printre românii ai căror feciori mureau pe front, circula vorba că Antonescu le-a făcut evreilor ţară în Transnistria!
Se pare că Ion Antonescu a ştiut cu cine are de-a face. În scrisoarea reprodusă mai sus, Ion Antonescu vorbeşte de mai multe ori despredovezile pe care le are cu privire la crimele şi fărădelegile săvărşite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Mareşalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeşte Antonescu?
Suntem în măsură azi să le oferim cititorilor noştri următoarea informaţie:
Cu gândul la discuţiile ce se vor purta la sfârşitul războiului, la tratativele şi negocierile ce vor urma luptelor de pe front, mareşalul Ion Antonescu a avut grijă să adune o bogată documentaţie privind "problema evreiască". Sub acest titlu s-a adunat un vast şi explicit material documentar pe acest subiect. Documente care conţineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu şi a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.
Aceste documente - mă gândesc eu, puteau să argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzător şi mai convingător din ISTORIA OMENIEI ROMÂNEŞTI. O istorie încă nescrisă de istoriografii noştri, deşi ar avea cu prisosinţă material din care s-o întocmească, chiar şi fără documentele adunate de Ion Antonescu.
Căci, din păcate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecinţele trădării de la 23 august 1944 a fost şi jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive româneşti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat după "eliberarea" din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numărat şi documentele privitoare la evrei, şase lăzi dedicate "problemei evreieşti". Chiar aşa erau înregistrate cele şase lăzi cu documente: Problema evreiască.
Asta s-a întâmplat după 23 august 1944, în primele luni. După aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul "demontării comunismului" de către urmaşii celor care îl montaseră în 1917, o delegaţie de specialişti din Israel, specialişti în Holocaust probabil, a mers la Moscova şi a tratat cu autorităţile soarta celor şase lăzi de documente. Probabil pe ideea că acele documente, deoarece priveau problema evreiască, era drept să fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiască. La acest argument s-a adăugat o sumă frumoasă, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare şi depozitare, başca eventualele remuşcări sovietice ori scrupule.
Lăsăm pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârşăvii. Deocamdată ne mărginim la a ne declara neputinţa de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjecţia acestui gest mai mare: a ruşilor sau a evreilor?
Probabil că nu vom şti niciodată detaliile acestei tranzacţii. Cunoaştem bine rezultatul: imediat după 1991-92, au început să apară în presă acuzaţiile de genocid şi Holocaust, încununate cu recunoaşterea oficială a acestui Holocaust de către guvernul aşa zis românesc! Dacă mai ţinem cont şi de prăpădul făcut în Arhivele româneşti după 1990, prăpăd organizat sub directa oblăduire a lui Petre Roman şi alţi demnitari vânzători de ţară, ne dăm seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/şi distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevărul în "problema evreiască".
Minciuna nu are picioare lungi. Chiar şi fără aceste documente, care puteau dovedi nevinovăţia lui Ion Antonescu şi a românilor săi, Holocaustul rămâne o minciună neruşinată uşor de dovedit ca minciună. Căci - ca să luăm un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fără a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemţii au "finalizat" 6 milioane de destine evreieşti. Ce au făcut cu 6 milioane de cadavre, se ştie: au făcut săpun şi abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Căci au avut cu ce!
Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urmă de crematoriu. Deci, ce au făcut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?
Din surse evreieşti autorizate primim răspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalţi evrei, înfometaţi de regimul Antonescu până la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagră, vol. III), iar alţi evrei ucişi de români, teoretic peste 100 000 (o sută de mii), au fost mâncaţi de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chişinău şi împrejurimi, istorici care jură pe acest amestec canin în istoria evreimii!)
Da! În principal suntem acuzaţi fără documente, dar acuzaţiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul că nu prea putem proba noi, românii, că acele crime nu s-au săvârşit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problemă şi capitol din istoria noastră. Dacă mă acuză cineva că eu l-am ucis pe John Kennedy şi-mi cere un document prin care să probez că nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde să scot acel act.
Aşadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenţa sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grijă de români, de autorităţile naţionale. Documente cu valoare probatorie definitivă, probabil.
Alte autorităţi, anti-naţionale, au permis sustragerea acestor documente şi transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform cărei înţelegeri la care aţi ajuns cu inamicul neamului românesc?!
Aceeaşi întrebare pentru guvernanţii de la Jerusalim: cu ce drept v-aţi însuşit documente din Arhiva Naţională a României? Simplul fapt că aţi ajuns la o înţelegere cu nişte devalizatori, nişte infractori, că aţi avut cu ce bani să plătiţi nişte funcţionari uşor de cumpărat cu un port-bagaj de vodcă, vă dă drept de a ascunde fapte şi evenimente din Istoria României? Dreptul de a vă însuşi şi ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea şi demnitatea poporului român?!
Până când în arhivele Israelului să mai zacă tăinuite nenumărate dovezi ale nevinovăţiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzaţiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Până când?
*
Ne adresăm cititorilor acestui site pentru a le cere părerea: cum am putea ca noi, societatea românească, să intervenim pentru a normaliza situaţia măcar a acestor două depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman şi cele şase lăzi "târguite" de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamnă readucerea în ţară a acestor documente şi publicarea lor neîntârziată!
Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase după 1990 şi dosite în Israel!)

7 noiembrie 2011
Ion Coja

| Înapoi la Subiecte|


 

De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic

Interviu cu Prof. Dr. Ion Coja revista AGERO Stuttgart cotidianul mureşean Zi de Zi


Suflet generos, deschis și sincer. Crescut în spiritul unor valori de excepție: dragoste de neam și țară. A adunat la un loc, într-o viață de om, speranțe dar și deziluzii. A înțeles însă că procesele istorice, indiferent unde se petrec ele, sunt influențate. De cele mai multe ori, de factori externi care acționează direct sau indirect. Are curajul și răspunderea să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. Chiar și atunci când este vorba despre subiecte delicate. Brutal de sincer și dureros de adevărat. Cadru didactic universitar și om cu o bogată experiență de viață, profesorul Ion Coja a aceptat să acorde un interviu, în exclusivitate, pentru cotidianul mureșean Zi de Zi.

Reporter: De ani buni, trăim o criză materială evidentă, dar de ceea ce este și mai grav, trăim o criză morală fără precedent. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul și impostura au invadat întreaga viață publică. Este oare o consecință inevitabilă a societății de consum, a globalizării și aplatizării conștiințelor sau un proces indus, cu scopuri bine definite, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung. Dumneavoastră ce părere aveți domnule profesor?

Ion Coja: Nu poate fi vorba de ceva spontan, necontrolat, nedirijat! Când Petre Roman a desființat Comitetul de stat pentru planificare, celebrul CSP, spunând că planificarea este un atribut al societății totalitare, comuniste, i-am transmis, prin mai multe declarații publice, că în felul acesta, renunțând la propria noastră planificare, nu facem decât să intrăm sub efectul planificării făcute de alții, în alte cancelarii ale lumii! Căci orice om serios și orice țară serioasă elaborează proiecte pentru viitorul său apropiat sau mai îndepărtat. Planificarea este apanajul inalienabil al suveranității! Ca stăpân, numai ca stăpân îți faci planuri, proiecte. Iar ca slugă pui în practică planurile altora. Cum a făcut Petre Roman, punând în practică planuri de transformare a noastră în slugi! Petre Roman a lucrat în interiorul planului de pierdere a suveranității noastre naționale. Din această perspectivă, într-adevăr nu mai aveam nevoie de niciun CSP. Însăși prestația lamentabilă, propriu-zis criminală, a lui Petre Roman s-a defășurat după un plan, un proiect elaborat cu mult înainte de decembrie 1989. Vă dau un singur exemplu: în ultimele minute ale guvernării sale, când minerii îl fugăreau prin București, Petre Roman a mai avut timp, pentru ce credeți? Să semneze destituirea directorului de la Arhivele Naționale!… De ce a făcut-o? Pentru că o avea în caietul de sarcini primit la investitura de prim ministru, iar respectivul director era un naționalist, un istoric patriot care nu ar fi permis jaful din arhive care s-a dezlănțuit ceva mai târziu, când au început să fie căutate dovezi ale Holocaustului… Alt exemplu: eu am fost senator PDAR, partidul agrarienilor. Eram convins că acest partid a fost înființat de Victor Surdu, după ideea sa, ori a altui agronom din România. Abia după vreo trei ani am aflat că în toate țările fost socialiste se înființase un partid pereche al PDAR!… Evident, după un proiect, după o planificare. A cui? Nu mai are importanță! În nici un caz nu era un proiect românesc sau polonez!… Iar procesul de decădere morală la care vă referiți este un obiectiv extrem de important în strategiile și proiectele care ne vizează fără ca noi să știm de ele, cine sunt autorii, ce intenții au… Putem, în cel mai bun caz, să ne dăm seama că nu poate fi vorba de întâmplare, de coincidențe, ci de lucruri care se leagă logic între ele. Firește, este vorba de logica răului, a destructurării, a disoluției!… Acest răspuns la întrebarea dumneavoastră nu eludează faptul că un rol important l-au jucat și trădătorii, cozile de topor! Dar eu pe aceștia nu-i am în vedere atunci când mă gândesc la popor, la neam!

Reporter: Știu că i-ați evocat cu multă căldură și în mai multe ocazii, pe Alexandru Graur și pe Petre Țuțea, oameni pe care îi considerați părinți spirituali, adevărate modele pentru dv., dar și pentru generațiile trecute. în treacăt fie spus, generația mea încă își mai amintește cu mare plăcere de ”tabletele” de gramatică românească pe care ni le oferea Al. Graur, la radio, într-un mod cât se poate de acccesibil și util. Puteți să-i evocați pe scurt și mai ales în ce a constat influența acestor oameni asupra domniei voastre?

Ion Coja: Al.Graur a fost fiul unui „evreu pământean”. Și-au dat acest nume evreii din România care, pe la sfârșitul veacului al 19-lea, au ales să fie cetățeni loiali ai statului român, să se stabilească definitiv în România, să se asimileze în măsura în care acest proces era spontan și natural. Despre acești evrei ne-a vorbit însuși Graur la curs, la cursul dedicat numelor de persoane, pornind de la detaliul onomastic caracteristic pentru acești evrei: ei au dat copiilor nume românești care nu proveneau din fondul de nume de origine iudaică, gen Gabriel sau Daniel, ci nume ca Nicolae, Constantin, Ștefan, Alexandru, Aurel etc. Din asta se înțelege cât de liber gândea Graur, liber de orice prejudecată. Avea o singură grijă: adevărul. Fusese comunist încă din 1938. Poziția sa de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea comuniștilor habotnici, intriganți, ahtiați după putere, de teapa unui Leonte Răutu. Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învățământ politic”. Uneori, aceste lecții erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei științifice. De la Graur, la aceste ore de învățământ așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic. Am adăugat și eu alte argumente…Nu mi-l puteam închipui pe Graur susținând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învățământ politic l-am auzit spunând, de la catedră, că „de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătățiri!” După 1990, am aflat că Al.Graur, când a văzut că mi se pun piedici la angajarea ca asistent universitar deoarece nu aveam dosar politic bun, a amenințat că-și dă demisia din învățământ dacă nu se ia în considerație voința sa de a mă angaja ca asistent… Viața mea ar fi fost cu totul alta! Mă bucur să mă simt dator la un astfel de om! Ca și în cazul lui Petre Țuțea… Cred că l-am cunoscut prin 1970… Îl știam din vedere și mi-era antipatic. L-am ocolit o vreme. Mi s-a părut prea gălăgios. Era mereu înconjurat de tineri de vârsta mea, dintre care câțiva mi-erau bine cunoscuți câte parale făceau!… După o vreme Țuțea a rămas singur în holul de la Athenee Pallace unde își bea zilnic cafeaua. I-o oferea gratis nea Nicolae, un chelner bătrân care știa cu cine are de-a face… Într-o zi ne-am nimerit la aceeași masă, numitorul comun fiind Florin Pucă, adică prietenul comun. Am stat de vorbă până ne-au dat afară din restaurant, trecut de miezul nopții… Țuțea mi-a dat argumentele cele mai convingătoare pentru sentimentul în care am fost crescut de părinții mei, oameni simpli, veniți de lațară: mulțumirea, satisfacția de a mă ști român… Țuțea a teoretizat acest sentiment, l-a transformat în idee, judicios argumentată. Așa am ajuns la descoperirea că prin legionari, noi, românii, am dat umanității câteva modele sublime de comportament civic. În primul rând Căpitanul!… Moța și Marin… Nicadorii… Decemvirii… O justă înțelegere a epocii respective se poate face împărțind lumea românească după acest criteriu: capacitatea de a înțelege rostul înalt al Mișcării Legionare. Unii au avut organ pentru a pricepe noutatea și profunzimea (sau înălțimea!) gândirii și acțiunii legionare, alții n-au avut această capacitate. Pe aceștia trebuie să-i privești ca pe niște persoane cu handicap! Nu ca pe niște adversari de idei!

Reporter: Karl Marx – filosof studiat și azi în universitățile care se respectă, studiat nu numai din perspectiva istoriei filosofiei, dar mai ales ca și conținut al doctrinei pe care a întemeiat-o alături de Engels – considera că, citez „acumulările cantitative pregătesc saltul calitativ”. Privit din perspectivă istorică, „saltul” este un proces ciclic inevitabil. Temporal vorbind, nu cred că mai este mult până la acel moment. Istoria, privită din perspectivă filosofică, este un continuu proces de „negare a negației”. Văzând și trăind în mod direct ceea ce se întâmplă acum și aici, știind și care ne sunt „acumulările cantitative” din ultimii 20 de ani, care credeți că vor fi consecințele pentru statul român, după acel moment inevitabil al „saltului”?

Ion Coja: Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel… Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!… O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiții care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovați!… Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și deci ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate noi suntem un popor și un stat agresat! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!… Am fost foarte conștient de asta atunci când am înființat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană otomană. Sau modelul rusesc, care a avutțintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși! De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri! În cazul cel mai bun, să părăsim Țara, cum ne îndeamnă însuși președintele Țării… Ne vor căzuți în fundul prăpastiei! În aceste condiții, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt sau poate să genereze reacția de apărare, acea reacție firească la orice ființă căreia i se ia viața. Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie deci să ne pregătim pentru această reacție, să ne organizăm viața în acest sens, astfel încât rău-voitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere! Inimicii noștri care, împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!

Reporter: Despre rolul elitelor în evoluția societății au scris în special Vilfredo Pareto și Gaetano Mosca, iar la noi, Tudor Vianu. Dumneavoastră sunteți o prezență activă în viața științifică și academică, iar din această perspectivă, v-aș ruga să ne indicați câteva repere din rândul elitelor de azi, de aici, de pe mioriticul plai și mai ales ce ne oferă ele nouă, vulgului, „stupid people” cum ne definea cineva, mai puțin inspirat – eu i-aș zice chiar cu intenție peiorativă – în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ion Coja: Modele?… Eu am avut și alte modele, puțin sau deloc cunoscute publicului. Cum ar fi Constantin Boceanu… Fost director al închisorii Văcărești!… Când m-am arătat mirat că un om ca el a putut fi director de închisoare, mi-a deschis ochii: pe vremea aceea, erai director de închisoare numai după câțiva ani de magistratură ireproșabilă. Prin el am cunoscut elita românească de odinioară, consistența aristocrației românești, a boierimii, pe care unii politruci nefericiți ca Paul Georgescu sau Petru Dumitriu nu au înțeles-o sau nu au cunoscut-o! Dar a existat o aristocrație autentică românească, ar trebui recuperată, cu grija de a o distinge de venituri (plural de la venitură!, nu de la venit…), de ciocoi, de venetici… Chiar și azi am modele, persoane la a căror ținută morală aspir sau regret că nu mai am vreme să ajung… Să dau și câteva nume? Doctorul Tiberiu Turculeț… Dintre persoanele cunoscute, aș numi modele pe generalul Ioan Costaș, din Basarabia, pe istoricii Gheorghe Buzatu și Ioan Scurtu. Nu e deloc întâmplător că cei doi istorici nu au încăput sub bolta Academiei Române… Istoricii ajunși academicieni excelează prin grija de a ocoli subiectele riscante pentru cariera unui autor, cum ar fi legionarii, Antonescu, așa-zisul Holocaust, Ceaușescu… Dintre tinerii pe care îi cunosc, Marian Munteanu sau Dan Dungaciu… L-aș numi și pe Miron Scorobete, autorul clujean al volumului Dacia Edenică, o carte care va intra în definiția neamului românesc, alături de alte câteva, nu foarte multe… Sper să capete circulația și notorietatea pe care o merită câtă vreme autorul mai este în viață! Doctorii Pesamosca sau Dănilă… Și, de ce nu?, doctorul Aurel Coja, fratele meu mai mare, care mi-a fost model de când mă știu!… La multe prostii m-a învățat! Când am intrat la facultate, mi-a trimis o scrisoare în care mă atenționa că numai în anii următori, de studenție, mi se îngăduie să fac ceea ce nu voi mai putea face niciodată după aceea! Dacă-ți vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum, câtă vreme ești student, o poți face!… I-am urmat sfatul de câteva ori, sfatul și pilda! Nu știu dacă eu însumi sunt un model pentru alții… Am avut în vedere această postură, măcar ca părinte să contez, pentru copiii mei! Drept care m-am ferit în mod programatic să cad în păcat. Am greșit deseori, dar nu sunt greșeli de care să-mi roșească obrazul! Nici al meu, nici al copiilor sau al eventualilor simpatizanți… În oarecare măsură mi-am planificat viața… Cu o singură excepție: nu-mi vine să-mi planific moartea. Nu mă pot gândi la cumătra cu toată seriozitatea, măcar că am trecut de mult de vârsta la care s-a prăpădit bietul tata…

Reporter: Petre Țuțea, pe care eu l-am auzit vorbind pentru prima dată în primii ani după decembrie 1989 și care m-a cucerit prin harul și vivacitatea sa, considera că un om de dreapta este un „român absolut”. De fapt, ce ar trebui să înțelegem prin această dreaptă națională, pentru că la noi – s-ar putea să greșesc – dar am impresia că nu există o graniță, o delimitare între dreapta, stânga, centru… Nu mai vorbesc de ușurința cu care unii politicieni, trec de la stânga la dreapta și viceversa. Dar asta este în primul rând o problemă de caracter, de conștiință și nu de convingeri politice. Percepția mea asupra doctrinelor românești de azi, este aceea că ele nu sunt încă nici conceptual bine definite. Domnule profesor, dumneavoastră vă considerați un om de dreapta? De ce?

Ion Coja: Expresia „român absolut” Petre Țuțea a folosit-o referindu-se la aromâni, la macedo-românii din Mișcarea legionară, la comportamentul lor în detenția comunistă. Eu nu mă consider mai mult de dreapta decât de stânga. Încă nu m-am hotărât. Mă consider și aspir să fiu naționalist! Și nu mi-aș permite să spun că naționalismul este o caracteristică exclusiv a dreptei! Dimpotrivă, insist și subliniez de câte ori se ivește prilejul: naționalismul nu respinge politica de stânga în mod obligatoriu, încă din teorie. Nu este monopolul unui partid anume, al unei ideologii anumite! Luați exemplul unor naționaliști de stânga din America Latină. Eu unul nu practic distincția aceasta. Aș merge încă o dată pe mâna lui Țuțea: un om normal este de stânga la tinerețe, iar când se maturizează devine de dreapta. Cu mențiunea că la mine, probabil, ordinea s-a inversat: am început prin a fi de dreapta și așa am rămas până în decembrie 1989. Adică, pe vremea comuniștilor m-am simțit în opoziție și, deci, de dreapta. După 1990, când am văzut câte haimanale se dau de dreapta, când am asistat la atacul acestora la adresa statului, la adresa interesului național, m-am manifestat deseori ca și când așfi fost de stânga. Repet: opoziția corectă este între naționaliști și anti-naționaliști. Între patrioți și trădători. Între profesioniști autentici și impostori.

Reporter: În altă ordine de idei, știu că ați fost acuzat de anti-semitism, că aveați chiar un proces intentat prin 2009 și care se baza pe acuzația că ați fi negat Holocaustul. În opinia mea, un om care îl consideră ca unul dintre părinții săi spirituali pe un evreu – Alexandru Graur a fost evreu – nu cred că poate fi considerat un anti-semit. Este o chestiune de logică elementară. Ce ne puteți spune însă despre acel proces? S-a încheiat? Cum anume?

Ion Coja: Sunt mai multe procese. Cele împotriva mea s-au încheiat fără a ajunge în instanță, acuzațiile respective dovedindu-se a fi neîntemeiate. Dar am deschis și eu proces împotriva unor așa ziși lideri evrei. I-am acuzat de calomnie. Cu dovezi mult mai serioase. Am făcut câteva greșeli de strategie, căci l-am dat în judecată și pe Aurel Vainer, președintele comunității evreiești. Or, acesta, ca parlamentar, are imunitate. Pregătesc alt proces, împotriva comunității evreiești, dacă aceasta va continua să blocheze accesul la arhivele sale. Arhivele noastre sunt la dispoziția oricărui cercetător evreu. Arhivele evreiești sunt ținute sub șapte lacăte!

Reporter: Dumneavoastră ați invocat la un moment dat, pentru elucidarea unor importante aspecte privind Holocaustul, „Memoriile” scrise de Wilhelm Filderman, fost lider al comunității evreiești din România, în perioada interbelică și apoi antonesciană, un om care a dispus prin testament, ca acele „Memorii” să fie donate după moartea sa Academiei Române. Se pare că – spuneați dv. – acele scrieri au luat alt drum. Agenți ai Mossad-ului le-ar fi ridicat și dus în Israel. De ce atâta interes din partea unui serviciu secret pentru acele scrieri?

Ion Coja: Pentru că autorul acestor memorii este martorul cel mai important al celor petrecute în România, în mod special în Transnistria. Din alte documente rămase de la Wilhelm Filderman, liderul evreimii românești, rezultă clar părerea și mărturia sa: în România nu a fost Holocaust și nici prigoană anti-evreiască, iar Ion Antonescu a fost un protector al evreilor!

Reporter: La final domnule profesor, v-aș ruga să-mi spuneți dacă mai credeți sincer că acest popor se va mai ridica la acea statură morală și acel respect de care se bucura cândva? Ne pleacă copiii prin cele străinătăți, mamele își abandonează pruncii proaspăt născuți, oamenii mor cu zile prin spitale, rata abandonului școlar crește alarmant și în aceeași proporție și analfabetismul, prăpastia între cei bogați și săraci se adâncește tot mai mult și pe zi ce trece, revizionismul și iredentismul maghiar găsesc acum cel mai propice câmp de manifestare… Mai avem vreo șansă? Care este calea?

Ion Coja: Cunoașteți vorba cum că în tot răul e și un bine! Traversăm o perioadă foarte grea. Ea ne ajută însă să distingem grâul de neghină. Este o perioadă în care fiecare arată măsura consistenței sale morale, civice. Iar în privința românilor care au plecat să muncească sau să trăiască în Occident, partea bună este că în felul acesta, prin contact direct cu lumea civilizată, românii vor descoperi că sunt cel puțin egalii celorlalți. Se vor vindeca de complexul de inferioritate pe care l-au avut și pe care o bună parte din mass-media îl cultivă pur și simplu printre noi, în mentalul românesc colectiv. Nu avem niciun motiv temeinic să stăm timorați și sfiiți dinaintea altor culturi și civilizații. Iar ca persoane, ca indivizi, aproape întotdeauna românii sunt remarcabili, sunt plăcuți și interesanți. Străinii ne descoperă cu uimire. Deci am o părere optimistă cu privire la viitorul nostru. Cu condiția ca românii să priceapă că trăim într-o lume anormală, că trebuie să ne organizăm, să elaborăm o strategie națională de supraviețuire, să reacționăm în maniera lui Avram Iancu față de cei ce ne vor capul! Toleranța este o atitudine potrivită față de persoane slabe, care au nevoie de un ajutor. Dar față de cel care te atacă, față de cel care vrea să te scoată din casa și din propria ta istorie, nici vorbă nu mai poate fi de toleranță. Mâna pe par! Sau, în termeni mai poetici, aux armes, citoyens!

Nicolae BALINT

| Înapoi la Subiecte|


 

SCRISOARE DIN CELULĂ


Documentul intitulat Însemnări din celulă[1], semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti.

 

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30
pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii
întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de
obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să
obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am
afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi
putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi
continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să
ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului
mondial, când Germania era tare.
În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea
mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi
Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.
D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton
răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva
luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei
ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord
Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea
războiului.
I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu
ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar
fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.
I-am cerut ca şi Dl M. Antonescu să arate acest lucru la Berlin, să
roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o
ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea
a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni
de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe
conducătorii ei.
Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că
noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a
neamului.
Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva
ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.
Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de
grele ar fi condiţiile puse.
I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără
a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la
conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele
Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în
faţa tribunalului poporului pe acei care ...[2] catastrofa graniţelor şi
prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai
târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea
Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru
trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu
asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi
Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat
tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
a. - a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei
şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de
la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde
beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au
angajat printre altele "să nu recunoască nici o modificare de
frontieră, care nu a fost liber consimţită".
b. - să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de
armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate,
care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al
plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui
Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi
deschise, care poate duce la robia neamului?
c. - a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce
armele în contra Germaniei.
Cine, am arătat Dlui Mihalache ...[3], poate să-şi ia răspunderea
consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios,
când putem să ieşim din război oricând dorim.
Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat
că dacă ...[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit
tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care
a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi
s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi
curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se
retrage din război.
d. - a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani
este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele,
care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să
alungăm pe Nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea
soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce
cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi
Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice
şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub
jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a
Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e. - În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza
care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul
României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară.
Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate
consecinţele ei.
Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea
ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că
D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în
sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă
că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că
suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte
ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată,
să ne resemnăm şi să aşteptăm.
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de
preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl
aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur
sentinţa de moarte.
Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez
pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu
(este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.
În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a
cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache,
mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu
Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi
că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de
pace.
I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest
angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să
vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea,
aliaţii şi inamicii, să nu mai poată ...[5], prin dezbinarea noastră.
Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea
la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată,
adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea
politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de
pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a
luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest
angajament, pentru care i-am mulţumit.
Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai
Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru
a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii.
Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind
despre România, că "această Ţară va fi curând la discreţia totală a
Rusiei", ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că
vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu
Ruşii.
Acest "mai întâi", legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe
căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este
o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe
care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea
Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine,
şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu
afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi
Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea
Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare
un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a
prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: "D-le
Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat
armistiţiu".
M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia
mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul
Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: "Să-ţi fie
ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General". M-am uitat fix
în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.
După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie
de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat.
După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17
într-o cameră "Safe" Fichet şi încuiaţi cu cheile.
Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.
După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.
Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin
aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.
Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru
Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de
la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul
tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi
din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un
devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe
Regele ei.
Istoria să judece.
Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât
mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai
multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M.
Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o
servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie:
să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
Mareşal Antonescu
23.VIII.1944
Scris în celulă.